Cum sa ne pregătim pentru a trăi bucuria Naşterii Domnului?

In ciuda aparentelor, Hristos Se naste si astazi intr-o lume in mare parte la fel de indiferenta fata de El ca si cea a Israelului de acum 2000 si ceva de ani. Nasterea Sa lasa inimile celor mai multi oameni de pe fata pamantului, ba chiar a multora dintre cei botezati si imbisericiti, mai reci decat pestera care L-a gazduit.

Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi (si nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si asteptam “Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia specifica, voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera “feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra... Am asteptat Craciunul ca sa ne bucuram mai curand fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca sa ne folosim linistit, liberi si dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de altfel, facem cu lumea intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile noastre, de El daruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le traim… pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu…

Unde e Hristos in toata zarva petrecerilor si a meselor festive de acum? Unde e Hristos in multimea programelor TV murdare, la care toti privesc obligatoriu si “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si dracesti, cu aceleasi discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al superficialitatii si trivialitatii, cu aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile ale anului, dar… acum si mai dihai, ca deh, “e sarbatoare“…

Dar si pentru noi, multi dintre cei credinciosi, sa recunoastem ca este la fel… Nu stim sa ne bucuram crestineste, nu mai stim sa praznuim duhovniceste, de aceea si noi, dupa ce ne implinim “randuiala” prezentei la Sfanta Liturghie si eventual ne cuminecam… adesea petrecem la fel ca si “lumea”, ne bucuram cu aceeasi bucurie goala, gaunoasa, necurata… ne bucuram fara Hristos! El ne ramane simpla referinta teoretica, conventie. “Stim” ca e Nasterea Lui… Dar traim ca si cum asta n-are nicio legatura cu concretul vietii noastre si nu schimba cu aproape nimic modul in care traim, gandim, ne bucuram…. Hristos nu e nici pentru noi AICI, prezent, viu, in inimile noastre si in constiintele noastre; sau daca L-am simtit cumva, Il facem cat mai repede uitat printre sarmale, cozonaci, flecareli, bancuri, cantece lumesti, filme si show-uri distractive… “DA MUZICA MAI TARE!”…

Hristos Se naste tot singur, umil si nebagat in seama. Prea putini magi si pastori Il mai cauta acum. Si prea multi acoperim, ascundem, facem uitata Nasterea Sa cu multe zgomote, cu multa vorbarie si multe luminite artificiale, cu sclipici, cu beculete si cu fast orbitor. Ca nu cumva sa auzim chemarea Lui… Vrem sa ne bucuram, vrem sa avem neaparat un Craciun fericit, dar… ca sa ne putem bucura, ca sa putem fi “fericiti”… e neaparat nevoie sa ne debarasam de Hristos, ca gandul la El sa nu stea cumva in calea “bucuriei” noastre.

“In lume era si lumea printr-Insul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1:10).

Si astazi Maica Fecioara cu greu gaseste inima in care sa poata salaslui curatia ei, cum nici atunci nu a aflat unde sa poposeasca spre a naste pe Iisus. Cine oare o mai urmeaza astazi in smerenie, in curatie feciorelnica, in ascultare, in dragoste pe Nascatoarea de Dumnezeu? Ce suflet mai este pregatit si azi sa-L nasca in sine pe Dumnezeu, sa-L primeasca in casa proprie?

“…Pentru ei nu era loc la han” (Luca 2:7) …

Dumnezeul ce ni S-a nascut astazi a venit in lume nu ca sa avem ce sa celebram formal si simbolic, nici ca sa ne dea pretext de euforii consumiste, ci pentru nimic mai putin decat ca sa se faca Fratele nostru! Hristos a venit in lume nu doar ca sa ne mantuiasca, ci ca sa ne faca fratii Lui, ca sa ne altoiasca pe trunchiul Sau si sa ne daruiasca Viata din Viata Tatalui. Viata dumnezeiasca adevarata, nu poezie! Viata dumnezieasca adevarata, nu teorie! Viata dumnezeiasca adevarata, nu logoree!

Hristos S-a nascut ca noi sa nu mai traim satanei, lumii si noua insine, sa nu mai slujim Nimicului, ci ca sa ne nastem si noi EFECTIV si SIMTIT, in taina Duhului, ca fii ai Tatalui. Scopul Intruparii Lui suntem noi, este nasterea noastra din nou, pentru Imparatia vesnica, prin baia pocaintei! Aceasta este Taina “cea din veac ascunsa” si aceasta este “vestea minunata” ce ni s-au impartasit acum direct din Cer, de Insusi Fiul! Dar cine le mai stie si le mai crede astazi, cine le doreste, cine le primeste?

Cine Ii deschide si lui Hristos poarta inimii de Craciun? El este Colindatorul Care, precum in cantecul sfasietor al lui Tudor Gheorghe, inlacrimat, plapand si tremurand de frig “sta la poarta si nu zice nimica“, asteptand ca cineva sa-I inteleaga Vestea Sa cea ne-lumeasca… si sa-i deschida spre a cina impreuna cu El, in taina inimii! Vom fi noi aceia?

Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii. Viata, scrisori, apoftegme isihaste, Ed. Cartea Ortodoxa, Bucuresti 2004


Tinctura Nera Plant BIO Endocrino-complex, 100ml Tincturi
Reglator hormonal. Complex natural cu concentrație mare de principii active. Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii. Stimulează glanda pituitară...
35,00 RON
Tinctura de trei frati patati 100 ml Tincturi
Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală), stări febrile, boli reumatice (gută, reumatism degenerativ,...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de propolis 100 ml Tincturi
Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie acestuia nenumărate acțiuni biologice și efecte...
72,00 RON 80,00 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de sanziene 100 ml Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului renal și respirator. În plus, ele au și un rol de...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de salvie 100 ml Tincturi
Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor hipoglicemiante, venotonice, carminative, antisudorifice...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ. ...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura paducel 100 ml Tincturi
F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, tulburări de ritm cardiac,...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de leurda 100 ml Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de lavanda 100 ml Tincturi
Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări funcţionale (cardiace, respiratorii, digestive, etc), pe...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de galbenele 100 ml Tincturi
Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind acțiunile antiinflamatoare (datorată...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de echinacea 100 ml Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă de diverşi agenţi infecţioşi, principiile active...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de coada soricelului 100 ml Tincturi
Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni gastrointestinale sau biliare, hemoragii (nazale, digestive, hemoroidale,...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de catina 100 ml Tincturi
Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune terapeutică și curativă în prevenirea și tratarea...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Deodorant Nera Plant cu grapefruit, 50ml Deodorante
Descriere Deodorantul Nera Plant cu grapefruit conține ingrediente naturale cu efect dezodorizant și antibacterian care permit pielii să respire, este emolient și antiinflamator și are un miros...
47,00 RON
Tinctura Nera Plant BIO Gastro-complex, 100ml Tincturi
Descriere Cum acţionează? Reduce disconfortul gastric (Zmeur) Asigură protecția mucoasei gastrice (Gălbenele) Pentru ce se recomandă? Gastrită (hiperacidă) Enterocolită ...
35,00 RON
 



{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Capsule,Lotiuni"

Comentarii

Articole similare

De ce postim în ajun de Crăciun?
De ce postim în ajun de Crăciun?
In murmur de colinde și-n arome tainice de brad Îl așteptăm pe Hristos, Pruncul Sfânt, Cel Ce tainic vine nu doar în peștera Betleemului, preschimbând-o în palat, ci și duhovnicește, în ființa celor...
Nu cred în Moș Crăciun...
Nu cred în Moș Crăciun...
A-L pune pe Hristos și Nașterea Lui pe un loc secundar în viața noastră e identic cu a nu-L pune pe nici un loc . Pentru că ceea ce nu-i la locul lui, nu-i unde se cuvine. Povestea lui Moș Crăciun...