Numai Dumnezeu poate schimba inimile oamenilor

Într-o zi, i-am mărturisit Părintelui:

‒ Părinte, mă enervez foarte repede.

‒ Bun lucru e mânia!

Crezând că glumeşte, l-am întrerupt:

‒ E bun lucru?

‒ Fireşte! Dumnezeu a pus mânia în noi. Ea este nervul sufletului. Este putere. Ne-a dat-o Domnul ca, prin ea, să luptăm împotriva patimilor şi a diavolului. Aceasta este întrebuinţarea corectă a mâniei. Luăm această putere de la diavol şi o dăm lui Hristos. Dăruieşte-te lui Hristos cu forţă, cu nerv!

Altădată, în timp ce îi vorbeam despre ceva anume, mi-a zis:

‒ Văd că un frate e foarte pornit împotriva ta, ca o fiară gata să te sfâşie. (Aşa era, dar eu nu voisem să-i vorbesc despre asta.) Să nu-i zici nimic. Ne vom ruga, iar Dumnezeu îl va îmblânzi. Crezi asta?

‒ Cred.

‒ Numai Dumnezeu poate schimba inimile oamenilor. Noi, oricâte am spune, nu putem face nimic.

‒ Dar el de ce se poartă aşa, Părinte? De ce face acestea?

‒ Sst! Nu vorbi! Nu pot să-ţi spun. Tu numai roagă-te!

Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 207-208

Ceai Imunitate Puternică - 50g • Plantovita Ceaiuri
CEAI DE PLANTE MEDICINALE "IMUNITATE PUTERNICA" 50G BENEFICII ALE CEAIULUI DE PLANTE MEDICINALE "IMUNITATE": Substanțele nutritive din plantele special alese în ceaiul IMUNITATE...
18,00 RON 20,00 RON valabil pana la 30 sept.
Ceai Antirăceală din Plante Medicinale - 70g Ceaiuri
CEAI DE PLANTE MEDICINALE "ANTI RACEALA" 70G INGREDIENTE: fenicul, roiniță, semințe de anason, chimen, coada șoricelului, flori de mușețel, petale de gălbenele, pulbere de fructe de acai (acai,...
18,00 RON 20,00 RON valabil pana la 30 sept.
Ceai de munte - Sfantul Munte Athos - Man. Sf. Pavel 25 gr Ceaiuri
Ceaiul de munte organic de pe Muntele Athos este medicamentul călugărilor în lunile de iarnă. Ceaiul de munte – „Sideritis scardica” – este cunoscut și sub denumirea de Ceai de munte grecesc, Iarba...
36,00 RON 40,00 RON valabil pana la 30 sept.
Ceai de Munte din Sfântul Munte Athos, 45g | Mănăstirea Ormylia Suplimente
Ceai de Munte Natural din Sfântul Munte Athos – 45g | Mănăstirea Ormylia, Grecia Produs 100% natural, fără aditivi, la Mănăstirea Ormylia din Sfântul Munte Athos. ...
50,00 RON
Ceai aromat de plante din Sfântul Munte Athos, 45g | Mănăstirea Ormylia Suplimente
Ceai Aromat de Plante din Sfântul Munte Athos – 45g Proveniență: Mănăstirea Ormylia, Grecia Redescoperă liniștea și echilibrul interior cu Ceaiul Aromat de Plante din...
50,00 RON
Bitter Complex 250 ml – Supliment natural pentru imunitate, digestie și detoxifiere | Mănăstirea Dragomirna Suplimente
Bitter Complex 250 ml, Atelier Dragomirna – Echilibrul Natural pentru Sănătatea Ta Descoperă Bitter Complex de la Mănăstirea Dragomirna – un supliment natural cu 16 plante medicinale care...
63,00 RON 70,00 RON valabil pana la 30 sept.
 

Comentarii

Articole similare