Cuvântul testament al părintelui Sofian a fost “nu judeca”. Toată înţelepciunea acestei lumi învaţă cum să descoperi paiul din ochiul fratelui tău, iar înţelepciunea dumnezeiască cum să-ţi vezi bârna din ochiul tău. Atunci când judeci, vine vrăjmaşul şi-ţi pedepseşte sufletul. Sufletul tău îl batjocoreşte diavolul, că are îngăduinţă de la Dumnezeu, de vreme ce şi eu l-am judecat pe aproapele meu. Aici este ca în viaţa lui Iov.Cel ce judecă este asemenea vrăjmaşului care are obrăznicia să ceară de la Dumnezeu să se atingă de viaţa lui Iov.
Când judeci, diavolul îţi aduce argumente mii şi mii. Cum poţi să te rogi bătând din picioare împotriva fratelui tău? Nu se poate mântuire fără smerenie, iar smerenia înseamnă ascultare. Dumnezeu nu cere să facem minuni, ci să fim oameni. Să ai delicateţea omului aşa cum l-a creat Dumnezeu pe Adam la început. Mergea pe principiul să nu ieşim în evidenţă. Smerenia şi delicateţea părintelui te uimeau. “Caută să dobândeşti mai întâi smerenia şi căinţa pentru păcate, rugăciunea curată, atentă, sinceră şi fără gânduri răspândite“, spunea el.
În fiecare zi să ne impunem să răbdăm, “dar să răbdăm şi cu inima, nu scrâşnind din dinţi“.
Îl rugam ca atunci când va merge în veşnicie să se roage şi pentru mine la Maica Domnului, să pună cuvânt să mă mântuiesc, că singură nu mă pot schimba, numai Dumnezeu să facă o minune cu mine. Părintele zâmbea şi promitea că o să se roage şi o să mijlocească. Plângeam aşa de tare, că îi udam mâna pe care stăteam cu capul lângă patul lui de spital.
Extras din interviul cu maica Mina Andrei, de la Mănăstirea Christiana
sursa Ziarul Lumina
Crema cu Tataneasa - 40 ml - Atelier Dragomirna
Creme
Crema cu Tătăneasă 40 ml: Soluție naturală pentru picioare sănătoase și circulație îmbunătățită Descriere produs Crema cu tătăneasă este un remediu eficient pentru menținerea sănătății vaselor de...
36,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 30 iun.
Crema cu Sunatoare - 40 ml - Atelier Dragomirna
Creme
Cremă cu Sunătoare 40 ml: Grijă naturală pentru pielea delicată a bebelușului și a adulților Descriere: Descoperă puterea vindecătoare a naturii cu Crema cu Sunătoare, un remediu natural 100% pentru...
45,00 RON
50,00 RON
valabil pana la 30 iun.
Crema cu Menta - 40 gr - Dragomirna Atelier
Creme
Cremă cu Mentă - 40 gr - Dragomirna Atelier Răcorește, revigorează și calmează pielea Ideală în îngrijirea tenurilor normale, crema cu mentă este renumită pentru calitățile sale calmante și...
36,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 30 iun.
Crema cu Galbenele - 40 gr - Atelier Dragomirna
Creme
Cremă cu Gălbenele - 40 gr - Atelier Dragomirna Regenerator natural al pielii Ideală pentru îngrijirea pielii uscate și lipsite de vitalitate, crema oferă o hidratare profundă dând pielii un aspect...
36,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 30 iun.
Crema Antirid cu Musetel - 30 gr - Dragomirna Atelier
Creme
Crema Antirid cu Mușețel - 30 g: Efect anti-îmbătrânire naturală pentru o piele radiantă Descriere produs Crema antirid cu mușețel, cu înaltă capacitate nutritivă, este ideală pentru prevenirea și...
63,00 RON
70,00 RON
valabil pana la 30 iun.
Cremă cu Crin - 30 ml - Dragomirna Atelier
Cosmetice
Crema cu Crin 30 ml: Rețetă naturală pentru un ten luminos și sănătos Descriere produs Crema cu crin este ideală pentru îngrijirea tenului sensibil, cu pete sau afectat de roșeață, ajutând la redarea...
89,10 RON
99,00 RON
valabil pana la 30 iun.
CREMA ANTI REUMATICA PUTEREA CALULUI - 250ML
Creme
Unguent anti-reumatic puterea calului - 250ml Aplicaţi prin masaj o cantitate cât mai mare din aceast unguent până se absoarbe în piele. Cu ingrediente valoroase - camfor, extract de castane şi ulei...
63,00 RON
70,00 RON
valabil pana la 30 iun.
Ceai Antirăceală din Plante Medicinale - 70g
Ceaiuri
CEAI DE PLANTE MEDICINALE "ANTI RACEALA" 70G INGREDIENTE: fenicul, roiniță, semințe de anason, chimen, coada șoricelului, flori de mușețel, petale de gălbenele, pulbere de fructe de acai (acai,...
22,50 RON
25,00 RON
valabil pana la 30 iun.
Deodorant Nera Plant cu menta si portocala, 50ml
Deodorante
Descriere Deodorantul Nera Plant cu mentă și portocală conține ingrediente naturale cu efect dezodorizant și antibacterian, care permit pielii să respire și elimină mirosul neplăcut al transpirației....
49,50 RON
55,00 RON
valabil pana la 30 iun.
Comentarii