Sfântul Haralambie este cunoscut în tradiția poporului nostru ca fiind izbăvitor de ciumă și a foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucura-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!“.
Motivul pentru care îl numim așa are legătură cu un eveniment mai puțin plăcut: epidemia de ciumă care a lovit, Ţara Românească în anul 1813. Zilnic, mureau peste 300 de bucureșteni. Numită „ciuma lui Caragea, deoarece s-a petrecut în vremea domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea, aceasta a secerat, în total, peste 90.000 de oameni.
Despre situația dramatică a epidemiei ne-au rămas ca mărturie, peste ani, cuvintele paraclisierului Ion Sin Dobre de la Biserica Batiştei: „Şi se sparse oraşul şi se duseră care încotro le-au văzut ochii. Rămase târgul pustiu! Încotro ascultai, se auzea: Păzea, vin cioclii cu morţii, câte 8, câte 10, unul peste altul... morţii! Aşa era, şi-i căra de prin toate mahalalele până când n-avea ce le mai face şi stăteau pe uliţe morţii.”
Conform documentelor vremii, oamenii și-au pus, atunci, nădejdea în ajutorul Sfântului, ca singurul care putea să-i izbăvească de boală și, după multe rugăciuni și cereri adresate lui, ciuma a dispărut.
Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Ştefan" din Meteora. Părticele din moaștele sale se găsesc la biserica Mănăstirii Miclăușeni din Iași, la Mănăstirea Râșca din județul Suceava, la Catedrala episcopală din Galați, precum și la bisericile bucureștene Stavropoleos, „Sfântul Dumitru” (Poșta), „Sfinții Arhangheli” (Oțetari) și „Sfântul Stelian”.
Comentarii