Ați dat examene la smerenie şi la dragoste?

Ați dat examene la smerenie şi la dragoste?

– Cum poate dobândi smerenie cineva? Atunci când i se spune o vorbă, el să răspundă cu două? Să nu suporte să-i treacă prin faţă nici măcar o muscă?

– Dacă vrei să te slobozeşti de patimi, leacul care-ţi trebuie este să te mişti cu simplitate, cu smerenie, să primeşti, precum pământul, şi ploaia, şi grindina, şi gunoaiele, şi scuipările. Smeririle venite din afară, dacă le primeşti, te ajută să te slobozeşti foarte repede de omul cel vechi.

– Eu am nevoie de multă smerenie.

– Să mergi să cumperi. Sunt mulţi oameni care vând smerenie, şi dau şi pe gratis, e de ajuns doar să vrei…

– Care sunt aceştia, Gheronda?

– Sunt oameni care, atunci când nu au o stare duhovnicească bună, se poartă fără discernământ şi ne smeresc pe noi prin comportarea lor.

Smerenia nu se cumpără de la băcănie, precum mărfurile. Când spunem: „Dă-mi, Dumnezeul meu, smerenie!”, Dumnezeu nu va lua lopăţica şi va începe: „Tu ia un kilogram de smerenie, iar tu jumătate de kilogram!”, ci va îngădui să vină, de pildă, un om fără discernământ şi să se poarte cu noi urât sau va lua Harul Său de la altul şi va veni acela să ne înjure. În felul acesta vom fi puşi la încercare şi vom lucra, dacă vrem să dobândim smerenia. Noi însă nu ne gândim că Dumnezeu, pentru a ne ajuta, îngăduie ca fratele nostru să se poarte urât, şi atunci ne supărăm pe aproapele. Şi deşi cerem de la Dumnezeu smerenie, cu toate astea nu primim prilejurile pe care El ni le trimite ca să ne smerim, ci ne răzvrătim. În mod normal ar trebui să fim recunoscători celui care ne smereşte, căci el este cel mai mare binefăcător al nostru. Cel care cere în rugăciunea lui smerenie de la Dumnezeu, dar nu primeşte pe omul care i-l trimite Dumnezeu ca să-l smerească, nu ştie ce cere.

Tot aşa şi voi, când o vedeţi pe o soră că se poartă şi vorbeşte urât, să ştiţi că de cele mai multe ori pricina este rugăciunea pe care o faceţi. Adică fiindcă cereţi de la Dumnezeu să vă dea smerenie, dragoste etc., El îşi retrage puţin Harul Său de la acea soră şi atunci ea vă umileşte şi vă supără. În felul acesta vi se dă prilejul să daţi examene la smerenie şi la dragoste. Dacă vă smeriţi, vă veţi folosi. Cât despre sora aceea, ea va primi îndoit Harul lui Dumnezeu, atât pentru faptul că Dumnezeu Și-a retras Harul Său, ca să vă încerce pe voi, cât şi pentru faptul că a fost umilită prin greşeala ei şi şi-a cerut iertare de la Dumnezeu. Aşadar, şi voi lucraţi la smerenie, şi aceea devine mai bună.

sursa Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007

Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Menține/restabilește normalitatea intervalului int...
44,90 RON
Lotiune Nera Plant BIO pentru par, 200ml
Lotiune Nera Plant BIO pentru par, 200ml Lotiuni
Redă sănătatea și vigoarea firului de păr. Produs natural bogat în uleiu...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Suport pentru eliminarea substanţelor toxice din or...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii. St...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează. Ajut...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a bunei...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susţine funcţionarea normală a ficatului și a vezic...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicit...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de gl...
44,90 RON
Capsule Nera Plant Vito-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant Vito-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Facilitează eliminarea toxinelor din organism, în...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect antioxi...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în lim...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin bun...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al c...
44,90 RON
Lotiune Nera Plant pentru ten, 200ml
Lotiune Nera Plant pentru ten, 200ml Lotiuni
Reîmprospătează. Hidratează. Catifelează tenul. Produs natural obţinut prin...
44,90 RON
 

 

Comentarii