Dacă vrei să scapi de tristețe, nu-ți lipi inima de nimic și de nimeni. Tristețea provine din atașamentul de lucrurile văzute.
Dacă spui despre fratele sau sora ta ceva rău, chiar dacă este adevărat, tu vei purta în sufletul tău o rană ce nu poate fi vindecată. Poți aduce la cunoștință greșelile altora numai în cazul când în inima ta există o singură intenție: folosul sufletului ce a greșit.
Tristețea vine din îngâmfare, când nu ni se face voia, când ceilalți nu vorbesc despre noi așa cum am vrea și, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.
Omul este ca un gândac: când e cald ziua și e soare, el zboară, se mândrește și bâzâie: „Toate pădurile și luncile sunt ale mele!” Iar când soarele dispare, când vine frigul și bate vântul, gândacul își pierde îndrăzneala, se lipește de o frunzuliță și zice: „Nu mă împinge jos!”
Neliniștea sufletească este simptomul mândriei ascunse și demonstrează lipsa de experiență și de pricepere a omului.
(Cuviosul Ambrozie de la Optina)
În orice necaz, și în boală, și în sărăcie, și în strâmtorare, și în nepricepere, și în toate neplăcerile e mai bine să gândiți și să vorbiți cu sine mai puțin, și prin rugăciune, deși scurtă, să vă apropiați de Hristos Dumnezeu și de Preacurata Lui Maică, pentru că așa va fugi duhul tristeții amare, iar inima se va umple de nădejde în Dumnezeu și în bucurie. Ca și când nu te-ar fi lovit necazul, ca și cum nu ți s-ar fi întâmplat nici o nenorocire, să spui: „Eu rabd acestea pentru Iisus Hristos!” Numai dacă spui acest lucru îți va fi mai ușor. Căci numele lui Iisus Hristos e puternic. Datorită Lui, toate necazurile încetează, iar diavolii pier. Se va potoli și necazul tău; va înceta și lipsa de curaj când vei chema dulcele Lui nume.
Doamne, ajută-mi să văd păcatele mele; Doamne, dă-mi răbdare, mărinimie și blândețe!
(Cuviosul Antonie de la Optina)
Sursa: I. Benedict Stancu, Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Editura Sophia, București 2008, p. 65-66
Comentarii