Oamenii au părăsit munții, dealurile umbroase, marea și pajiștile liniștite pentru a se muta la orașe. Aici au apă care curge la o atingere de mînă, răcoare prin telecomandă, căldură fără fum și lumină fără soare.
O dată pe an ei plătesc din economiile muncite în restul anului pentru a călca nisipul mării, iarba muntelui și pentru a trage în piept aerul liber dinafara orașelor. Ei denumesc această ocupație Vacanță.
Corpurile lor nu strălucesc de îndemînare, ei își plătesc oameni care să-i ajute să urce pe cal, plătesc instructori care să le țină picioarele pe schiuri, își pun căști și scuturi la genunchi și coate pentru a nu le lovi de pietre.
Oamenii nu mai pot merge fără a simți pericolul pe creste, se împiedică în iarbă și ajung la urgență dacă se ating de o floare necunoscută. Corpurile celor de demult erau frumoase și mlădioase, îndemînatice pentru că munceau.
Corpurile de azi sînt leneșe și cea mai mare grijă a oamenilor a ajuns proria grăsime, încheieturile slabe și fleșcăiala timpurie a pielii. Sufletele parcă au ieșit și ele din trupuri și bîntuie prin păduri, adorm pe flori, ne cheamă înapoi în liniștea de altă dată. Omul este cea mai neînțeleasă făptură din cîte a făcut Dumnezeu pentru că își face rău singur și nu primește grija și iubirea celui ce vrea să-l ajute.
Ieromonah Savatie Baștovoi
Comentarii