Găsiţi pricini pentru a fi cu Dumnezeu!

Viaţa creştină este a ajunge asemenea lui Hristos, a avea aceleaşi mişcări ale inimii, aceleaşi gânduri ca Fiul Tatălui, ne spune Sfântul Pavel. Dacă rămânem statornici cu cugetul la acest ţel, dacă din toată fiinţa noastră suntem în această mişcare lăuntrică, mintea nu ni se va pierde în lucruri mărunte. Pizmuirile, zavistiile, frecuşurile şi măruntele probleme ale vieţii zilnice vor trece neluate în seamă.

Slujim liturghia împreună. Dar plătim şi preţul: fiecare dintre noi trebuie să se grijească de mântuirea tuturor. Viaţa noastră este o nesfârşită mucenicie.

Nu este altă cale decât rugăciunea neîntreruptă în vremea lucrului. Preschimbaţi în rugăciune tot ceea ce aveţi de făcut. Deschideţi o uşă – cereţi Domnului să vă deschidă uşa pocăinţei. Puneţi cărămizi – spuneţi-vă că în deşert lucraţi şi că nimic nu poate ţine, de nu va împreună-lucra Dumnezeu la zidire. Nu am obiceiul să cer sfat duhovnicesc de la conducători de stat şi generali, însă cazul lui Cromwell este interesant. Pregătindu-se pentru o bătălie, zicea: „Doamne, o să am prea mult de lucru; poate o să Te uit, dar Tu nu mă uita”. Găsiţi pricini pentru a fi cu Dumnezeu!

Arhimandrit SofronieDin viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 50-51



Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? ...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Entero-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Diminuează sindromul inflamator la nivelul tractului digestiv. Calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale (carminativ). Previne...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Menține/restabilește normalitatea intervalului intermenstrual și a fluxului menstrual, precum și confortul fizic și psihic la menopauză. Suport pentru sănătatea...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de glucide în sânge. Pentru ce se recomandă? Diabet zaharat Cum se utilizează produsul? ...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și inhibă înmulțirea lor. Are efect antiseptic intestinal. Reduce riscul de contaminare bacteriană a tractului...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale ...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a bunei funcționări cognitive. Susține memoria și performanțele creierului. Ajută la concentrare. ...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect antioxidant și suport al circulației venoase. Contribuie la îmbunătățirea acuității vizuale. Susține funcția...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Prostal-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susține buna funcționare a prostatei și vezicii urinare. Pentru ce se recomandă? Afecțiuni ale prostatei Inflamaţii ale căilor urinare ...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al căilor respiratorii Susține funcțiile articulare Ajută la menținerea temperaturii normale prin reglarea...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Facilitează eliminarea toxinelor din organism, înviorând funcțiile organelor vitale. Limitează sau elimină procesul inflamator. Ameliorează tulburările de...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează. Ajută la menţinerea capacităţii de autoapărare a organismului, întârziind procesele degenerative la nivel celular...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 210 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? ...
110,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 210 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicitante de viață. Contribuie la îmbunătățirea somnului prin relaxare, fără a provoca stare de somnolență. ...
110,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 210 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? ...
110,00 RON
 


Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 100ml Tincturi
Antialergic. Imunostimulator. Complex natural cu concentrație mare de principii active. Cum acţionează? Tonic imunitar Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice. ...
35,00 RON
Tinctura Nera Plant BIO Entero-complex, 100ml Tincturi
Protector gastric și enteral. Carminativ. Complex natural cu concentrație mare de principii active. Cum acţionează? Diminuează sindromul inflamator la nivelul tractului digestiv....
35,00 RON
Tinctura de trei frati patati 100 ml Tincturi
Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală), stări febrile, boli reumatice (gută, reumatism degenerativ,...
26,99 RON
Tinctura de propolis 100 ml Tincturi
Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie acestuia nenumărate acțiuni biologice și efecte...
80,00 RON
Tinctura de propolis 30 ml Tincturi
Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie acestuia nenumărate acțiuni biologice și efecte...
37,00 RON
Tinctura de sanziene 100 ml Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului renal și respirator. În plus, ele au și un rol de...
26,99 RON
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ. ...
26,99 RON
Tinctura paducel 100 ml Tincturi
F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, tulburări de ritm cardiac,...
26,99 RON
Tinctura de leurda 100 ml Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
26,99 RON
Tinctura de lavanda 100 ml Tincturi
Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări funcţionale (cardiace, respiratorii, digestive, etc), pe...
26,99 RON
Tinctura de isop 100 ml Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de...
26,99 RON
Tinctura de galbenele 100 ml Tincturi
Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind acțiunile antiinflamatoare (datorată...
26,99 RON
Tinctura de echinacea 100 ml Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă de diverşi agenţi infecţioşi, principiile active...
26,99 RON
Tinctura de coada soricelului 100 ml Tincturi
Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni gastrointestinale sau biliare, hemoragii (nazale, digestive, hemoroidale,...
26,99 RON
Tinctura de cătina 100 ml Tincturi
Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune terapeutică și curativă în prevenirea și tratarea...
26,99 RON
 

Comentarii

Articole similare