Avem nevoie de spovedanie ca să ne descărcăm de balastul păcatelor și al greșelilor noastre

Când suntem bolnavi, avem nevoie de doctor. Dar, bolnavi fiind, putem fi încăpățânați și să nu mergem la doctor. Doctorul stă şi te așteaptă sau nici nu știe că eşti bolnav, și tu zaci în păcatele tale, în durerile tale. Cam așa este și cu această stare.

Adică noi avem nevoie de spovedanie ca să ne descărcăm de balastul păcatelor și al greșelilor noastre. Uneori avem nevoia aceasta încât o spunem cuiva. Îi spunem ce ne apasă unui prieten sau unei prietene. Persoana respectivă ne ascultă, poate ne mângâie sau ne încurajează cu un cuvânt, însă noi rămânem tot aşa, cu această povară care atârnă de ființa noastră.

Dacă îi spui însă unui duhovnic amarul tău, pe lângă faptul că el te ascultă și te sfătuiește ceva, el te dezleagă, adică ridică păcatele de la tine și nimicește povara. Și n-o face el, căci n-avem noi puterea aceasta, ci Hristos, Care e prezent, e de față la orice spovedanie, lângă orice persoană care se spovedește. El iartă și binecuvintează și ușurează această povară.


Rugăciune pentru spovedanie

Ție, Doamne, Celui Ce ești Unul bun și Care nu ții minte răul, Îți mărturisesc păcatele mele. La tine cad strigând eu, nevrednicul: greșit-am, Doamne, greșit-am și nu sunt vrednic să caut spre înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Dar, Doamne al meu, dăruiește-mi lacrimi de pocăință, Cel Ce ești Unul Bun și Milostiv, ca prin acestea rugându-mă Ție, să mă curățesc mai înainte de sfârșitul meu de tot păcatul. Căci prin înfricoșătoare și groaznice locuri am a trece odată ce mă voi despărți de trup, și mulțime de demoni întunecați și lipsiți de omenie mă vor întâmpina atunci, și nimeni nu mă va însoți ca să-mi vină întru ajutor sau să mă izbăvească. Pentru aceea cad înaintea bunătății Tale, să nu mă dai celor ce mă batjocoresc, nici să se laude cu mine vrăjmașii mei, Bunule Doamne, nici să zică: în mâinile noastre ai venit și nouă ne-ai fost dat. Nu, Doamne, nu uita mărinimiile Tale și nu-mi răsplăti mie după fărădelegile mele, nici nu Îți întoarce fața Ta de la mine. Ci Tu, Doamne, mustră-mă, însă cu milă și îndurare, ca să nu se bucure de mine vrăjmașul meu. Ci stinge înfricoșarea lui care o îndreaptă asupra mea și toate lucrurile lui le zădărnicește. Și dă-mi cale neîmpiedicată către Tine, Bunule Doamne, pentru că și de am păcătuit, n-am alergat la alt tămăduitor și n-am întins mâinile mele către Dumnezeu străin. Nu lepăda, dar, rugăciunea mea, ci auzi-mă întru bunătatea Ta și întărește inima mea întru frica Ta. Și să fie harul Tău asupra mea, Doamne, Lumină mai presus decât toată lumina, Bucurie mai presus decât toată bucuria, Odihnă mai presus decât toată odihna, Viața cea adevărată și mântuirea, care rămâi în vecii vecilor. Amin.

(Starețul Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk, Îndrumar pentru spovedanie, editura Sophia, pp. 60-61)

Aşa încât, dacă cineva nu se spovedește, este paguba lui. El rămâne încărcat și aceste încărcături îl fac să fie împietrit cu inima la rugăciune. El este foarte expus să cadă în fel de fel de încurcături și de ispite în viața lui și nu se mai poate gândi la darurile lui Dumnezeu; nu le cunoaște și nu au loc în el. De aceea este nevoie de duhovnic, ca să ne poată ajuta și călăuzi spre această portiță prin care poți lua legătura cu Tatăl ceresc. Părintele duhovnic, prin harul preoției, ne dezleagă de păcate și ne face apți să ne apropiem de esența vieții, care este Dumnezeu.

Sursa: Părintele Sofian, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Editura Doxologia

Comentarii