Ne rugăm în diferite momente din cursul unei zile. Fie dimineaţa, când ne trezim, fie la începutul şi sfârşitul mesei şi al muncii zilnice sau seara, când ne pregătim de somn. Prin aceste rugăciuni ţinem legătura cu Dumnezeu.
Ele sunt extrase din cultul divin public şi formează cultul personal al creştinului. Dar nu are orele şi rânduiala fixă a celui public, ci ţine de evlavia fiecăruia. Profesor de Liturgică la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pr. Nicolae D. Necula explică necesitatea cultului individual al creştinului, exemplificându-ne prin rugăciunea de seară.
Rugăciunile pe care şi le face fiecare, în cămăruţa sa, fac parte din cultul oficial al Bisericii?
Nu. Ele sunt în afara orelor canonice, Ceasurilor Bisericii sau celor Şapte Laude, ţin de evlavia fiecăruia dintre noi. Au apărut timpuriu, ca şi cultul Bisericii, fiind rugăciuni tot din cult, dar n-au acest caracter oficial. Sunt redactate sub îngrijirea Bisericii, dar sub forma aceasta particulară, lăsate la latitudinea fiecăruia să le rostească când şi cât pot, în funcţie de timpul pentru rugăciune, preocuparea, meseria sau îndeletnicirea pe care o practică.
Ce fel de rugăciuni sunt acestea?
Au un oarecare şablon pentru a uşura credinciosului posibilitatea rugăciunii. Fiindcă noi suntem tentanţi să cerem de toate, pentru că inima este mai deschisă să ceară lui Dumnezeu ceeea ce are nevoie, Biserica a hotărât că trebuie să urmăm toate cele trei moduri de închinare prin: laudă, mulţumire şi cerere. În consecinţă, a introdus aici şi rugăciuni de laudă şi mulţumire. Cu toate că se suprapun cu cele din cult, nu urmează un tipic sau o rânduială anume a cărţilor de cult.
Pentru că ziua liturgică începe seara şi nu dimineaţa, vă propun să vorbim despre rugăciunile de seară. Când au apărut aceste rugăciuni numite „de seară“?
Precum se observă din conţinutul lor, rugăciunile nu sunt deosebite de cele pe care le folosim în biserică. Spre exemplu, ultimele două sunt rugăciunile de bază ale Pavecerniţei. Apoi rugăciunile începătoare, troparele de umilinţă, rugăciunile către fiecare din persoanele Sfintei Treimi, fac parte din cultul general al Bisericii, trecute în sfera particulară. Cât priveşte apariţia lor în timp, este greu de fixat, în sensul că nu există o dată exactă. Despre imnele şi cântările mari şi importante putem vorbi de un secol anume, dar despre cele care au intrat în evlavia credincioşilor mai greu putem preciza o dată.
Sunt rodul evlaviei călugăreşti, fiindcă de acolo ne vin toate, şi cele Şapte Laude şi slujbele bisericeşti, dar nu se cunoaşte un autor sau un timp precis de când se rostesc. S-au adunat în funcţie de necesităţile sufleteşti ale momentului pe care îl trăia. Spre exemplu, cum sunt cele de seară necesare pentru liniştire, calmare şi recunoştinţă că am petrecut o zi închinată lui Dumnezeu.
Atât cele de seară, cât şi cele de dimineaţă au rugăciunile începătoare, care sunt o formă de laudă şi de mulţumire către Dumnezeu. Pentru că suntem în particular, şi nu în biserică, spunem: „În numele Tatălui…“, urmat de: „Împărate Ceresc“, „Sfinte Dumnezeule“, „Preasfântă Treime“ şi „Tatăl nostru“. După aceea continuăm cu „Troparele de umilinţă“, care au rol de mulţumire, dar şi invocare a milei către Dumnezeu. Troparele de umilinţă probabil sunt foarte timpurii, de când s-a născut în om nevoia de a-şi exprima umilinţa, nimicnicia în faţa lui Dumnezeu.
După acest început obligatoriu, ce rugăciuni urmează?
De aici intervine libertatea fiecăruia, în funcţie de timp şi posibilitate. Putem să alegem, spre exemplu, o rugăciune frumoasă către Dumnezeu-Tatăl, a Sfântului Macarie cel Mare, prin care ne adresăm lui Dumnezeu ca „Împărat Veşnic“ şi Îi mulţumim pentru cele primite în ziua care a trecut, cerându-I iertare pentru păcatele săvârşite. E normal să ne gândim la iertarea păcatelor şi să Îl rugăm să ne dea un somn liniştit, aducător de bine şi mai ales să ne izbăvească de „gândurile deşarte“, ca să avem un somn de meditaţie şi cugetare la Dumnezeu.
Şi cum Sfânta Treime este formată şi din Fiul şi Sfântul Duh trebuie să rostim şi rugăciuni închinate Lor. Care sunt acestea?
Către Mântuitorul Iisus Hristos este cea a Sfântului Antioh, prin care cerem să „nu ne părăsească“, ci să fie alături de noi, ca satana să „nu ne tulbure somnul cel de noapte“. Cerem ca în aşternutul nostru să avem „gânduri bune pentru mântuirea sufletului nostru“, să ne păzească şi să ne ridice apţi pentru treburile zilei, lăudând Sfânta Treime. Rugăciunea către Duhul Sfânt este de invocare şi iertare a păcatelor pe care le-am făcut, indiferent dacă au fost prin „cuvânt“, „gând“ sau cu „vorba“. Şi conţine o înşiruire de păcate care se pot săvârşi într-o zi. Pentru acestea putem cere mila şi îndurarea lui Dumnezeu, să ne uşureze şi slobozească de „tot răul care este asupra noastră“ şi să ne dea „pacea“ şi „liniştea“ necesare pentru un somn binefăctor.
Cui trebuie să ne mai închinăm, să îi mai cerem ajutorul?
Trebuie să adresăm şi o rugăciune Născătoarei de Dumnezeu, care, în ordinea cinstirii, vine după Sfânta Treime, pentru că ne este şi cea mai apropiată sufletului nostru. Către ea avem curajul să ne deschidem mai mult, ca una ce este o mamă binefăcătoare şi iubitoare care ne ascultă toate necazurile. Îi cerem să „ne ocrotească şi să ne îndrepte către faptele cele bune“, recunoscându-ne această nimicnicie păcătoasă întinată de rele. De asemenea, o persoană nedespărţită de rugăciune este îngerul păzitor, totdeauna ne rugăm lui să ne „păzească de vrăjmaşi“, să „nu mâniem pe Dumnezeu cu purtarea noastră“ şi „să ne fie de ajutor în noaptea care începe“.
Rugăciunea de seară trebuie să mai conţină şi alte rugăciuni?
Fiind la libera noastră alegere, dacă avem răgaz şi dispoziţia necesară, seara, după ce trece o zi de muncă, ne strângem gândurile, ne concentrăm mai uşor şi atmosfera e mai predispusă la rugăciune, putem rosti şi alte rugăciuni. Spre exemplu, o altă rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu sau cele două rugăciuni frumoase de la Pavecerniţă, „Nespurcată, neîntinată…“ şi rugăciunea „Şi ne dă nouă, Stăpâne…“, pe care cartea de rugăciuni le indică la sfârşit. Sunt de mare efect sufletesc în combinaţie cu atmosfera serii, ne duce cu gândul mai intens la moarte. Seara fiind un moment de inspiraţie pentru rugăciune, sufletul se simte mai mult în mâna lui Dumnezeu, pentru ca, atunci când va fi clipa finală a despărţirii de trup, să avem un „sfârşit creştinesc“ înconjurat de sfinţii îngeri. Iar în rugăciunea către Mântuitorul Hristos, scrisă de Antioh Monahul, cerem „o potolire a comportării noastre“, a forţelor negative din interiorul nostru, gândul şi trupul, „zburdările acestea“, cum zice rugăciunea, şi cerem „minte deşteaptă, cuget curat, inimă trează, somn uşor“. Acestea două sunt atât de frumoase şi de interiorizante şi potrivite pentru starea sufletească necesară rugăciunii, încât puţini cred că le ocolesc.
Dacă timpul ne permite şi parcă e firesc să avem o încheiere, un sfârşit al rugăciunilor, rostim „Cuvine-se cu adevărat“, „Doamne miluieşte“ şi „Pentru rugăciunilor sfinţilor…“, care este formula de final a rugăciunilor şi în Biserică, şi în viaţa particulară.
În final, care credeţi că este rolul rugăciunii rostite la capătul patului înainte de culcare?
Rugăciunea de seară am zice că este un corolar al rugăciunii în general, fiindcă, aşezându-ne sub pavăza lui Dumnezeu, dorim să fim păziţi în timpul nopţii, ne aduce o linişte aproape totală, încredinţându-ne lui Dumnezeu. Cum spune un sfânt părinte, să putem adormi, dacă e posibil, cu gândul la rugăciune sau rostind rugăciunea, ca să nu ne fure gândurile. Le-am spus credincioşilor, la Taina Spovedaniei şi în predică uneori, că, decât să te prindă somnul îndârjit şi încordat, certându-te în minte cu cineva şi căutând modul cum să te răzbuni pe el, mai degrabă să te prindă somnul rostind Psalmul 50 sau o altă rugăciune. Să încercăm ca gândul să se topească încet, încet cu Dumnezeu în somnul care vine şi, adăpat de intenţii bune, noaptea va fi mai liniştită, visul mai plăcut. Decât să luăm cine ştie ce pastile, mai degrabă ne zicem un psalm, o rugăciune sau o formulă din aceasta bisericească, şi adormim mai uşor.
sursa Ziarul Lumina
Comentarii