Fie-ţi milă de tine, nu pierde vremea spre propria pierzare!

Monahiei Eupraxia

Dragă Eupraxia! Pace ţie şi mântuire!

Iată ce scrie Ioan Scărarul în Cuvântul 4, cap. 44: „Dacă cineva va lepăda mustrarea dreaptă sau nedreaptă, de mântuirea sa se va lepăda, iar cine primeşte mustrarea, cu durere sau fără durere, va primi degrabă iertarea păcatelor.” E limpede că tu te-ai supărat din pricina scrisorii mele. A trecut jumătate de an, şi n-ai răspuns nici un cuvânt.

Crezi că ai fost jignită pe nedrept, sau că ai fost mustrată pe drept, dar nu îţi poţi călca pe inimă?

Încă o dată te previn: trufia e însuşirea fundamentală a diavolului. Pentru trufie a devenit satană cel mai înalt înger. Şi oamenii, în locul asemănării cu Dumnezeu, dobândesc prin trufie asemănarea cu diavolul. Iată de ce s-a şi zis că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă! Domnul însuşi porunceşte să învăţăm nu de la oricine, ci de la El însuşi smerenia şi blândeţea. Şi Maica Domnului a dat mărturie că pentru smerenie a primit harul preaînalt de a fi aleasă din toate neamurile.

Dacă nu suntem în stare să nu încălcăm poruncile lui Dumnezeu, trebuie să ne pocăim sincer pentru aceste încălcări şi prin asta să dobândim la început inimă înfrântă, iar când aceasta se va frânge destul va deveni şi smerită.

Domnul să te înveţe la tot binele! împărăţia lui Dumnezeu se ia cu silinţă. Trebuie să ne silim la tot binele: atunci Domnul va trimite şi harul Său spre mântuirea noastră.

Domnul să te binecuvânteze! Salutare şi binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor!

Nici un om, orice nevoinţe ar săvârşi, nu se va mântui dacă nu se va lupta cu trufia şi cu îngâmfarea. Diavolul e trufaş, şi după moarte oamenii trufaşi vor merge la el. Nu degeaba s-a zis: Dumnezeul celor mândri le stă împotrivă. De vreme ce Dumnezeu e împotriva trufaşului, cine îl va putea ajuta cu ceva? Dacă nu poţi birui în tine trufia, mustră-te pe tine însuţi (nu pe alţii) şi plângi, frânge-ţi inima la rugăciune, ca Domnul să te ierte şi să te smerească, să nu îngăduie să pieri.

Citeşte şi aplică la tine însăţi cele citite! Fără citire şi rugăciune omul se face stâlp de sare. Pentru fiecare păcat făcut învinuieşte-te pe tine însăţi înaintea lui Dumnezeu, cere iertare, nu amâna pocăinţa. Dacă vei supăra pe cineva, în aceeaşi zi străduieşte-te să te împaci cu el, altfel Domnul nu va primi rugăciunile tale. Ştii şi singură toate astea.

Fie-ţi milă de tine, nu pierde vremea spre propria pierzare! Un sac cu nisip mărunt îl trage pe om la fund la fel ca o piatră mare. Fii raţională, adu-ţi aminte pentru ce trăieşti! Chiar mă îngrozesc să-ţi citesc scrisorile şi să văd cum te porţi. Ceilalţi n-au decât să facă ce vor, nu tu vei da socoteală pentru ei. Gândeşte-te ce răspuns îi vei da tu Domnului la Judecată, atunci când se va hotărî pe vecie soarta ta! Domnul să te lumineze şi să te mântuiască!

Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi, Editura Sophia, 2014


Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală),...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care...
108,00 RON 120,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ....
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura paducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de păducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de leurda 100 ml Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de lavanda - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de lavandă - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări...
36,00 RON 40,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de isop 100 ml Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de isop...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de Cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
 



Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? Hipertensiune arterială Tulburări...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și inhibă înmulțirea lor. Are efect antiseptic intestinal. Reduce riscul de contaminare bacteriană a tractului digestiv. Detoxifică...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a bunei funcționări cognitive. Susține memoria și performanțele creierului. Ajută la concentrare. Sprijină în perioadele de tensiune...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect antioxidant și suport al circulației venoase. Contribuie la îmbunătățirea acuității vizuale. Susține funcția retinei. Previne și...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
45,50 RON 65,00 RON valabil pana la 15 aug.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență Digestie lentă Colite spastice Gastrite şi...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Gastro-complex, 90 cps. Capsule
Descriere Cum acţionează? Reduc disconfortul gastric (Zmeur) Asigură protecția mucoasei gastrice (Gălbenele) Pentru ce se recomandă? Gastrită (hiperacidă) Enterocolită Ulcer gastric și duodenal...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Vitamin C -complex, 90 capsule Capsule
Descriere Efecte benefice: Sursă naturală de vitamina C, ajută la întărirea sistemului imunitar. Cum acţionează? Susțin sistemul imunitar (Măceșe, Cătină) Protejează celulele și țesuturile împotriva...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Castravete amar, 90 capsule Capsule
Castravete amar - capsule ECO 90cps - „insulină naturală”, suport pentru controlul glicemiei Cum acţionează? Reduce valorile ridicate ale glicemiei la pacienţii cu prediabet sau diabet zaharat de tip...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Lotiune antiacneica, 100ml Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut. Compoziție: patlagină,...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 31 aug.
Lotiune pentru par, 100ml Lotiuni
Loțiunea pentru păr, cu urzică, nuc și alte ingrediente naturale, recunoscute pentru efectul lor benefic în protejarea părului, este indicată în special persoanelor care au probleme cu căderea...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 31 aug.
 

Comentarii