Oare de câte ori te-ai întrebat, ca și mine, de ce există nevinovați în închisoare? De ce sunt uciși sau violați copiii? De ce, oare, atâtea persoane trebuie să trăiască în scaun cu rotile sau ca legumele? De ce atâta dorință de răzbunare, de violență, de a face rău? Câte întrebări rămân fără răspuns. Și așa trebuie să fie. Mă ajută mult în aceste momente lipsite de răspunsuri și sper să te ajute și pe tine să știi că Dumnezeu este prezent și știe orice se întâmplă. Și, în mod misterios, de neînțeles mie, are grijă.
Alții spun că Dumnezeu nu permite o povară prea grea, cu neputință de purtat. El ne cunoaște pe fiecare încă din pântecul mamei. Poate ne permite să ducem o suferință mare pentru ca fiecare dintre noi să scoată din sine ceea ce are mai bun, pentru ca fiecare dintre noi să devină mai bun.
Totuși, fiecare dintre noi decide cum să trăiască și să-și gestioneze propriile suferințe, dureri. (…) Chiar dacă pare imposibil, am învățat că în moarte există viață. Ba mai mult, viața se naște din moarte. Nu poate fi altfel.
Apoi, la un moment dat, nu mai poți. De mai multe ori, mi s-a întâmplat să cedez. De alte ori, m-am aflat în impas. De mai multe ori am crezut că mor. Atunci, în acele situații întunecate și înfiorătoare, am învățat să mă las dus către Dumnezeu.
Am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu durerea mea sfâșietoare. Tot astfel, am învățat să mă ocup mai puțin de alții. Mi-am cunoscut limitele rezistenței. Astfel, am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu o persoană care greșește. Tot așa, am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu o persoană care suferă enorm. Am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu pe dușmanii mei, pe aceia care îmi fac rău.
Nu mai cred că trebuie să mă apăr cu orice preț.
Nu mai cred că aș putea să controlez totul.
Nu mai cred că orice poate depinde de mine.
Mai ales, am învățat că eu nu-i pot schimba pe ceilalți!
Pot doar să-i iubesc, nu să-i schimb.
Numai Dumnezeu poate să-i schimbe.
De aceea îi încredințez Lui.
Din Valerio Albisetti, Să râdem cu inima – o metodă simplă pentru a trăi mai senin, Editura Pauline, București, 2004, p. 46-47
Tinctura de trei frati patati 100 ml
Tincturi
Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală), stări febrile, boli reumatice (gută, reumatism degenerativ,...
26,99 RON
Tinctura de propolis 100 ml
Tincturi
Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie acestuia nenumărate acțiuni biologice și efecte...
80,00 RON
Tinctura de propolis 30 ml
Tincturi
Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie acestuia nenumărate acțiuni biologice și efecte...
37,00 RON
Tinctura de sanziene 100 ml
Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului renal și respirator. În plus, ele au și un rol de...
26,99 RON
Tinctura de salvie 100 ml
Tincturi
Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor hipoglicemiante, venotonice, carminative, antisudorifice...
26,99 RON
Tinctura paducel 100 ml
Tincturi
F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, tulburări de ritm cardiac,...
26,99 RON
Tinctura de leurda 100 ml
Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
26,99 RON
Tinctura de lavanda 100 ml
Tincturi
Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări funcţionale (cardiace, respiratorii, digestive, etc), pe...
26,99 RON
Tinctura de isop 100 ml
Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică.
Ca urmare, tinctura de...
26,99 RON
Tinctura de galbenele 100 ml
Tincturi
Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor.
Date fiind acțiunile antiinflamatoare (datorată...
26,99 RON
Tinctura de echinacea 100 ml
Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă de diverşi agenţi infecţioşi, principiile active...
26,99 RON
Tinctura de catina si propolis 100 ml
Tincturi
Fructele de Cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune terapeutică și curativă în prevenirea și tratarea unor...
35,00 RON
Tinctura de catina 100 ml
Tincturi
Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune terapeutică și curativă în prevenirea și tratarea...
26,99 RON
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE
100% pură
Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure.
Ingrediente: pulbere din microalge...
35,99 RON
39,99 RON
valabil pana la 28 feb.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE
Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ.
Ingrediente: ...
31,49 RON
34,99 RON
valabil pana la 28 feb.
Propolis plus vitaminele C, B1, B2, B6, B12, Fe - 40 COMPRIMATE
Capsule
PROPOLIS PLUS VITAMINE, 40 CAPSULE
Supliment alimentar cu vitamine, într-o bază de propolis din rășină de muguri.
Ingrediente: amidon din porumb, extract de propolis, materialul capsulelor...
31,49 RON
34,99 RON
valabil pana la 28 feb.
VITAMINA C + ZINC 40 CAPSULE
Capsule
VITAMINA C + ZINC 40 CAPSULE
Supliment alimentar cu vitamina C şi zinc cu eliberare prelungită, în capsule tari de gelatină.
Ingrediente: vitamina C cu eliberare prelungită 60%.
Capsule...
17,99 RON
19,99 RON
valabil pana la 28 feb.
Capsule Vitam-C-Complex Eco 90 Capsule
Capsule
Cum acţionează?
Susțin sistemul imunitar (Măceșe, Cătină)
Protejează celulele și țesuturile împotriva stresului oxidativ (Măceșe)
Pentru ce se recomandă?
Sistem imunitar...
60,00 RON
Comentarii