Biserica nu duce un război cu lumea, Biserica nu poartă un război cu nimeni, Biserica nu vrea o țară ortodoxă, nu vrea legi ortodoxe. Vrem doar să avem un loc unde să ne creștem sufletește copiii și pe noi înșine, într-o cale creștină. Nu vrem să impunem nimănui un alt fel de gândire și de viețuire. Există voci care spun că Biserica trebuie să se schimbe, că nu mai corespunde vremurilor. Pentru mine, acesta este un șoc total. E ca și cum tu ai o casă și vecinii vin și-ți spun că nu le place ușa ta, mobila, gresia, că e cazul să le înlocuiești. Acesta este tupeu! Nu doar că nu ți-a cerut cineva părerea, dar tu te năpustești cu violență și îi spui omului că nu mai are o casă la modă și că trebuie să o modifice după placul tău!?
Oameni buni, Biserica Ortodoxă nu obligă pe nimeni la nimic. Spuneți-mi Dvs când a avut Biserica tupeul acesta, să intre în casa Dvs., să tragă de Dvs cu agresivitate aproape, să intre în viața cuiva fără acordul omului respectiv!? Ortodoxia nu a cucerit lumea cu parul sau cu spada, noi nu am avut cavaleri.
Sunt oameni, chiar din biserica în care slujesc, care vin la mine și încearcă să mă convingă să “evoluez”, care-mi spun că sunt retrograd, că trebuie să mă adaptez, să-mi schimb părerea, însă cred ca aceasta este violentare și tupeu. Aceasta este casa noastră, Calea noastră și noi, ortodocșii urmăm această Cale pe care Hristos ne-a arătat-o. De ce vreți, oameni buni, să schimbați Calea aceasta, să dați altă interpretare lucrurilor, dacă oricum nu credeți în ele? Nu văd altă explicație decât aceea că dracu’ nu doarme niciodată.
Marea mea dorința este să încercați să ieșiți din marasmul acesta ateo-spiritual. Lumea nu-L vrea pe Dumnezeu, lumea se împotrivește lui Dumnezeu, lumea vrea un fotoliu confortabil în care să stea și să zică:”Noi suntem stăpâni, Biserica e retrogradă, trebuie să dispară, să facă un pas înapoi.”
Ținta noastră însă este aceea de a ne scutura de lume, de modele ei trecătoare și de a ne prinde cu toată puterea de Trupul și de Sângele Lui, fără a trata Sfântul Potir ca pe ceva întâmplator.
Creștinismul este grozav pentru că are în spate o tradiție de peste 2000 de ani, nu este inventat de oameni peste noapte. Acești 2000 de ani probează faptul că creștinismul a salvat oameni, a ținut psihicul și sufletul omenesc sănătos. Creștinii s-au putut sprijini mental de atâția ani pe învățătura pe care au avut-o. Creștinismul nu are nimic împotriva evoluției lumii, împotriva telefonului, calculatorului ș.a.m.d., ci este o cale sufletească, o viziune sufletească.
Poate și de asta suntem așa bătuți de vânt, triști, depresivi, neadaptați, pentru că nu ne mai agățăm de calea bătătorită de Sfinți, care prin Rugăciune, Spovedanie, Împărtășanie și Liturghie au biruit lumea.
Vă invit să revenim cu picioarele pe pământ și cu inima în Cer!
Pr. Visarion Alexa
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps
Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? Hipertensiune arterială Tulburări...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și inhibă înmulțirea lor. Are efect antiseptic intestinal. Reduce riscul de contaminare bacteriană a tractului digestiv. Detoxifică...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule
Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a bunei funcționări cognitive. Susține memoria și performanțele creierului. Ajută la concentrare. Sprijină în perioadele de tensiune...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect antioxidant și suport al circulației venoase. Contribuie la îmbunătățirea acuității vizuale. Susține funcția retinei. Previne și...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
45,50 RON
65,00 RON
valabil pana la 15 aug.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență Digestie lentă Colite spastice Gastrite şi...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Gastro-complex, 90 cps.
Capsule
Descriere Cum acţionează? Reduc disconfortul gastric (Zmeur) Asigură protecția mucoasei gastrice (Gălbenele) Pentru ce se recomandă? Gastrită (hiperacidă) Enterocolită Ulcer gastric și duodenal...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Vitamin C -complex, 90 capsule
Capsule
Descriere Efecte benefice: Sursă naturală de vitamina C, ajută la întărirea sistemului imunitar. Cum acţionează? Susțin sistemul imunitar (Măceșe, Cătină) Protejează celulele și țesuturile împotriva...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Castravete amar, 90 capsule
Capsule
Castravete amar - capsule ECO 90cps - „insulină naturală”, suport pentru controlul glicemiei Cum acţionează? Reduce valorile ridicate ale glicemiei la pacienţii cu prediabet sau diabet zaharat de tip...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Lotiune antiacneica, 100ml
Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut. Compoziție: patlagină,...
27,00 RON
30,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Lotiune pentru par, 100ml
Lotiuni
Loțiunea pentru păr, cu urzică, nuc și alte ingrediente naturale, recunoscute pentru efectul lor benefic în protejarea părului, este indicată în special persoanelor care au probleme cu căderea...
27,00 RON
30,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de papadie 100 ml
Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ....
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura paducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de păducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de leurda 100 ml
Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de lavanda - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de lavandă - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări...
36,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de isop 100 ml
Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de isop...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Comentarii