I se dădea Sfânta Împărtășanie cu lingurița, în gura ei nu intra nimic

I se dădea Sfânta Împărtășanie cu lingurița, în gura ei nu intra nimic

Starețul avea o dorință atât de mare să-i vadă pe oameni venind la Sfânta Împărtășanie, încât, de îndată ce distingea o pocăință sinceră, nu punea canoane aspre. Arăta multă compătimire și îngăduință față de cei care se mărturiseau, însă nu putea trece cu vederea condițiile de bază pentru Sfânta Împărtășanie. Astfel în 1987 n-a îngăduit unei tinere să se împărtășească. Aceea însă a mers la un oarecare episcop care i-a dat voie să se împărtășească. Dar de două ori când tânăra a venit spre Sfânta Împărtășanie, a observat ceva ciudat: deși i se dădea Sfânta Împărtășanie cu lingurița, în gura ei nu intra nimic. S-a cutremurat, s-a pocăit și a alergat să se mărturisească iarăși la părintele Iacov.

Ceva asemănător s-a întâmplat cu un ziarist, care voia să se împărtășească, deși nu îi era de folos să o facă. Și precum povestește însuși Părintele Iacov: „În clipa când trebuia să-l împărtășesc, am șovăit și am strigat: «Sfinte al meu, Davide!». Atunci de la sfânta linguriță a ieșit o strălucire de aur, a trecut pe deasupra capului meu și s-a dus la Sfânta Masă.

Strălucirea aceasta pe care „a văzut-o, spunea Starețul, și un monah virtuos”, a fost dovada că Sfântul Duh n-a lăsat ca trupul și Sângele Domnului să intre în omul cel necurat. Persoana aceea, care avea o negreală pe față, arăta prin aceasta că are o oarecare legătură cu vrăjitoria, precum a explicat Părintele Iacov mai târziu.

Discernământul lui era atât de mare încât chiar și unii oameni duhovnicești nu înțelegeau unele din atitudinile sale. Atunci când unul din fiii săi duhovnicești i-a spus că nevoința pe care o făcea a citit-o în viața unui sfânt, Starețul i-a explicat că cele pe care le citim nu se potrivesc tuturor, și nici în toate situațiile. Întotdeauna este trebuință de discernământ, deoarece, precum spunea Starețul: „Sfinții pe toate le făceau cu discernământ”.

Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Țalikis Starețul Mănăstirii Cuviosul David «Bătrânul», Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 157-158



Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Calmează și tratează tusea şi durerile în piept...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Suport pentru eliminarea substanţelor toxice din...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează....
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Menține/restabilește normalitatea intervalului...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii....
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susţine funcţionarea normală a ficatului și a...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al...
44,90 RON
Capsule Nera Plant Vito-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant Vito-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Facilitează eliminarea toxinelor din organism,...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Prostal-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Prostal-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susține buna funcționare a prostatei și vezicii...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice...
44,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Renalo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Renalo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează diureza (eliminarea retențiilor...
44,90 RON
 


Deodorant Nera Plant cu menta si lamaie verde, 50ml
Deodorant Nera Plant cu menta si lamaie verde, 50ml Deodorante
Antiperspirant pentru bărbați. Deodorantul Nera Plant cu mentă și...
39,90 RON
Bitter Nera Plant, BIO 200ml 10%
Bitter Nera Plant, BIO 200ml Tincturi
Vitalizează şi remineralizează. Întăreşte imunitatea. Întârzie apariţia...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Memo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Memo-complex, 200ml Tincturi
Stimulator al activității cerebrale. Complex natural cu...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Pneumo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Pneumo-complex, 200ml Tincturi
Sănătatea căilor respiratorii. Complex natural cu concentra ție mare...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Femina-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Femina-complex, 200ml Tincturi
Sănătatea intimă a femeii. Complex natural cu concentrație mare de...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Hepato-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Hepato-complex, 200ml Tincturi
Detoxifiant al ficatului. Complex natural cu concentrație mare de...
49,90 RON
44,91 RON
Bitter Nera Plant, BIO 500ml 10%
Bitter Nera Plant, BIO 500ml Tincturi
Vitalizează şi remineralizează. Întăreşte imunitatea. Întârzie apariţia...
69,90 RON
62,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 200ml Tincturi
Îmbunătăţirea acuității vizuale. Complex natural cu concentrație mare...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 200ml Tincturi
Tonic general. Complex natural cu concentrație mare de principii...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Renalo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Renalo-complex, 200ml Tincturi
Diuretic și dezinfectant urinar. Complex natural cu concentra ție...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 200ml Tincturi
Susține metabolismul glucidic. Complex natural cu concentrație mare...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Vito-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Vito-complex, 200ml Tincturi
Vitalizează celulele organismului. Complex natural cu concentra...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Helmi-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Helmi-complex, 200ml Tincturi
Adjuvant împotriva parazitozelor intestinale. Complex natural cu...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 200ml Tincturi
Antialergic. Imunostimulator. Complex natural cu concentrație mare de...
49,90 RON
44,91 RON
Tinctura Nera Plant BIO Digesto-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Digesto-complex, 200ml Tincturi
Pansament gastric. Complex natural cu concentrație mare de principii...
49,90 RON
44,91 RON
 

Comentarii