Tristeţea duce la o stare atât de nesuferită şi chinuitoare, încât omul preferă să leşine sau să moară. Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele.
„Există două feluri de tristeţe, zice Sfântul Varsanufie. Prima este firească şi provine din slăbiciune, iar cealaltă provine de la demoni. Dacă vrei s-o deosebeşti pe cea diavolească, o vei vedea venind în ceasul când trebuie să te odihneşti. Şi în general, când vrei să faci vreo lucrare, tristeţea te face s-o laşi înainte de a o începe bine. Tu însă nevoieşte-te prin rugăciune şi vezi-ţi de lucrarea ta cu răbdare. Atunci, vrăjmaşul văzând că te rogi îndeosebi pentru asta, se depărtează, căci nu vrea să-ţi dea pricină de rugăciune”.
Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare, după cum scrie Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile împuţinării sufleteşti. Împuţinarea sufletească îi provoacă tristeţe intensă, iar tristeţea îi provoacă o stare de întunecare sufletească, care este o pregustare a gheenei. Urmează duhul patimii, care naşte o mulţime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproşuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea. Dacă vrei să afli cauza, îţi voi răspunde că este trândăvia ta, pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare. Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – smerita cugetare. Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi.
Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 349-350
25%
