10 informații despre Sfânta Lumină de la Ierusalim

Aproape toată lumea a auzit despre Lumina Învierii, însă prea puțini cunosc detalii legate de această dovadă evidentă a dreptei credinţe. De aceea, prezentăm câteva informații lămuritoare despre minunea care dovedește până la sfârșitul lumii realitatea Învierii lui Hristos din morți și semnul biruinței iubirii Lui smerite asupra păcatului:

1. Pogorârea Sfintei Lumini este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare. Una dintre cele mai vechi atestări documentare este apariția Luminii după cucerirea Ierusalimului de către perși, din anul 617 d.Hr.

2. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, după ora 12.30, în timpul slujbei Vecerniei.

3. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului.

4. În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.

5. Patriarhul Ierusalimului este cel care oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

6. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.

7. După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

8. Patriarhul citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși.

9. Dupa aproximativ 20 de minute, pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.

10. Părintele Patriarh Teofil adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi, pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în fața Sfântului Mormânt și oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”.

sursa doxologia.ro


Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 oct.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 oct.
Capsule Nera Plant BIO Renalo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează diureza (eliminarea retențiilor hidrice). Dezinfectează căile urinare. Îndepărtează calculii renali și previne apariția acestora. Reglează micțiunea. Reduce senzația de...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 oct.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
58,50 RON 65,00 RON valabil pana la 31 oct.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 oct.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență Digestie lentă Colite spastice Gastrite şi...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 oct.
Capsule Nera Plant BIO Castravete amar, 90 capsule Capsule
Castravete amar - capsule ECO 90cps - „insulină naturală”, suport pentru controlul glicemiei Cum acţionează? Reduce valorile ridicate ale glicemiei la pacienţii cu prediabet sau diabet zaharat de tip...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 oct.
Lotiune antiacneica, 100ml Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut. Compoziție: patlagină,...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 31 oct.
 


Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală),...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care...
108,00 RON 120,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ....
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura paducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de păducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de leurda 100 ml Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de lavanda - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de lavandă - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări...
36,00 RON 40,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de isop 100 ml Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de isop...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de Cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 oct.
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 oct.
 

Comentarii

Articole similare