L-am întrebat într-o zi, în chilia lui:
”Părinte, în ultima vreme se vorbește mult despre 666, despre venirea lui antihrist care se apropie – unii susțin chiar că a și venit; se vorbește de asemenea mult despre pecetluirea electronică a mâinii drepte sau a frunții, despre confruntarea dintre Hristos și antihrist și despre zdrobirea celui din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Sfinția-voastră ce spuneți de toate acestea?”.
Părintele a răspuns:
”Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va avea loc război și altele asemenea. Știu că va veni antihrist, că va avea loc a Doua Venire a Domnului, dar când vor fi acestea, nu știu. Mâine? Peste 1000 de ani? Nu știu. Dar nu mă neliniștesc din pricina asta, căci știu că ceasul morții înseamnă pentru fiecare din noi a Doua Venire a Domnului. Iar ceasul acesta este foarte aproape”.
666 și antihristul
Mi-a zis:
”Părinte Athanasie (m-a luat de mână așa, strâns), eu acum sunt orb, ochii mei trupești nu mai lucrează, pentru că am cancer la hipofiză, dar am ochi duhovnicești și văd. Înainte să pleci, vreau să îmi spui ce a spus Gheronda Emilianos [Simonopetritul] despre 666 și despre antihrist?”.
Era în zilele de după Cernobâl, lumea era tulburată și oamenii mergeau cu zecile în fiecare zi, mai ales la Părintele Porfirie, care era aproape, în Atena, și neliniștiți îl întrebau:
”Ce va fi? Va veni antihrist să ne pecetluiască cu 666?”.
Și m-a întrebat iar:
”Ia spune-mi, fiule, ce spune Gheronda Emilianos despre 666 și antihrist?”.
Iar eu îi răspund: ”Gheronda, ne-a spus la o sinaxă de curând să nu ne neliniștim. Noi să ne îngrijim să avem o relație vie cu Hristos, iar lui antihrist să nu îi dăm multă însemnătate, căci altfel, acela va deveni centrul vieții noastre, iar nu Hristos”.
Îndată a lovit cu mâinile de pat de bucurie și a spus:
”Ce spui, fiule? Ce spui, fiule? Slavă Ție, Doamne, că am găsit un duhovnic care să fie de acord cu mine! Măi, copile, ce-au făcut duhovnicii, aici în lume?! Au tulburat sufletele, au creat o mulțime de probleme, familiale și psihologice cu acest 666. Nu mai poate lumea să doarmă și au început să ia medicamente de cap și pastile de somn, ca să poată să doarmă. Ce-i asta? Hristos nu vrea asemenea lucruri, fiul meu. Să-ți mai spun ceva?”.
Îi zic: ”Părinte, ce?”. Îmi spune: ”Pentru noi, creștinii, atunci când Îl trăim pe Hristos, nu există antihrist. Ia spune-mi? Aici unde stau eu în pat poți să stai și tu?”. Îi spun: ”Nu, Părinte”. Îmi spune: ”De ce?”. I-am răspuns: ”Pentru că, dacă stau peste dumneavoastră, vă voi strivi”. Îmi spune: ”Dar când poți să stai?”. Îi zic: ”Atunci când plecați dumneavoastră, Gheronda, pot să stau eu”.
Îmi spune: ”Exact, fiule, așa se întâmplă și cu sufletul nostru. Când avem în noi pe Hristosul nostru, poate veni antihrist? Poate intra vreo altă ființă potrivnică în sufletul nostru? Așa că, fiule, pentru că nu Îl avem pe Hristos în noi, de aceea azi suntem neliniștiți cu privire la antihrist. Când Îl punem pe Hristos în noi, toate devin Rai. Hristos este totul și în acest chip să le vorbești și tu oamenilor, fiule, și de ce este potrivnic nu ne temem. [ …]
Căci, fiule, pe primii martiri i-au băgat la fiare, iar ei se însemnau cu semnul crucii și fiarele se făceau ca niște mielușei. Îi aruncau în mare, iar ei își făceau semnul crucii și marea se prefăcea în uscat și mergeau pe ea. Îi aruncau în foc și ei își făceau semnul crucii, iar focul se prefăcea în răcoare. Binecuvântatul meu fiu, ce suntem noi astăzi? Credem în Hristos? În crucea noastră? Dar de ce S-a pogorât Hristos? Nu S-a pogorât ca să întărească neputința noastră? Așa, fiule, să îi spui și lui Gheronda [Emilianos]. Iar tu să le spui oamenilor să nu se teamă de antihrist. Suntem fii ai lui Hristos, suntem copii ai Bisericii”.
Acest lucru m-a mirat foarte tare. Și a adăugat: ”Să îți spun ceva?”. Zic: ”Părinte, vă rog”. ”Patriarhul Dimitrie cum a venit în Atena?”. Îi zic: ”Cu avionul”. ”Ei, bine, știu că a venit cu avionul, că doar nu venea înot! Cu ce acte a intrat, vreau să zic?”. Îi zic: ”cu pașaportul, Gheronda”. – ”Grecesc sau turcesc?”. Îi zic: ”Nu știu”. – ”Ei, acum faci și pe înțeleptul! Cu pașaport turcesc a venit! Și care este simbolul național al Turciei, știi?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. – ”Hai, c-ai întrecut măsura! Nu știi care este simbolul național al Turciei? Semiluna! Și știi cum este numită semiluna de către Părinții Bisericii noastre, după apariția lui Mohamed?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. ”Ei, o să îți iau diploma aia și am să ți-o rup. Ce fel de teolog ești?” […].
”Semiluna este semn al antihristului. Dacă semiluna este semn al lui antihrist și Patriarhul nostru are pe pașaportul lui semnul antihristului (cu tot cu ștampilele lor, și câte ștampile nu pun și în interior și în exterior?!), asta vrea să spună că Patriarhul nostru este antihrist? Nu, măi, copile! Nu, măi copile! Să nu îngrădim atât de mult mesajul Evangheliei! Hristos nu este atât de îngust la minte pe cât suntem noi, oamenii, pe care nu ne interesează decât să ne apărăm drepturile. Așa să îi spui lui Gheronda și așa să spui și oamenilor: nici de antihrist nu ne temem, și nici de 666”.
Părintele Porfirie Kavsokalivitul
Antologie cu sfaturi ale Părintelui Porfirie, pp. 71, 72-75, 2003.
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de papadie 100 ml
Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ....
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura paducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de păducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de leurda 100 ml
Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de lavanda - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de lavandă - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări...
36,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de isop 100 ml
Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de isop...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps
Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? Hipertensiune arterială Tulburări...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și inhibă înmulțirea lor. Are efect antiseptic intestinal. Reduce riscul de contaminare bacteriană a tractului digestiv. Detoxifică...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule
Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a bunei funcționări cognitive. Susține memoria și performanțele creierului. Ajută la concentrare. Sprijină în perioadele de tensiune...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect antioxidant și suport al circulației venoase. Contribuie la îmbunătățirea acuității vizuale. Susține funcția retinei. Previne și...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Miere cu Scorțișoară, 220 g | Plantovita
Miere
Miere cu Scorțișoară, 220 g | Plantovita Energie naturală, imunitate și echilibru pentru organism Mierea cu Scorțișoară de la Plantovita este o combinație clasică, apreciată încă din vechime pentru...
28,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 15 aug.
Miere cu Turmeric, 220 g | Plantovita
Miere
Miere cu Turmeric, 220 g | Plantovita Sprijin natural pentru digestie, imunitate și echilibru inflamator Mierea cu Turmeric de la Plantovita , cunoscută și sub denumirea de „miere de aur” , este o...
28,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 15 aug.
Miere de lavanda - 220gr
Miere
MIERE DE LAVANDA, 220 G Mierea de lavanda este una dintre cele mai apreciate soiuri de miere din lume si este considerata ca fiind cea mai gustoasa si aromata dintre toate. Calitatea sa este net...
36,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Miere cu Ghimbir, 220g | Plantovita
Miere
Miere cu Ghimbir, 220g | Plantovita Revigorare Naturală și Digestie Ușoară Mierea cu Ghimbir de la Plantovita este un produs natural, cu formulă simplă și eficientă, creat pentru a susține digestia,...
28,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 15 aug.
Miere cu Propolis, 220g | Plantovita
Miere
Miere cu Propolis, 220g | Plantovita Cel mai Puternic Scut Natural pentru Imunitatea Ta Descoperă alianța perfectă din inima stupului: Mierea cu Propolis de la Plantovita . Acest amestec terapeutic,...
42,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 15 aug.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
45,50 RON
65,00 RON
valabil pana la 15 aug.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 31 aug.
Comentarii