Foarte interesantă este povestea acelor trei tineri care ardeau în cuptorul Babilonului, pedepsiți pe nedrept. Mai era încă o persoană acolo, iar persoana aceasta, a patra, era Duhul lui Dumnezeu care îi proteja de durere. Omul are acest apărător care se identifică cu toată povara vieții, că de aceea Dumnezeu dă îngerul păzitor. Nu-l dă pentru cine știe ce calcule, socoteli, adică să fie complice omului, să avem noi în viața noastră dezordonată un păzitor care, orice am face, să ne scoată la liman. Nu! Dumnezeu i-a dat omului umilința, smerenia, i-a dat greutățile ca să se călească, să învețe ascunzișurile vieții. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om și înger trebuie să se stabilească o relație care să dureze până la mântuirea sufletului. Dacă relația dintre om și înger se rupe, omul rătăcește, îngerul se depărtează, diavolul vine și câștigă fără luptă.
Când vine monahul la călugărie și-l întreabă starețul: De ce-ai venit frate? Dorești viața duhovnicească de bună voie? Da. Dar să știi că aici vei avea încercări grele, umilințe, smerenie, fel de fel de lucruri care nu-ți vor fi pe plac. Numai lucrurile care nu-ți plac la prima vedere îți întăresc sufletul și răbdarea, te pregătesc pentru o viață de ales…
(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin și morala unei vieți câștigate, Editura Credința Strămoșească, pp. 158-159)
Icoana Gabriel Toma Chituc
Când creştinul păcătuieşte cu voia sa, se îndepărtează îngerul bun de la dânsul? Dar când face o faptă bună, fuge îngerul rău de la dânsul?
- Dacă păcatul este urâciune înaintea lui Dumnezeu (Deut. 25, 16; Prov. 5, 5; 10, 5; 3, 32), apoi cum va iubi îngerul Domnului pe cei păcătoşi şi nu se va depărta de la ei? Şi dacă „cel ce face păcatul este de la diavolul” (I Ioan 3, 8-10; Ioan 8, 44), apoi cum va sta îngerul Domnului lângă cel ce face lucrurile diavolului, adică lângă cel beţiv, desfrânat, preadesfrânat, necredincios, mincinos, zgârcit, urâtor de oameni şi eretic. Şi dacă păcatul alungă de la om binecuvântarea lui Dumnezeu (Num. 14, 34; Isus Navi 5, 6; Ps. 80, 13-14; Isaia 48, 18-19), apoi cum va sta îngerul Domnului lângă cel ce lucrează păcatul? Şi dacă Duhul Sfânt se întristează de păcat (Gal. 4, 30; I. Tes. 5, 19), cum nu se va întrista îngerul Domnului? Şi dacă Sfântul Duh este mâniat şi supărat pe cei neascultători şi răi (Isaia 6, 3, 10), cum nu va supăra şi îngerul Domnului cel curat şi sfânt, pe cel ce face păcate şi nu voieşte să se întoarcă la pocăinţă?
Aşadar, îngerul păzitor, rânduit de Dumnezeu fiecărui creştin, urăşte păcatul, căci păcatul ucide sufletul, şi se depărtează de la cel ce lucrează fărădelege. Dar, iarăşi se întoarce şi ajută pe omul păcătos, când acesta vine la pocăinţă cu lacrimi şi cu durere în inimă pentru cele făcute (II Cor. 7, 9). Căci „bucurie se face în cer pentru un păcătos care vine la pocăinţă” (Luca 15, 7-10), deoarece Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului (Iez. 18, 23-32; 33, 11; II Petru 3, 9).
Deci, când omul face cele rele, întristează şi depărtează de la sine pe Duhul Sfânt şi pe îngerul păzitor, iar în locul lui se apropie de om diavolul şi duhul cel rău. Iar când creştinul se întoarce din toată inima la pocăinţă, veseleşte pe Dumnezeu şi pe toţi îngerii din cer, apropie de sine pe îngerul său şi alungă de la dânsul pe îngerul satanei. Şi această luptă se dă în inima şi mintea omului în orice clipă, până la sfârşitul vieţii lui.
(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 90-91)
Comentarii