„Nu ţine suferinţa în tine. Vorbeşte! Împărtăşeşte-o cu altul”

– Câteodată, durerea este mai presus de puterile omeneşti, şi oamenii, chiar şi cei credincioşi, se pierd. Cum să rezistăm suferinţei? Există paşi de urmat?

– Întâi de toate, dacă suferi, vorbeşte despre asta, nu ţine în tine, împărtăşeşte durerea cuiva apropiat, mamei, soţiei, unui prieten bun sau, şi mai bine, duhovnicului – căci harul lui se va revărsa şi spre tine. Bărbaţii mor mai repede decât femeile, pentru că nu-şi deschid inima, nu se exteriorizează atunci când suferă. Femeile, în general, scot din ele trăirile lor şi astfel se vindecă mai repede.

Când lăsăm să se acumuleze stările de rău în noi, fără să le deschidem nicio supapă, la un moment dat, ele se transformă în boală. Biserica spune adevărul ăsta de două milenii, iar acum o confirmă şi oamenii de ştiinţă, care au descoperit că emoţiile neîmpărtăşite sunt transformate de creier în substanţe chimice, care ne invadează celulele corpului. Astfel, fericirea sau nefericirea sunt transmise inimii, ficatului, rinichilor, intestinelor… Deci, înainte să apară, bolile au fost disfuncţii ale sufletului. De aceea, este foarte important să ai un duhovnic, căruia să-i spui necazul tău. Prima mea întrebare, când vine cineva la spovedit, este aceasta: „Ce te apasă?” – adică „spune ce e în sufletul tău”. Şi atunci, credinciosul îmi zice ce supărări are şi, deodată, se înseninează şi se simte mai uşurat. Mai mult decât atât, atunci când spui cuiva problema ta, primeşti sfaturi.

Stai, frate, că nu eşti singur, prin ce treci tu au mai trecut şi alţii, există soluţii. Aşadar, întâi descarcă-te, vorbeşte despre necazul tău. Apoi, smereşte-te. Dacă a venit nenorocirea asupra ta, înseamnă că Dumnezeu a îngăduit să vină, pentru că ai greşit undeva. Asumă faptul că ai greşit! De acolo începe vindecarea. Dacă admiţi că boala e consecinţa păcatelor tale şi te duci la duhovnic să le mărturiseşti, nu le mai repeţi a doua oară şi intri în rânduiala creştină, adică ai eliminat cauza spirituală a bolii. Ceea ce este fundamental, pentru că sufletul trebuie salvat. Trupul e o coajă care, oricum, se duce în pământ. Însă, de cele mai multe ori, după înlăturarea cauzei spirituale, se vindecă şi trupul.

Repet: smereşte-te! Dumnezeu iubeşte cel mai mult smerenia şi când te vede smerit, îţi trimite har şi bucurii în boală: fie un prieten de sprijin, la care nu te aşteptai, fie un înger de medic, fie o minunată vindecare… Iar al treilea pas este să redevii dependent de Dumnezeu, să te legi puternic de Dumnezeu în boală, să-l iubeşti. Singurătatea în suferinţă este cumplită şi nici un om nu te poate însoţi în durerea ta, aşa cum o face Dumnezeu. Spune: „Doamne, vreau să fiu cu tine!” şi pecetluieşte această declaraţie prin spovedanie, împărtăşire, rugăciune şi fapte bune. Vei simţi împlinire în viaţa ta. Boala e un prilej pentru omul credincios de a se apropia de Dumnezeu.

Din păcate, mulţi bolnavi se concentrează pe boală, iar nu pe Dumnezeu, ceea ce-i dezechilibrează. Prea des se roagă oamenii pentru sănătate, dar sănătatea nu e totul în viaţă. Cea mai importantă este relaţia cu Dumnezeu, care duce la mântuirea sufletelor noastre. Am cunoscut o grămadă de oameni sănătoşi care s-au dus la iad.

Extras din interviul cu pr. Vasile Ioana

sursa formula-as.ro


Bitter Complex 250 ml – Supliment natural pentru imunitate, digestie și detoxifiere | Mănăstirea Dragomirna Suplimente
Bitter Complex 250 ml, Atelier Dragomirna – Echilibrul Natural pentru Sănătatea Ta Descoperă Bitter Complex de la Mănăstirea Dragomirna – un supliment natural cu 16 plante medicinale care...
63,00 RON 70,00 RON valabil pana la 30 sept.
Deodorant Natural cu Citronella | Mănăstirea Paltin Deodorante
Deodorant Natural cu Citronella, Mănăstirea Paltin – Prospețime Autentică și Îngrijire Delicată Descoperă prospețimea naturală și îngrijirea delicată oferite de Deodorantul cu Citronella...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 30 sept.
 



Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicitante de viață. Contribuie la îmbunătățirea somnului prin relaxare, fără a provoca stare de somnolență. ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susţine funcţionarea normală a ficatului și a vezicii biliare. Pentru ce se recomandă? Afecțiuni hepato-biliare: dischinezie biliară, colecistită,...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Renalo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează diureza (eliminarea retențiilor hidrice). Dezinfectează căile urinare. Îndepărtează calculii renali și previne apariția acestora. Reglează...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează. Ajută la menţinerea capacităţii de autoapărare a organismului, întârziind procesele degenerative la nivel celular...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge...
45,00 RON 50,00 RON valabil pana la 30 sept.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Vitamina C + Zinc – Supliment alimentar – 40 capsule Capsule
Vitamina C + Zinc – Supliment alimentar – 40 capsule Imunitate susținută. Energie naturală. Protecție zilnică. Îmbunătățește-ți imunitatea și protejează-ți organismul în mod natural cu ...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Menține/restabilește normalitatea intervalului intermenstrual și a fluxului menstrual, precum și confortul fizic și psihic la menopauză. Suport pentru sănătatea...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de glucide în sânge. Pentru ce se recomandă? Diabet zaharat Cum se utilizează produsul? ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Prostal-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susține buna funcționare a prostatei și vezicii urinare. Pentru ce se recomandă? Afecțiuni ale prostatei Inflamaţii ale căilor urinare ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Entero-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Diminuează sindromul inflamator la nivelul tractului digestiv. Calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale (carminativ). Previne...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Gastro-complex, 90 cps. Capsule
Descriere Cum acţionează? Reduc disconfortul gastric (Zmeur) Asigură protecția mucoasei gastrice (Gălbenele) Pentru ce se recomandă? Gastrită (hiperacidă) Enterocolită ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.

Comentarii