Zice dreptul Iov: Omul este născut pentru suferinţă (Iov. 5, 7). Iar Sfântul Pavel zice că toată făptura este în suferinţă (Rom. 8, 21). Suferinţele din lume sunt urmări ale păcatului (Iov 4, 8; Ps. 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ier. 4, 18). Suferinţele sunt pedepse pentru păcate (Lev. 26, 24-28; II Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferinţele cu răbdare şi muţumire, ne vom aduce mare folos duhovnicesc spre mântuirea sufletului. În general, vedem că, cu cât se înmulţesc păcatele şi răutăţile în lume, cu atât se înmulţesc suferinţele, adică foametea, cutremurele, războaiele, bolile de tot felul şi moarte. Grija noastră, a credincioşilor, este să părăsim păcatele, să ne împăcăm mereu cu Dumnezeu şi să avem frică de Dumnezeu, smerenie şi răbdare, şi atunci toate suferinţele noastre se vor împuţina şi ne vor fi de mare folos spre mântuire.
Scopul suferinţei pentru creştini este unul singur : ispăşirea pacatelor pe pământ prin tot felul de boli, necazuri şi dureri, spre curăţirea şi mântuirea sufletului. Pentru cei răi care nu voiesc să se îndrepteze, să se pocăiască, suferinţa de pe pământ rămâne ca o arvună a suferinţelor celor veşnice. Iar pentru cei ce primesc suferinţa cu răbdare şi cu mulţumire de la Dumnezeu şi se întorc la pocăinţă, suferinţa, de orice fel ar fi, este cea mai bună cale de îndreptare şi ispăşire a păcatelor, izbăvindu-i prin aceasta de chinurile cele veşnice.
Noi vedem ca cei care sufera mai mult pe pământ, sunt mai împăcaţi cu conştiinţa, mai buni, mai tari în ispite, mai aproape de Dumnezeu şi se mântuiesc mai uşor, precum dreptul Iov, săracul Lazar, Sfinţii Apostoli, mucenicii, cuvioşii şi atâţia alţii. Iar cei care trăiesc bine, sunt sănătoşi, au averi şi tot ce doresc pe pământ, sunt de obicei slabi în credinţă, nemilostivi, tirani, lacomi, egoişti, se tem de moarte şi mor în păcate grele, spre osânda veşnică.
Suferinţa ne este rânduită de sus spre mântuire, spre iertarea păcatelor şi spre creştere duhovnicească, numai dacă o primim cu mulţumire, ca din mâna lui Dumnezeu, precum spune şi proorocul David : ” Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângaiat ” ( Psalm 22, 5 ) . Deci, toiagul şi varga suferinţei, pe cei buni şi credincioşi îi mângaie, îi sporeşte în fapte bune, îi curăţeşte de păcate şi-i învredniceşte de mai mare cunună şi răsplată în cer. Iar pentru cei răi, toiagul suferinţei este chemare de pocăinţă, este pedeapsa peste pedeapsă şi frâu în gură, pentru că nu voiesc să se apropie de Domnul.
Din Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 117-118
Tinctura de trei frati patati 100 ml
Tincturi
Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală), stări febrile, boli reumatice (gută, reumatism degenerativ,...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de propolis 100 ml
Tincturi
Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie acestuia nenumărate acțiuni biologice și efecte...
72,00 RON
80,00 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de sanziene 100 ml
Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului renal și respirator. În plus, ele au și un rol de...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de salvie 100 ml
Tincturi
Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor hipoglicemiante, venotonice, carminative, antisudorifice...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de papadie 100 ml
Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ.
...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura paducel 100 ml
Tincturi
F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, tulburări de ritm cardiac,...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de leurda 100 ml
Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de lavanda 100 ml
Tincturi
Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări funcţionale (cardiace, respiratorii, digestive, etc), pe...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de galbenele 100 ml
Tincturi
Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor.
Date fiind acțiunile antiinflamatoare (datorată...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de echinacea 100 ml
Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă de diverşi agenţi infecţioşi, principiile active...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de coada soricelului 100 ml
Tincturi
Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni gastrointestinale sau biliare, hemoragii (nazale, digestive, hemoroidale,...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Tinctura de catina 100 ml
Tincturi
Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune terapeutică și curativă în prevenirea și tratarea...
24,29 RON
26,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Deodorant Nera Plant cu grapefruit, 50ml
Deodorante
Descriere
Deodorantul Nera Plant cu grapefruit conține ingrediente naturale cu efect dezodorizant și antibacterian care permit pielii să respire, este emolient și antiinflamator și are un miros...
47,00 RON
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE
100% pură
Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure.
Ingrediente: pulbere din microalge...
35,99 RON
39,99 RON
valabil pana la 31 mar.
VITAMINA C + ZINC 40 CAPSULE
Capsule
VITAMINA C + ZINC 40 CAPSULE
Supliment alimentar cu vitamina C şi zinc cu eliberare prelungită, în capsule tari de gelatină.
Ingrediente: vitamina C cu eliberare prelungită 60%.
Capsule...
17,99 RON
19,99 RON
valabil pana la 31 mar.
Lotiune antiacneica, 100ml
Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut.
Compoziție: ...
20,00 RON
Comentarii