Domnul nu numără căderile, ci ridicările!

Domnul nu numără căderile, ci ridicările!

La durere vrem să plecăm undeva departe…… undeva unde să fie pace, linişte şi bine! Adică să alegem calea cea largă, largă cât zarea! Sau cât “câmpii” pe care-şi doresc unii oameni să şi-i ia ca să scape de o situaţie grea…

Această pornire rebelă în faţa greutăţii vieţii, e neauzirea şi neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei, care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvorul răului şi acolo vom chema pe Domnul, (acolo e robia Babilonului), Izvorul Binelui şi Biruitorul răului. Dacă fugim de durere, fie luând analgezice sau euforizante, fie fugind pe căi străine, care mă aruncă în afara mea, voi spori răul care mă locuieşte şi voi trăi în permanentă nemulţumire, nelinişte şi chiar angoasă. Şi oriunde m-aş duce, şi orice aş face, voi găsi tot răul de care am fugit!

De ce? Oare nu e nici un loc pe pământ în care să găsim tot ce dorim noi? Ba da! Este, cum spuneam, inima noastră. Adâncul ei!
Cum intrăm acolo?

Pe calea cea strâmtă, cea a acceptării celor ce se văd, în noi, în aproapele şi în jurul nostru, cu dorul celor ce nu se văd. Binecuvântând tot ce se vede şi chemând pe Domnul, străbatem perdeaua de negură în care suntem şi ajungem la Lumină! De fapt Ea, Lumina, ne conduce!
De ce e atât de strâmtă calea acceptării şi binecuvântării? Pentru că nu putem intra pe ea decât răstignind în noi dorinţa ca lumea şi cei din jurul nostru să fie aşa cum ne dorim noi, dorinţa de a birui dreptatea noastră, dorinţa de răzbunare, de revoltă, dorinţa de a impune binele aşa cum îl vedem noi, dorinţa de a obţine ce vrem noi, indiferent de ce vor ceilalţi… Răstignind egoismul, boala noastră despre care credem că suntem chiar noi înşine…

Acceptarea şi binecuvântarea sunt grele, dar nu sunt singura cale care duce la Bucurie.

De ce?

Pentru că tot ce doreşte inima noastră trebuie să fie absolut şi desăvârşit! Or, acestea nu se găsesc decât în Dumnezeu şi nu le putem obţine decât cu El! El Însuşi ne învaţă asta când ne cere: “Căutaţi mai întâi Împărăţia”! Numai într-o realitate care are Absolutul ca Împărat iubitor de oameni, putem fi fericiţi! Şi cum Împărăţia este şi vine în noi, în cămara cea ascunsă a inimii noastre, în zadar o vom căuta în afară. Să coborâm acolo cu Domnul, chemându-L şi binecuvântându-L şi acceptând cu El “răutatea zilei”! Abia apoi toate se vor schimba, vor deveni noi! Abia apoi se împlineşte făgăduinţa “adăugării acelor toate” dorite de noi!

Curaj, om drag! Toate astea sunt şi pentru tine! Ce cauţi tu, numai pe aici vei găsi!

Fă cele pe care ţi le cere ziua în care eşti cu binecuvântare şi totul se va schimba! De la Sine! Cazi? Ridică-te! Repet, Domnul nu numără căderile, ci ridicările!

Maica Siluana




Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Calmează și tratează tusea şi durerile în piept...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează....
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii....
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susţine funcţionarea normală a ficatului și a...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Facilitează eliminarea toxinelor din organism,...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin...
49,90 RON
Lotiune Nera Plant pentru ten, 200ml
Lotiune Nera Plant pentru ten, 200ml Lotiuni
Reîmprospătează. Hidratează. Catifelează tenul. Produs natural obţinut...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Prostal-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Prostal-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susține buna funcționare a prostatei și vezicii...
49,90 RON
 


Deodorant Nera Plant cu roinita si iasomie, 50ml
Deodorant Nera Plant cu roinita si iasomie, 50ml Deodorante
Antiperspirant pentru femei. Deodorantul Nera Plant cu roiniță și...
44,90 RON
Deodorant Nera Plant cu menta si lamaie verde, 50ml
Deodorant Nera Plant cu menta si lamaie verde, 50ml Deodorante
Antiperspirant pentru bărbați. Deodorantul Nera Plant cu mentă și...
44,90 RON
Bitter Nera Plant, BIO 200ml
Bitter Nera Plant, BIO 200ml Tincturi
Vitalizează şi remineralizează. Întăreşte imunitatea. Întârzie apariţia...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 200ml Tincturi
Tonic general. Complex natural cu concentrație mare de principii...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 200ml Tincturi
Susține metabolismul glucidic. Complex natural cu concentrație mare...
54,90 RON
Tinctura de propolis - Concentratie 35% - 100ml 10%
Tinctura de propolis - Concentratie 35% - 100ml Tincturi
Antibacterian. Antibiotic. Cicatrizant. Produs natural obţinut prin...
44,99 RON
40,49 RON
Tinctura Nera Plant BIO Vito-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Vito-complex, 200ml Tincturi
Vitalizează celulele organismului. Complex natural cu concentra...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 200ml Tincturi
Antialergic. Imunostimulator. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Endocrino-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Endocrino-complex, 200ml Tincturi
Reglator hormonal. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Laxo-complex, 500ml
Tinctura Nera Plant BIO Laxo-complex, 500ml Tincturi
Accelerează tranzitul intestinal. Complex natural cu concentrație mare...
74,90 RON
Tinctura de papadie 100 ml
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea...
26,99 RON
Tinctura de sanziene 100 ml
Tinctura de sanziene 100 ml Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență...
26,99 RON
Tinctura Nera Plant BIO Entero-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Entero-complex, 200ml Tincturi
Protector gastric și enteral. Carminativ. Complex natural cu...
54,90 RON
Tinctura de catina si propolis 100 ml
Tinctura de catina si propolis 100 ml Tincturi
Fructele de Cătină conțin o serie de substanțe biologice active...
26,99 RON
Tinctura de isop 100 ml
Tinctura de isop 100 ml Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă,...
26,99 RON
 

Comentarii