Noaptea Învierii. Ajung la Catedrală pe la 23.40, pentru a-mi face datoria de purtător de cuvânt. Pustiu. Doar vreo 16 reprezentanți ai presei în curte iar jos, păzind poarta dinspre G.M. Cantacuzino, număr cam 12 agenți ai Poliției Naționale și ai Poliției Locale. La miezul nopții iese din Catedrală, purtând făclii de Lumină Sfântă, Părintele Mitropolit Teofan cu doar doi preoți, doi diaconi și tinerii teologi de la strană.
Sunt singurul, chiar singurul care merge spre esplanadă și primește Lumină. Apoi mă îndrept spre zona în care se află oamenii din presă. Spontan, câte unul încep să vină către mine. Nu, nu pentru a-mi cere o declarație. Ci pentru a primi Lumină. „Hristos a înviat!”, spun fiecăruia. „Adevărat a înviat!”, primesc răspuns. Mâna începe să-mi tremure ușor. De parcă pentru prima dată de când sunt preot împart această bucurie. Le simt emoția. Sunt și ei copleșiți de acest moment istoric, neașteptat, de nedorit.
Surpriza nu se oprește aici. Neobservat, urcă treptele un polițist și, tăcut, cere binecuvântarea harului pogorât în troița de luminițe pâlpâind în noapte a celor trei lumânări pe care le țin cu mâinile transpirate deja. Se întoarce apoi către colegii săi și, de departe, văd cum, treptat, în mâinile lor se aprinde focul pascal. Slujba continuă și, deodată, am sentimentul că e curtea plină de credincioși. Ba chiar sunt atât de mulți, că stau și în afara curții.
„Hristos a înviat!” La întreita strigare a Părintelui Mitropolit Teofan se aud glasuri din pieptul acestor credincioși strecurați în chip nevăzut, prin noapte, la dumnezeiască slujbă. Oameni din presă sau din rândurile Poliției răspund mai tare, mai încet sau doar în inimi: „Adevărat a înviat!”.
Iată - mă cutremur eu - poporul nu a putut fi prezent. Dar Dumnezeu, care poate „și din pietre să ridice fii lui Avraam” (cf. Matei 3, 9), din cei prezenți la datorie a făcut popor al Său. Sau, mai exact, „a ridicat” la lumină credința lor. Dincolo de privirea omului profesionist, în slujba semenilor - mai întâi tainic, discret, apoi vădit, manifest - a fost gestul lor de mărturisire. Așa cum a fost la Învierea Lui, așa cum se cuvine să fie învierea fiecărei inimi.
Abia după ce se intră în catedrală, spre ora 01.00, reușesc să-mi revin și să fac o declarație pentru presă: „N-am văzut niciodată, la nici o slujbă, nici la o slujbă obișnuită de peste săptămână, să nu fie nimeni în curtea catedralei sau în biserică și sper să nu mai văd niciodată. Dar, cu toată această durere – nu știu -, se simte în aer, plutește o bucurie inefabilă. (...) A intrat Hristos prin ușile-ncuiate, categoric va intra și-n inima lor, și-n casa lor (adică a credincioșilor, n.m.)”.
Închei declarația. Am spus adevărul. N-a fost nimeni, dar a fost bucuria. Multiplicată și în multe chipuri luminoase de jurnaliști și de polițiști. De creștini!
Pr. Constantin Sturzu
Comentarii