Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu, pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia când a îmbrăcat schima. De aceea să preţuim rugăciunea unui monah… Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi care se roagă cu lacrimi pentru pocăinţa lor şi pentru lumea toată, Dumnezeu va mai ţine lumea aceasta. Dar rugăciunea este din ce în ce mai puţină pe pământ, din ce în ce mai puţină, şi răutăţile se înmulţesc, încât Dumnezeu va trebui să scurteze vremurile…
De aceea avem nevoie, dragul bunelului drag, de rugăciune, de cât mai multa rugăciune. Aceasta te va învăţa pe tine multe, te va purta pe cărări luminoase, te va adăpa cu apă rece de izvor, de viaţă veşnică dătător; cu cât o vei înmulţi, cu atât în Duhul vei spori. Hm, iată că buneii plicticoşi ştiu să scrie şi versuri, desigur, nu chiar aşa ca nepoţeii lor, dar tot ştiu puţintel…(şi în rusa rimează, nota traduc.). Parcă te şi vede bunelul, aşa, mergând agale spre locul unde lucrezi, învârtind în mână metania pe care ştiu că o porţi la tine.
Metania cu boabe împletite de lână, fie ea mare sau mică, nu contează, îţi aminteşte întruna de prezenţa Preadulcelui Iisus lângă noi. De ce să nu-L poftim aşadar la masa inimii noastre, să ne îndulcim împreună cu El din masa Vieţii celei veşnice?…
”Doamne miluește”, copile, “Doamne miluește”, să-ţi însoţească paşii, să-ţi sfinţească răsuflarea, să-ţi înmiresmeze inima, să-ţi ferească ochii tăi curaţi şi limpezi de orişice întinăciune, să-ţi sfinţească cugetele… Doamne miluește, rugăciunea lui Iisus ne schimbă pe deplin viaţa şi ne fereşte de căderi de tot felul, influenţând în bine şi starea celorlalţi de lângă noi…
Rugăciunea lui Iisus o spunea în toată vremea Sfântul Ierarh Luca, pe care l-am avut şi eu “bunel” şi pentru ale cărui rugăciuni am ajuns în mănăstire. Asemenea, o spunea cu lacrimi şi Sfântul batiushka Serafim Viritski (Serafim din Viriţa, un mare duhovnic şi cuvios canonizat recent de pravoslavnica noastră Biserică, dar de mult recunoscut ca sfânt de popor, ce a trăit în oraşul Viriţa şi a murit în 1949 – n. tr.). Sfântul Serafim ajunsese în sfinţenie pe Sfântul Serafim de la Sarov, adevăr îţi grăiesc, şi dacă Domnul a salvat Rusia în războiul al doilea mondial, a fost şi pentru rugăciunile acestui sfânt. (…)
Îmi mai spui că aşa simţi: „Fugi, taci, linişteşte-te…” Cu adevărat, aceasta e calea, şi nu odată ţi-am scris despre ea…
Piotr, Piotr, adânceşte-te în pustie, fugi în pustie, lasă toate cele trecute şi înnoieşte-te încet, încet… Bine, dar unde, care pustie?, mă întrebi… Ei, dragul bunelului, fă-ţi inima ta pustie faţă de duhurile deşarte ale lumii: de tot ceea ce ţine de glumele ei deşarte, de ambiţiile ei serbede, de rigorile ei de mucava, de mondenitatea care face toată viaţă cenuşie, cenuşie… Fă-ţi inima ta pustie dinspre acestea, copile, şi, încet-încet, la schituleţul din oaza de apă vie aflată în mijlocul acestei pustii, vor veni şi îţi vor sluji şi te vor veseli îngerii, cu darurile lor dumnezeieşti.
Căci altfel, poţi fi în pustia Atonului cea mai adâncă, în pustia Siberiei cea mai sălbatecă, şi să n-ai linişte, pentru că nu ţi-ai făurit încă pustie în inimă dinspre deşertăciunile lumii. Şi invers, poţi să fii călugăr şi-n mijlocul oraşului, unde şi acolo Domnul te va ajuta cu harul Său să te pustieşti faţă de comodităţile vieţii citadine, copile drag.
De aceea totul se făureşte întâi în inimă, şi pustia, şi fuga, şi monahism şi apoi vine vremea dării pe faţă a acestei stări, adică a înfăptuirii a ceea ce ai înlăuntru… Sfântul Arsenie avea deja pustia preadulce în inima sa, situaţia sa era “coaptă”, ca să zic aşa, şi plecarea lui nu a fost decât o consecinţă firească a ceea ce purta de ceva vreme în suflet… Aşa va fi şi cu tine, copile, dar ai răbdare puţintel… Domnul îţi va rândui cele de care sufletul tău însetează, El nu rămâne dator dorurilor noastre… Mai multe, ce să-ţi spun… Desigur că recomand, dragul bunelului, ca cel mai de folos dintru început, celui iubitor de Dumnezeu, să se ducă într-un schituleţ mai departe de plaiurile natale, într-un loc mai liniştit, mai fără gâlcevi şi fără zgomote. Marile oraşe, în general, nu sunt prielnice pentru monahism, dar aceasta nu este o regulă… Cum iconomiseşte Dumnezeu pentru fiecare…
Piotr al meu drag, ţi-am trimis un petec de cer… şi, poate, un petec din inima mea, a bunelului care te iubeşte.
Avva Selafiil Siberianul
Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie – Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, p. 75-77
Comentarii