E o stare în care nu simt bucuria şi nu sunt conştientă că m-am născut pentru bucurie. Şi atunci voi face ceva. Ce? În primul rând zic: Doamne miluieşte! Doamne Iisuse Hristoase!
Cercetându-ne stările sufleteşti ne putem da seama care e bolnavă şi putem alege să fim sănătoşi strigând la Domnul, rugându-ne Lui.
Dacă am o stare proastă, dacă sunt agitată, dacă sunt supărată, în timp ce fac lucrul acela mărunt, sau sunt plictisită, zic: aceasta nu este o stare normală, conştientizez asta. Acum ştiu. Ştiu că starea asta nu este starea mea de om normal, de om întreg. E o stare în care nu simt bucuria şi nu sunt conştientă că m-am născut pentru bucurie. Şi atunci voi face ceva. Ce? în primul rând zic: Doamne miluieşte! Doamne Iisuse Hristoase! Şi totul se va schimba.
Poate că voi simţi în continuare supărare că soţul meu n-a venit la timp acasă. Dar asta e o lucrare a părţii pătimitoare a sufletului, a psihismului meu, este o tulburare a sentimentelor mele şi eu le arăt Domnului ca să le lumineze cu harul Lui. Avem nevoie să înţelegem că emoţiile sunt reacţii ale psihismului şi acesta e rolul lor, e slujirea lor. Ele ne anunţă ne dau putere să luăm atitudini faţă de ce ne face bine sau rău. Rău e doar când ne aşternem viaţa întreagă pe ele.
Când avem relaţii bazate pe reciprocitate: mă iubeşti – te iubesc, te uiţi urât la mine – mă uit urat la tine… acesta este iadul relaţiilor noastre. Ca să scăpăm din el avem nevoie să lucrăm Poruncile ca să ne curăţim sufletul, sentimentele şi mintea. Altfel nu ajungem la întâlnirea conştientă şi simţită cu Dumnezeu în inima noastră. Da, Dumnezeu este „ascuns în porunci”, nu-L putem vedea şi simţi dacă nu ne curăţim mintea şi sufletul prin ele.
Avem nevoie să fim atenţi însă cum lucrăm poruncile şi cum ne curăţă ele sufletul şi sentimentele.
Etras din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 18
Comentarii