Suntem în direct din Ierusalim. În taina celei de a doua zile a Săptămânii Patimilor un text le cuprinde pe toate: „La ceasul sfârșitului, suflete, gândind, și de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ție, cu iubire de osteneală, lucrează-l, ticăloase, priveghind și grăind: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos” (Condacul din Marțea Mare). Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.
Textele care ne însoțesc sunt ample. Primul text, care se citește la Denia de Luni seara- care, readuc aminte, e de fapt o dimineață la apusul zilei- este din Evanghelia de la Matei (22.15-46; 23.1-39). Un examen al orgolioșilor farisei ai vremii. Provocat Blândului Învățător. Vădește incompetența lor duhovnicească și ne descoperă că până la sfârșitul veacului nu ceea ce credem că știm despre Dumnezeu este măsura cunoașterii noastre ci în ce mod ne punem în acord viețile și...morțile în raport cu această cunoaștere ne umple de sens existența. Cu alte cuvinte nu ce știm noi despre Dumnezeu ci ce știe Dumnezeu despre noi. Textul evanghelic este una dintre cele mai crunte diagnoze la „fariseita” cronică, boală care dese ori ne cuprinde și pe noi, pe creștini. A uita de voia lui Dumnezeu doar pentru a-ți impune punctul de vedere, a te crede mai presus decât Cel Ce Este Credința și Adevărul e una din cele mai toxice așezări în viața spirituală. Am simțit-o dese ori în ultimii ani pe pielea noastră în ce mod interpretările univoce pot afecta Biserica și vestirea lui Hristos. O simțim uneori inclusiv în viața noastră liturgică și în expresia ei de „tradiție locală”. Nu trebuie pus la colț Hristos ca să ne fie împlinite voile proprii ci avem a ne supune smereniei Sale ca să crească puterea smereniei noastre. Avem a ne așeza în voia Lui pentru ca ea să se împlinească în voia noastră. După rugăciunea Sfântului Ieronim Grecul: Iată, eu voiesc să voiesc voia Domnului! Fariseii, cărturarii și saducheii nu reprezentau numai curente în gândirea și fervoarea vieții iudaice de atunci. Ci și profiluri umane. Prea mult și prea ades gândirea lor se exprima în faptele lor exterioare, în rigorismele lor ieftine pe care încercau să le fundamenteze teologic. La fel precum atunci și azi. Unii transformă crezurile lor ideologizante în fundamentări de viață, în profile de superioritate și infailibilitate. Într-o lume a infailibilităților științifice nu avem răspuns la moarte. Într-o lume a infailibilităților democratice se pierd mii de oameni în haturile intereselor politice și militare. Într-o lume a infailibilității libertății vedem oameni înlănțuiți de ideologiile absurdului și mediocrității. În fond de la diatriba aceasta a Mântuitorului nimic nu s-a schimbat în lumea celor care cred că le știu pe toate. Nu. Nu priviți doar spre Biserică. Priviți către societate în ansamblul ei și veți vedea cum fariseii, cărturarii și saducheii mișună în capilarele unui trup social hăcuit de dezordine și încercare. Ori, se vădește în Marțea mare, odată cu apropierea de Golgota, a împlini voia ta, pe rațiunile tale și cu autoritatea morală pe care crezi că o ai nu înseamnă dreptate și voie divină. Se simte în aer că din tensiunea rigorismului impus ca temei de viață nu se nasc decât răstigniri. Iar aceasta care urmează este cea mai dureroasă din toate. Cei care cred că îl cunosc să ia aminte. A cunoaște pe Dumnezeu înseamnă să-ți lași inima cunoscută de El.
A doua lecție izbucnește din Evanghelia ce se citește Marți în Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite și care devine cheie de boltă atitudinii dinaintea așteptării Domnului Hristos. E vorba despre Evanghelia de la Matei (24.36-51; 25, 1-46; 26.1-2) numită și Pilda celor zece Fecioare. Domnul insistă asupra Venirii lui Mesia. Aduce aminte că lumea și atunci- precum era în vremea lui Noe- se va afla în neatenție și destindere totală. În divertisment- cum ne place astăzi să ne lăudăm. Și face apel la trezvie, la atenție în întâmpinarea acestei Veniri. El era Venirea și numai nu le spunea: Deschideți ochii și vedeți! Pentru a-i ajuta, Domnul le vorbește în pilde. Dintâi pilda fecioarelor ce așteaptă mirele să vină (Matei 25.1-13) care este textul-forță al zilei. Povestea pare simplă. Zece fecioare-tinere alese să asigure sfințenia și frumusețea unei nunți- pleacă să întâmpine Mirele. Unele nu au luat untdelemn în candele. Altele, înțelepte, da. Le prinde somnul nopții căci Mirele pare că vine de foarte departe. Când acesta apare numai cinci pot să-l întâmpine. Nu. Nu e vorba de candele ca ale noastre, de acum. Ci de candele ce luminau calea, care dădeau siguranță că drumul pe care merge Mirele este cel spre Mireasă. Împodobesc în grabă candelele, cele înțelepte le aprind cele neînțelepte au de fugit după untdelemn la neguțători. Timpul negocierii prețului, ruperea din grup, graba nerodnică le fac pe fecioarele acelea să piardă Întâlnirea cu Mirele. Cele cinci, luminoasele, intră la nuntă. Celelalte pierd intrarea și recunoașterea Mirelui. Nu e o pildă fără sens. Ci una extrem de bine așezată de Domnul Hristos pe sufletul celor care-și împopoțonează credința fără a căuta la conținutul real al mărturiei. Ce spune Domnul este că trezvia credinciosului se traduce în atenție la amănunte. Că nu poți fi credincios neatent la cele ale misiunii în care ești chemat. Strașnică lecția aceasta a atenționării la atenție duhovnicească. Fără această fragilă cooperare cu Mirele ratăm intrarea. Pentru noi, astăzi, parcă mai mult decât oricând, actualitatea temei e dureroasă. De multe ori ne-am încântat la exteriorul unor reforme sociale ori politice, ne-am încântat de împodobirile în cuvinte ale unor minciuni prezentate ca adevăruri. Dar la vremea când am căutat la conținutul vorbelor, dese ori, ne-a rămas neprimit darul căci în el nu se aprinsese untdelemnul credinței care să țină vie Întâlnirea cu Mirele. Toate celelalte pilde din Evanghelia citită- pilda talanților (Matei 25.14-30) și dialogul privind criteriile intrării în Împărăție (Matei 25.31-46)- ne descriu același conținut, cuprinzând aceeași poruncă: ...privegheați, că nu știți nici ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului! (Matei 25.13)
Mereu atentă Biserica așează această Evanghelie aici și pentru că finalul textului ne confirmă: Iar după ce a sfârșit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit! (Matei 26.1-2). Dinaintea acestui adevăr pildele oferite de Hristos nu mai par simple pilde ci pilde-proorocie, un soi de așezare a firii umane în oglinda dumnezeirii. I se văd omenirii neatențiile, orgoliile, soluțiile fals-duhovnicești. Poate de aceea Hristos Domnul cere trezvie. Atenție plină de conținut mărturisitor, evlavie limpezită de înțelepciune.
Poate că pentru grăbitul om al vremii de-acum lucrurile acestea acum un an sau doi, sau măcar acum câteva luni, nu spuneau mare lucru. Dar acum? Acum înțelegem că fără înțelepciune oricât de gătiți și oricât de mult ne-am împopoțona candelele vocației și misiunilor noastre nu suntem intrați în taina miresiei muncilor noastre? Că oricât de isteți am fi în a răspunde lui Hristos în cuvintele tăinuitorilor de talanți dacă nu muncim nu suntem bucuriei Lui? Că oricât de creștini ne-am da, dacă nu ajutăm flămânzii, săracii, însetații ori întemnițații nu suntem bucuria inimii Celui Întrupat pentru ei? Grea misiune aceea creștină dar e mare Dumnezeu. Mereu ne îndeamnă să rămânem oameni. Să zicem și noi cu frumoasa cântare a Triodului, ce se aude din latura stranei: „Mire, Cel ce ești mai frumos cu podoaba decât toți oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospățul cel duhovnicesc al nunții Tale, dezbracă-mă de chipul cel ticălos al greșelilor mele, prin împărtășirea Pătimirilor Tale, și împodobindu-mă cu haina slavei frumuseții Tale, fă-mă împreună- șezător luminat la masa Împărăției, ca un milostiv”( Stihoavnă, Utrenia zilei de Marți). Se înțelege și din text cum pedagogia Bisericii pune Mirele în calea Pătimirii făcând din Patimi Nuntă. Iar patul Nunții Sale cu firea umană- cum ne spune Sf. Ioan Gură de Aur- este Crucea Golgotei. Postul este încercarea de a nu lăsa Mirele însingurat. E grijă și curaj.
Pr. Constantin Necula
sursa tribuna.ro
Comentarii