Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă

Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aş putea să vă spun sute de cazuri din viaţa mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă. De zeci de ori în viaţa mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat şi din lumea aceasta.

Mi-aduc aminte când am fost numit profesor la Seminar. Am fost numit în vară şi în toamnă a venit Patriarhul Iustinian la Seminar şi mi-a spus: „Să te pregăteşti de preoţie!”. Eu, care nu aveam o pregătire prea adâncă teologică, adică făcusem numai Facultatea, nu făcusem şi Seminarul, aveam nişte cunoştinţe, dar nu mă simţeam în stare! Când m-am gândit că Sfântul Ioan Gură de Aur a fugit când a fost să fie preoţit, Sfântul Grigorie la fel, şi a şi scris despre fuga sa, m-am speriat şi eu! Adică ei, care erau sfinţi, s-au temut de preoţie, că era o mare răspundere, dar eu cine eram? Apoi a venit Patriarhul a doua oară, în toamnă, şi a spus: „Joi vei fi făcut diacon!”, căci joi era hramul Seminarului. Şi m-am speriat iarăşi, mai ales că a adăugat: „Iar duminică vei fi făcut preot!”. Şi aşa a fost. Am încercat să mă rog. Mi-a spus: „Gata!”. Şi am fost preoţit.

Multe lucruri s-au întâmplat în viaţa mea, care ar fi tulburătoare pentru mulţi. Dar Dumnezeu din toate m-a scos, ca şi cum îngerul meu păzitor m-ar fi luat de ceafă şi m-ar fi scos din toate împrejurările. Nu mă refer la situaţii fizice, materiale, ci la viaţa spirituală. Atunci erau ispite foarte mari, de forţă, ispite de puşcărie, cu care eram ameninţat. Toate erau asupra mea ca un nor, dar Dumnezeu mă scotea din norul acesta. Şi chiar când am fost în închisoare, Dumnezeu m-a scos şi de acolo.

Din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 149-150



Siroplant, 250 ml | Mănăstirea Dragomirna Suplimente
Siroplant, 250 ml | Mănăstirea Dragomirna Sirop Natural pentru Imunitate și Respirație Siroplant este un sirop mănăstiresc natural , realizat dintr-un amestec de muguri de brad, pătlagină și plante...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.
Sirop de trandafir, 200ml | Mănăstirea Dragomirna Suplimente
Sirop de Trandafir, 200ml | Mănăstirea Dragomirna Parfum, Tihnă și Sănătate într-un Singur Pahar Bucură-te de finețea și aromele inconfundabile ale grădinilor mănăstirești cu Siropul de Trandafir de...
63,00 RON 70,00 RON valabil pana la 30 nov.
Sirop de salvie 250 ml - Atelier Dragomirna Suplimente
Salvia are un efect calmant asupragatului , faringelui si corzilor vocale. Contribuie la confortul femeilor in timpul menstruatiei si la menopauza, ajuta la functionareanormala a tractului intestinal...
45,00 RON 50,00 RON valabil pana la 30 nov.
Ceai de munte - Sfantul Munte Athos - Man. Sf. Pavel 25 gr Ceaiuri
Ceaiul de munte organic de pe Muntele Athos este medicamentul călugărilor în lunile de iarnă. Ceaiul de munte – „Sideritis scardica” – este cunoscut și sub denumirea de Ceai de munte grecesc, Iarba...
36,00 RON 40,00 RON valabil pana la 30 nov.
Ceai de Munte din Sfântul Munte Athos, 45g | Mănăstirea Ormylia Ceaiuri
Ceai de Munte Natural din Sfântul Munte Athos – 45g | Mănăstirea Ormylia, Grecia Produs 100% natural, fără aditivi, la Mănăstirea Ormylia din Sfântul Munte Athos. Redescoperă sănătatea prin...
50,00 RON
Ceai aromat de plante din Sfântul Munte Athos, 45g | Mănăstirea Ormylia Suplimente
Ceai Aromat de Plante din Sfântul Munte Athos – 45g Proveniență: Mănăstirea Ormylia, Grecia Redescoperă liniștea și echilibrul interior cu Ceaiul Aromat de Plante din Sfântul Munte Athos , un amestec...
50,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicitante de viață. Contribuie la îmbunătățirea somnului prin relaxare, fără a provoca stare de somnolență. Pentru ce se recomandă?...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? Hipertensiune arterială Tulburări...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al căilor respiratorii Susține funcțiile articulare Ajută la menținerea temperaturii normale prin reglarea procesului de transpirație Diminuează...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează. Ajută la menţinerea capacităţii de autoapărare a organismului, întârziind procesele degenerative la nivel celular și îmbătrânirea...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
58,50 RON 65,00 RON valabil pana la 30 nov.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență Digestie lentă Colite spastice Gastrite şi...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 nov.

Comentarii