“Iubiți pe vrăjmașii voștri!”

“Iubiți pe vrăjmașii voștri!” pare un cuvânt nebunesc, pentru că simțim că nu stă în putința noastră să facem lucrul acesta.

Îi urâm pe oameni pentru lucruri meschine, îi urâm pentru lucruri mărunte, bicisnice. Doar ne spune cineva un cuvânt supărător sau se așază într-o poziție ofensivă față de noi și ajungem să-l disprețuim pe omul acela, să nu-i mai vorbim.

Considerăm vrăjmaș pe tot omul care ne declară direct sau mai puțin direct, că nu încăpem în inima lui, în viața lui, că îl deranjăm, însă Domnul spune următorul lucru:

“Dacă nu iubești pe vrăjmașii tăi, nu te numești fiul celui Preaînalt!”.

Citind îndemnul acesta și gândind cât de greu este să iubești pe cineva care nu te place sau care poate chiar te urăște, ne dăm seama că aceasta este o poruncă dumnezeiască ce depășește puterile noastre.

Zilnic îți propui să nu mai judeci, să nu mai condamni oameni, dar faci lucrul acesta iar și iar, de parcă ai în permanență o ruletă la tine cu care măsori fiecare gest, fiecare vorbă a oamenilor și le arăți imediat cât și unde au greșit și cât de mult merită disprețul și judecata ta.

Aceasta este legea talionului, să știți, “Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” pe care, din păcate, încă o mai practicăm astăzi unul cu altul, deși Hristos a adus pentru noi o Lege nouă, aceea a iubirii.

Nu există om perfect, există om care are în el slăbiciuni și neputințe.

Pavel spune un cuvânt minunat: “Niciodată nu m-am arătat ca fiind perfect și dacă ar fi să mă laud, mă voi lăuda cu neputințele și slăbiciunile mele, nu cu virtuțile mele!”

Când iubești un om pentru că este așa cum vrei tu să fie, iubești omul din el, iar când iubești un om deși nu este așa cum vrei să fie, ci are multe căderi, neputințe , care poate te afectează în mod direct, iubești Dumnezeul din el.

Sfântul Ioan de Kronstadt era un om stăpânit de doua mari patimi, după cum mărturisește chiar el în jurnalul pe care îl scrie- patima băuturii și a fumatului- însă se lupta cu acestea necontenit, iar Dumnezeu a coborât peste el harul facerii de minuni. Sfântul credea tare mult în harul preoției și spunea că, deși era adesea doborât de patimile sale, Dumnezeu s-a îndurat de el și într-o zi, pe când săvârșea Sfânta Liturghie, a intrat în biserică o femeie demonizată pe care a tămăduit-o, rugându-se pentru ea, iar apoi a căzut la pământ mulțumind lui Dumnezeu:

“Doamne, Slavă Ție, că în slăbiciunea și în căderea mea ai arătat puterea Ta!”.

Dumnezeu se ocupă de lucrurile imposibile, aceasta este treaba Lui.

Efortul nostru este acela de a recunoaște sincer neputințele noastre și de a le pune înaintea Lui:

“Doamne, eu nu pot iubi necondiționat măcar un singur om, eu nu pot dărui ceva fără să aștept răsplată în schimb, însă nădăjduiesc spre Mila și ajutorul Tău pentru tămăduirea mea sufletească!”

Aceasta înseamnă smerenia omului și adevărul vieții lui. Altfel, omul trăiește doar în minciună!

Totul este cu putință la Domnul...și să schimbe oameni, și să te schimbe pe tine, și să schimbe lumea. Nu stă in putința noastră să învingem limitele noastre umane, însă cred că noi trebuie să depunem un efort de smerenie, să plecăm genunchii la pământ, iar El va veni să împlinească efortul nostru, cererea noastră.

Nu poți iubi un om, nu poți iubi pe vrăjmașul tău, însă poți să vezi această neputință a ta, să o recunoști înaintea lui Dumnezeu și să ceri vindecarea sufletului tău.

“Cere și ți se va da!”

Străduiește-te să ceri și să dăruiești iubire fără să aștepți să primesti în schimb, pentru că Iisus a făcut asta! Altfel, trăind în nepăsare și egoism, ieșim din viziunea creștinească a lucrurilor.

A trăi în Dumnezeu nu înseamnă să trăiești după codul bunelor maniere, nu înseamnă să trăiești moral, respectând la exterior regulile bunelor maniere. E mult mai mult decât atât.

Dumnezeu nu coboară în inima de fier a omului moral(ist), dar care este nesimțitor, nepăsător sufletește, ci El coboară în inima omului care se roagă sincer, iar această coborâre a Lui se va vedea, căci omul va izvorî râuri de apă vie din care mulți se vor adăpa, iar vorbele rostite de

el pe mulți vor liniști...

pr. Visarion Alexa


Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de trei frați pătați - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală),...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care...
108,00 RON 120,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ....
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura paducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de păducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de leurda 100 ml Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de lavanda - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de lavandă - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări...
36,00 RON 40,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de isop 100 ml Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de isop...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de coada șoricelului, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de cătină și propolis - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de Cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Tincturi
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 aug.
 



Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? Hipertensiune arterială Tulburări...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Helmi-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea paraziților intestinali și inhibă înmulțirea lor. Are efect antiseptic intestinal. Reduce riscul de contaminare bacteriană a tractului digestiv. Detoxifică...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a bunei funcționări cognitive. Susține memoria și performanțele creierului. Ajută la concentrare. Sprijină în perioadele de tensiune...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect antioxidant și suport al circulației venoase. Contribuie la îmbunătățirea acuității vizuale. Susține funcția retinei. Previne și...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
45,50 RON 65,00 RON valabil pana la 15 aug.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență Digestie lentă Colite spastice Gastrite şi...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Gastro-complex, 90 cps. Capsule
Descriere Cum acţionează? Reduc disconfortul gastric (Zmeur) Asigură protecția mucoasei gastrice (Gălbenele) Pentru ce se recomandă? Gastrită (hiperacidă) Enterocolită Ulcer gastric și duodenal...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Vitamin C -complex, 90 capsule Capsule
Descriere Efecte benefice: Sursă naturală de vitamina C, ajută la întărirea sistemului imunitar. Cum acţionează? Susțin sistemul imunitar (Măceșe, Cătină) Protejează celulele și țesuturile împotriva...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Capsule Nera Plant BIO Castravete amar, 90 capsule Capsule
Castravete amar - capsule ECO 90cps - „insulină naturală”, suport pentru controlul glicemiei Cum acţionează? Reduce valorile ridicate ale glicemiei la pacienţii cu prediabet sau diabet zaharat de tip...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 31 aug.
Lotiune antiacneica, 100ml Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut. Compoziție: patlagină,...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 31 aug.
Lotiune pentru par, 100ml Lotiuni
Loțiunea pentru păr, cu urzică, nuc și alte ingrediente naturale, recunoscute pentru efectul lor benefic în protejarea părului, este indicată în special persoanelor care au probleme cu căderea...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 31 aug.
 

Comentarii

Articole similare