Când ai mari necazuri I te adresezi Lui Dumnezeu cum ar vorbi copilul cu tatăl. „Doamne, numai Tu Singur mă poţi ajuta” – asta e o mărturisire de Credinţă, nu?, şi un adevăr. „Ajută-mă şi nu mă lăsa!” Nu? O rugăminte…
Un om când cere ceva de undeva insistă: „Te rog frumos, nu mă lăsa, că n-am unde să mă mai duc. Am venit la tine. Nu mă lăsa.” Aşa şi noi Îi spunem Lui Dumnezeu acelaşi lucru: „Doamne, numai Tu Singur mă poţi ajuta! Ajută-mă şi nu mă lăsa!” „Dăruieşte-mi”, să zicem aşa, „soartă în viaţa aceasta şi să slujesc Ţie după Voia Ta”. Sau „dăruieştemi reuşită la examene şi să slujesc Ţiedupă Voia Ta”. Sau: „Dăruieşte-mi mie ajutor în viaţa aceasta, după Voia Ta.” Sau cum zice Mântuitorul în Grădina Ghetsimani: „Dacă este Voia Ta, să fie, dacă nu, facă-se Voia Ta.” „Tată, dacă e cu putinţă să treacă paharul acesta de la mine, să treacă, dacă nu, facă-se Voia Ta”. Aşa şi noi trebuie să ne rugăm Lui Dumnezeu.
Să punem voinţa Lui Dumnezeu înaintea voinţei noastre, nu voinţa noastră înainte. Dumnezeu nu este slugă, ca să-i poruncim: „Doamne, fă-mi, adu-mi, dă-mi…” Dumnezeu nu este obligat… Noi facem păcate şi nu ne spovedim, nu ne împărtăşim, nu postim, da’ când avem nevoie zicem: „Doamne, dă-mi reuşită la proces!” Păi, ce, Dumnezeu e obligat? Dacă tu abia atunci îţi aduci aminte de El… Ce i-ai dat tu Lui Dumnezeu ca să îţi dea ţie Dumnezeu? Să spunem: „Dacă este Voia Ta, dacă se poate, ajută-mă. Dacă nu, facă-se voia Ta.” Trebuie să privim situaţia aşa cum este. Şi să aducem mulţumire Lui Dumnezeu permanent.
Cum spune Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei: „Mulţumiţi Lui Dumnezeu mai des ca răsuflarea” Nu? Şi Apostolul zice „Neîncetat să vă rugaţi”! Cea mai pură şi mai frumoasă rugăciune e mulţumirea faţă de Dumnezeu. Să-I mulţumeşti. Când vine cineva şi-ţi mulţumeşte, te simţi bine, nu? Dacă vine numai cu „Dă-mi”, nu prea te simţi bine. Vine cu interesul să ceară, nu să-ţi arate mulţumire. Nu? Aşa este. Să-I mulţumim ziua şi noaptea, permanent. Că dacă vom mulţumi Lui Dumnezeu suntem fiii Lui Dumnezeu cei mulţumitori. Iubitori de părinţi şi cu recunoştinţă. Şi părinţii dau tot ceea ce au în favoareafiilor iubiţi. Şi dacă numai cerem şi cerem şi cerem…
Dar ce facem noi ca să cerem? Noi nu suntem demni. Atunci să zicem şi noi ca păcătoşii: „Doamne, dacă este Voia Ta, ajută-mă!”, „Doamne, fie-Ţi milă de noi!” Şi atunci ziceMântuitorul: „Ce vrei să-Ţi fac?” „Să văd” sau „Să merg”. „Fie ţie după credinţa ta.” Nu? Dacă ai credinţă, Te vindecă, dacă nu… Atunci trebuie să spună ca tatăl lunatecului: „Doamne, ajută necredinţei mele!” „Doamne, nu sunt vrednic să mă ajuţi, n-am credinţă, dar ajută-mă să am credinţa asta.” E altceva.E chipul smereniei şi al credinţei.Când îţi cere cineva cu smerenie, îi dai din toată inima.
Când vine unul şi îţi zice: „Dă-mi!”, ceva se blochează, zice omul: „Nu-ţi dau. Ce, sunt obligat să-şi dau ţie?” Întâi şi-ntâi să fim obişnuiţi să le dăm la alţii şi după aceea să cerem să ne dea şi alţii nouă. Cu atât mai mult! Dacă dăm la alţii, înseamnă că iubim pe aproapele şi înseamnă că iubim şi pe Dumnezeu. Deci ne iubeşte şi El pe noi. Şi-atuncea ascultă rugăciunea. Da’ când vii la Biserică sau te rogi cu părul făcut, ondulat, vopsit, cu sprâncenele smulse, de parcă eşti altceva, urangutan sau altceva, pudrat pe faţă sau cu unghii făcute, cu unghii vopsite… cum îndrăzneşti să mai ceri de la Dumnezeu ceva, când te-ai lepădat şi de Chipul Lui, dat ţie de Dumnezeu pentru binele tău personal? Că nu vrei să porţi Chipul Lui Hristos. Nu-ţi face ţie cinste şi bucurie să te asemeni cu Dumenzeu?
Trebuie să faci voia Lui, dar faci voia dracilor! Am găsit într-un ziar, acum vreo două zile, o femeie toată vopsită, scria: „Vă rugăm să nu ne cereţi să ne facem ca dracii”. Înţelegeţi? Noi suntem creştini, credem în Dumnezeu, nu în draci. Dracul e pedepsit de Dumnezeu şi el. Dumnezeu este stăpân. Şi în Ceruri, şi pe pământ, şi în ape, şi subt ape, şi în iad şi pretutindeni. Dumnezeu le-a creat pe toate, El este stăpân. Cui să slujim noi dacă nu slujim Lui Dumnezeu? Nici nu merită să trăim. Nu merită să respirăm aerul acesta dat de Dumnezeu pentru viaţa şi hrana noastră. Dacă nu postim şi nu ne rugăm, pentru ce mai trăim pe pământ? Numai ca să facem păcate? Să bârfim, să clevetim? Să defăimăm pe Dumnezeu? Să stăm cu ţigările în gură, pufăind, şi să ne facem plămânii numai nicotină? Într-o putoare de nu te poţi apropia de un fumător… Iată ce păcate grele face omul şi are pretenţii…
Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului
Comentarii