Cum să răbdăm necazurile vieții liniștit și cu bucurie

Cum să răbdăm necazurile vieții liniștit și cu bucurie

Creștinii rabdă încercările cele nedorite ale vieții în mod liniștit, cu bucurie.

Necazurile și bolile cele incurabile, moartea persoanelor dragi nouă, precum și însăși moartea noastră, nedreptatea, nerecunoștința celorlalți și disprețul, prigoanele, sărăcia și celelalte încercări constituie ocazii care, dacă le folosim corect, ne răstignesc împreună cu Hristos și ne înviază împreună cu El.

Dacă ne mâniem sau ne împotrivim, ne păgubim duhovnicește. Dacă le primim resemnați, în mod stoic, deoarece nu putem să facem nimic pentru a le schimba, iarăși nu ne folosim. Dacă însă le primim ca pe o cercetare a lui Dumnezeu și ca pe o ocazie pentru desăvârșirea noastră duhovnicească, atunci mare va fi câștigul. Primirea de bunăvoie a durerii ca cruce, ca dar al dragostei lui Dumnezeu pentru desăvârșirea noastră duhovnicească ne urcă la înălțimea sfinților martiri. Creștinul, de exemplu, care pe patul durerii suferă și rabdă și mulțumește lui Dumnezeu se arată ca mărturisitor al puterii credinței și ca un martir contemporan, întrucât prin primirea crucii transformă durerea cea nedorită în suferință de bunăvoie.

Un nevoitor aghiorit a spus foarte grăitor: Un singur „Slavă Ție, Dumnezeule!” în clipa când suntem în durere are valoare mai mare decât mii de „Doamne, Iisuse Hristoase” atunci când suntem bine.

Arhim. Gheorghios Kapsanis, în Lumea monahilor, nr. 125, 2017


Tinctura Nera Plant BIO de propolis, 250ml
Tinctura Nera Plant BIO de propolis, 250ml Tincturi
Antibacterian. Antibiotic. Cicatrizant. Produs natural obţinut prin...
190,00 RON
Tinctura Nera Plant BIO Pneumo-complex, 100ml
Tinctura Nera Plant BIO Pneumo-complex, 100ml Tincturi
Sănătatea căilor respiratorii. Complex natural cu concentra ție mare...
35,00 RON
Tinctura Nera Plant BIO Memo-complex, 100ml
Tinctura Nera Plant BIO Memo-complex, 100ml Tincturi
Stimulator al activității cerebrale. Complex natural cu...
35,00 RON
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 100ml
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 100ml Tincturi
Tonic general. Complex natural cu concentrație mare de principii...
35,00 RON
Tinctura de isop 100 ml
Tinctura de isop 100 ml Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă,...
26,99 RON
Tinctura de catina si propolis 100 ml
Tinctura de catina si propolis 100 ml Tincturi
Fructele de Cătină conțin o serie de substanțe biologice active...
35,00 RON
TINCTURA PENTRU AFECTIUNI PULMONARE - TORASAN, 100ml
TINCTURA PENTRU AFECTIUNI PULMONARE - TORASAN, 100ml Tincturi
Compoziție: brad, cimbrișor, ciuboțica cucului, plămânărică, șovârf,...
17,00 RON
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 100ml
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 100ml Tincturi
Susține metabolismul glucidic. Complex natural cu concentrație mare...
35,00 RON
Tinctura de sanziene 100 ml
Tinctura de sanziene 100 ml Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență...
26,99 RON
Tinctura Nera Plant BIO Cardio-complex, 100ml
Tinctura Nera Plant BIO Cardio-complex, 100ml Tincturi
Tonic cardiac Complex natural cu concentrație mare de principii active....
35,00 RON
TINCTURA PENTRU BRONSITA CRONICA - BRODIMEX , 100ml
TINCTURA PENTRU BRONSITA CRONICA - BRODIMEX , 100ml Tincturi
Compoziție: tinctură propolis, cimbru de grădină, coada șoricelului,...
17,00 RON
TINCTURA PENTRU OBEZITATE - NORMOPOND, 100ml
TINCTURA PENTRU OBEZITATE - NORMOPOND, 100ml Tincturi
Compozitie: papadie, mesteacan, soc, cicoare, senna, coada calului,...
17,00 RON
Tinctura de trei frati patati 100 ml
Tinctura de trei frati patati 100 ml Tincturi
Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii...
26,99 RON
Tinctura Nera Plant BIO Prostal-complex, 100ml
Tinctura Nera Plant BIO Prostal-complex, 100ml Tincturi
Decongestiv al prostatei. Complex natural cu concentrație mare de...
35,00 RON
TINCTURA PENTRU LITIAZA BILIARA - COLECALM, 100ml
TINCTURA PENTRU LITIAZA BILIARA - COLECALM, 100ml Tincturi
Compozitie: turita mare, lemnul Domnului, gentiana, splinuta, ovaz, orz,...
17,00 RON
 



Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Calmează și tratează tusea şi durerile în piept...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Menține/restabilește normalitatea intervalului...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează....
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii....
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Facilitează eliminarea toxinelor din organism,...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Renalo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Renalo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează diureza (eliminarea retențiilor...
60,00 RON
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE 25%
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis...
34,99 RON
26,24 RON
Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 210 cps.
Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 210 cps. Capsule
Cum acţionează? Calmează și tratează tusea şi durerile în piept...
110,00 RON
 

Comentarii