Cea mai mare fiară este sinea noastră. Dacă o vom război, atunci vor pleca toate. Dacă am vedea ce izbucnește din noi și ce gândește mintea noastră, atunci am conștientiza că suntem mereu vinovați față de Dumnezeu și că-L mâhnim neîncetat. De aceea trebuie să luăm aminte să avem foarte multă zdrobire de inimă și smerenie. Să ne adunăm mintea, să spunem două cuvințele, să facem puțină rugăciune: „Hristoase al meu, Te-am mâhnit astăzi, Te-am amărât cu felul nostru de a fi, cu purtarea noastră, cu neorânduiala noastră, cu nepăsarea, cu lenevia, cu neseriozitatea, cu toate patimile care ne războiesc”. [...] Să ne nevoim să avem smerenie în sufletul nostru. Smerenie! Cel care se va smeri și va deveni „pământ și cenușă”, acela va primi mărețiile lui Dumnezeu, va primi darul Duhului Sfânt înlăuntrul sufletului său. Prin smerenie S-a răstignit Hristos al nostru, prin smerenie s-au făcut toate. Hristos vrea multă dragoste și multă credință. Dacă Îl vom iubi, și El ne va iubi pe noi, Îl va durea pentru noi, ne va milui și ne va mântui.
(Stareţa Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos, pp. 155-156)
