Civilizaţia este bună, dar ca să ajute trebuie să se „civilizeze” şi sufletul

Civilizaţia este bună, dar ca să ajute trebuie să se „civilizeze” şi sufletul. Altfel, ea devine o catastrofă. Sfântul Cosma a spus: „De la cărturari va veni răul”. Cu toate că ştiinţa a înaintat atât de mult şi a făcut un progres atât de mare, chipurile ca să ajute lumea, fără să-şi dea seama ea distruge lumea. Dumnezeu a lăsat pe om să-şi facă de cap, pentru că nu îl ascultă şi astfel el se loveşte singur în cap. Omul se distruge singur prin cele ce face.

Ce au izbutit să facă oamenii secolului XX cu civilizaţia lor? Au zăpăcit lumea, au poluat atmosfera, toate. Atunci când roata iese de pe ax, se roteşte mereu fără scop. Tot astfel şi oamenii, dacă ies din armonia lui Dumnezeu, se chinuie. Odinioară oamenii sufereau din pricina războiului, astăzi suferă din pricina civilizaţiei. Atunci plecau din oraşe la sate din pricina războiului şi trăiau cu o bucată de pământ. Acum vor pleca din oraşe din pricina civilizaţiei, pentru că nu vor mai putea trăi în ele. Atunci războiul aducea moarte. Acum civilizaţia aduce boală.

- Părinte, de ce s-a înmulţit atât de mult cancerul?

- Cernobâl etc. Vezi ce au făcut? De acolo este. Unele ca acestea fac oamenii... Ce lume chinuită există! In care epocă au mai fost atât de mulţi bolnavi? In vechime oamenii nu erau aşa. Acum în fiecare scrisoare pe care o deschid citesc fie despre cancer, fie despre boală psihică, fie despre comoţie cerebrală, fie despre familii destrămate. Mai demult rar exista cancer. Vezi, atunci era o viaţă firească. Altceva este ceea ce îngăduia Dumnezeu. Mâncau oamenii alimente naturale şi erau sănătoşi. Fructe, ceapă, roşii, toate erau curate. Acum chiar şi aceste alimente naturale îl secătuiesc pe om. Cei ce mănâncă numai astfel de alimente se îmbolnăvesc repede, pentru că toate sunt contaminate. Dacă mai demult ar fi fost aşa, eu aş fi murit de tânăr, pentru că, fiind călugăr, mâneam numai ce avea grădina: praz, marole, ceapă, varză şi altele de acestea şi eram foarte bine. Acum au îngrăşăminte chimice şi sunt stropite. Ce mănâncă astăzi oamenii! Stresul şi alimentele falsificate aduc boli. Lumea se netrebniceşte atunci când ştiinţa este folosită fără socoteală.

- Părinte, cum, oare, odinioară oamenii rezistau mai mult la asceză şi erau mai sănătoşi? Ajutau şi alimentele?

- Da, pentru că atunci alimentele erau curate. Mai încape discuţie? Şi pe toate le mâncau coapte. Acum însă pe toate le iau necoapte ca să nu se strice şi le păstrează în frigidere. Le adună verzi de tot şi le lasă apoi să se coacă. In timp ce atunci se cocea fructul şi cădea singur din copac sau dacă îl apucai, îţi rămânea în mână. Dar pe lângă faptul că oamenii mâncau alimente bune şi sănătoase - pâinea, untul sau laptele erau pentru copil un aliment sănătos - le mergea şi mintea, iar atunci când păţeau ceva, îşi dădeau seama dacă aceasta era din pricina alimentelor. Acum însă şi alimentele sunt false şi nici mintea nu le lucrează.

Şi câte din cele ce le face omul astăzi sunt nefolositoare! Incet-încet desfiinţează lâna. E greu să afli astăzi o flanea de lână care să ţină transpiraţia. îmbrac o flanea de lână şi îndată îmi dau seama dacă are sintetic în ea, pentru că nu mai pot respira; n-o mai pot suporta şi mă sufoc. Iar ei o consideră mai rezistentă, mai bună. Şi aceasta o numesc progres. Dar oare acestea sunt sănătoase? Nu, ci aşa cum le fac sunt nesănătoase. Şi mai scriu: „Lână pură”!! Vor găsi şi alte cuvinte mai pompoase ca să facă reclamă. De acum vom avea oi numai pentru carne, de vreme ce fac lână din petrol. Iar viermii de mătase spun: „Dacă vreţi mătase mai bună, făceţi-o voi”!

Cuviosul Paisie Aghioritul

Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos

Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală),...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care...
108,00 RON 120,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ....
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura paducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de păducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de leurda 100 ml Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de lavanda - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de lavandă - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări...
36,00 RON 40,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de isop 100 ml Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de isop...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de Cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
 



Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? Hipertensiune arterială Tulburări...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și inhibă înmulțirea lor. Are efect antiseptic intestinal. Reduce riscul de contaminare bacteriană a tractului digestiv. Detoxifică...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a bunei funcționări cognitive. Susține memoria și performanțele creierului. Ajută la concentrare. Sprijină în perioadele de tensiune...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect antioxidant și suport al circulației venoase. Contribuie la îmbunătățirea acuității vizuale. Susține funcția retinei. Previne și...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
45,50 RON 65,00 RON valabil pana la 15 aug.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență Digestie lentă Colite spastice Gastrite şi...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Gastro-complex, 90 cps. Capsule
Descriere Cum acţionează? Reduc disconfortul gastric (Zmeur) Asigură protecția mucoasei gastrice (Gălbenele) Pentru ce se recomandă? Gastrită (hiperacidă) Enterocolită Ulcer gastric și duodenal...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Vitamin C -complex, 90 capsule Capsule
Descriere Efecte benefice: Sursă naturală de vitamina C, ajută la întărirea sistemului imunitar. Cum acţionează? Susțin sistemul imunitar (Măceșe, Cătină) Protejează celulele și țesuturile împotriva...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Castravete amar, 90 capsule Capsule
Castravete amar - capsule ECO 90cps - „insulină naturală”, suport pentru controlul glicemiei Cum acţionează? Reduce valorile ridicate ale glicemiei la pacienţii cu prediabet sau diabet zaharat de tip...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Lotiune antiacneica, 100ml Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut. Compoziție: patlagină,...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 31 aug.
Lotiune pentru par, 100ml Lotiuni
Loțiunea pentru păr, cu urzică, nuc și alte ingrediente naturale, recunoscute pentru efectul lor benefic în protejarea părului, este indicată în special persoanelor care au probleme cu căderea...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 31 aug.

Comentarii

Articole similare