De ce mulți oameni urăsc preoții?

Cine iubește pe Domnul găsește măcar un preot care să-i placă. Dacă nu-i place nici măcar unul, atunci are el o problemă foarte simplă: nu crede în Dumnezeu. Dar cred că cine este om credincios și smerit iubește toți preoții, fiindcă sunt trimișii lui Hristos, necăutându-le defecte, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel că "celui curat toate i se par curate".

Adică cel smerit și curat la inimă NU SE PREFACE CĂ NU VEDE DEFECTELE PREOȚILOR, CI CHIAR NU VEDE DEFECTE LA EI! Asta înseamnă "toate i se par curate". Cel ce vede defecte în el însuși nu prea mai are timp să le vadă în ceilalți. Stă câte unul cu binoclul la observat de defecte la preoți, mai atent decât vânătorul care așteaptă căprioara să iasă în luminiș..Unul ca aceasta a uitat de propria sa persoană, o ură înverșunată îl orbește și nu-și dă seama că se află complet sub puterea diavolului.

Despre Iuda este scris în Evanghelie "și a intrat satana în inima lui" și îndată a ieșit Iuda afară ca să Îl trădeze pe Domnul. Când omul permite duhului necurat să îi intre în inimă, nu mai lucrează el în mod liber și conștient, ci devine o mașină a răului comandată de diavolul-pilot. Acesta îi controlează toate reacțiile fiziologice și prin mișcarea sângelui poate induce felurite stări negative "mașinuței" sale. Astfel, îi poate trezi pofta desfrânării prin mișcarea sângelui spre cele de sub burtă, mânia și iuțimea prin accelerarea curgerii sângelui prin inimă, răutatea față de alte persoane prin creșterea presiunii intracraniene.

Omul își dă seama că ceva nu funcționează în el, percepe o iritare, dar din păcate, în loc să cadă în genunchi la rugăciune, așa cum făceau sfinții când simțeau atacurile diavolești, el încearcă un fel de răzbunare pe cel pe care i-l indică însuși diavolul-pilot. Ca și cum de starea sa proastă ar fi vinovat aproapele său! Diavolul are puterea aceasta de a chinui un suflet, obligându-și victima să atace fizic sau verbal pe alții. Este ca și cum l-ar păcăli pe purtătorul său: "Vezi, acela este de vină pentru starea ta! Binele lui, frumusețea lui, pacea lui, succesul lui, toate acestea sunt de vină pentru necazul tău"! Dar este numai o păcăleală. De fapt, cel care chinuie sufletul este chiar el, tiranul!

De aceea spuneam la început, omul care urăște preoții este manevrat în acest mod de către diavoli. Deoarece salvarea creștinului nu poate veni decât prin preoții lui Hristos, cei care împart pe Duhul Sfânt primit la hirotonie, prima măsură pe care duhul răutății o ia împotriva omului este să îl învrăjbească pe acesta cu preoțimea, sau măcar să îi semene îndoiala față de preotul său duhovnic. Astfel omul nu-și va mai mărturisi sincer păcatele, amânând mereu spovedania pe motivul căutării unui alt duhovnic "curat" (pe care, bineînțeles, nu-l va găsi niciodată, căci istoria se va repeta la infinit).. Și uite așa, dragii mei, fără să vă dați voi seama, părintele vă inițiază în tainele spiritualității Ortodoxiei Răsăritului!

Încet, încetișor, veți pricepe ce se întâmplă cu voi înșivă și cu cei din jurul vostru. Nu uitați acest mare principiu al Ortodoxiei: iritarea trădează întotdeauna prezența diavolului în inimă, iar diavolul numai cu rugăciune se alungă.

Preot Sorin Croitoru


Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicitante de viață. Contribuie la îmbunătățirea somnului prin relaxare, fără a provoca stare de somnolență. Pentru ce se recomandă?...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? Hipertensiune arterială Tulburări...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Suport pentru eliminarea substanţelor toxice din organism Pentru ce se recomandă? Afecțiuni ale aparatului digestiv, ale ficatului și bilei Afecţiuni circulatorii (varice, hemoroizi)...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii. Stimulează glanda pituitară (hipofiza) și tiroida. Ajută la menținerea stării de calm și de confort la menopauză. Stimulează fertilitatea....
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și inhibă înmulțirea lor. Are efect antiseptic intestinal. Reduce riscul de contaminare bacteriană a tractului digestiv. Detoxifică...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a bunei funcționări cognitive. Susține memoria și performanțele creierului. Ajută la concentrare. Sprijină în perioadele de tensiune...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect antioxidant și suport al circulației venoase. Contribuie la îmbunătățirea acuității vizuale. Susține funcția retinei. Previne și...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Renalo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează diureza (eliminarea retențiilor hidrice). Dezinfectează căile urinare. Îndepărtează calculii renali și previne apariția acestora. Reglează micțiunea. Reduce senzația de...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al căilor respiratorii Susține funcțiile articulare Ajută la menținerea temperaturii normale prin reglarea procesului de transpirație Diminuează...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Facilitează eliminarea toxinelor din organism, înviorând funcțiile organelor vitale. Limitează sau elimină procesul inflamator. Ameliorează tulburările de metabolism. Accelerează...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează. Ajută la menţinerea capacităţii de autoapărare a organismului, întârziind procesele degenerative la nivel celular și îmbătrânirea...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
45,50 RON 65,00 RON valabil pana la 30 iun.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
 


Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală),...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care...
108,00 RON 120,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ....
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura paducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de păducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de leurda 100 ml Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de lavanda - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de lavandă - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări...
36,00 RON 40,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de isop 100 ml Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de isop...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de Cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 iun.
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 30 iun.

Comentarii