„Din punct de vedere liturgic, săptămâna aceasta se numeşte Săptămâna Luminată.
Se numeşte astfel pentru că era săptămâna dedicată, prin excelenţă, neofiţilor, a celor care erau nou botezaţi. Neofiţii erau cei care au primit, prin Taina Sfântului Botez, lumina Învierii lui Hristos.
Din păcate, noi am pierdut această corelaţie dintre botezul nostru personal şi Învierea lui Hristos.
Punem prea mult accent pe ceea ce ţine de aspectele exterioare ale credinţei, pe superstiţie, pe anumite ritualuri, care nu ne ajută să pătrundem în Taina Învierii lui Hristos.
Ca să fie clar, este nevoie să precizăm faptul că slujbele Bisericii nu pot fi numite ritualuri. Ele sunt cele care ne ajută să ne trăim profund credinţa.
Ele nu ţin de exteriorul vieţii în Hristos ci de partea cea mai profundă, lăuntrică, a vieţii noastre în Hristos. Slujbele Bisericii sunt ca nişte proptele care ne ajută să pătrundem în taina credinţei noastre.
Să nu-i credeţi pe toţi seculariştii care vă spun că acum a venit vremea să ne repliem înspre noi înşine şi că a fi credincios înseamnă doar a trăi credinţa în inima noastră, a fi om bun, a avea lumina în suflet. Este fals!
Lumina din sufletul nostru, bunătatea, trebuie să fie corelate cu trăirea credinţei într-un mediu liturgic.
Dacă noi nu avem nevoie de Hristos din Împărtăşanie, pe care Îl primim într-un cadru liturgic, nu mai are niciun sens ceea ce El spunea, că fără Trupul şi Sângele Lui, nu putem moşteni viaţa veşnică.
Întreaga noastră strădanie este concentrată în a ne nevoi să dobândim viaţa veşnică.
Viaţa veşnică nu este o teorie. Este lupta noastră, efortul în a ne îndumnezei. Nu putem să ne îndumnezeim firea decât prin Sfânta Împărtăşanie şi rugăciune”.
«Acum toate s-au umplut de lumină, şi cerul şi pământul şi cele dedesupt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit» (stihiră din Canonul Învierii)
„Săptămâna Luminată purta această denumire pentru că cei nou botezaţi stăteau, în fiecare zi, în biserică.
Canonul 66 al Sinodului VI Ecumenic ne dă îndemnul ca în intervalul de timp dintre Duminica Învierii şi Duminica lui Toma, creştinii să stea în biserică, să citească neîncetat Sfintele Scripturi şi să se îndestuleze cu Sfintele Taine.
Doar în felul acesta înviem şi ne înălţăm împreună cu Hristos.
Este minunat că acest canon leagă citirea Scripturilor de hrana cu Sfânta Împărtăşanie. Sunt două realităţi pe care noi nu le putem desprinde una de cealaltă.
Cine citeşte Sfânta Scriptură, dacă o citeşte în duh, pe dinlăuntrul ei, dacă pătrunde miezul înţelesului ei, nu poate ajunge decât la o singură ţintă. Să dorească să-L primească pe Hristos în Sfânta Împărtăşanie.
Dacă citim Scriptura ca pe orice altă carte şi o manevrăm ideologic pentru a ne justifica anumite opinii ale noastre din sfera spiritualului, este clar că nu o să ne punem problema că finalitatea citirii ei ar trebui să fie împărtăşirea cu Hristos.
Primii creştini trăiau mult mai adânc aceste relaţii profunde între Scriptură şi Împărtăşanie, între Taina Botezului şi Taina Învierii lui Hristos.
Ori de câte ori trăim Învierea şi încercăm să ne-o asumăm în viaţa noastră personală, nu facem altceva decât să ne reactivăm potenţialităţile pe care le-am primit, spiritual vorbind, în Taina Sfântului Botez.
La slujbele din această perioadă se cântă «Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat».
Creştinii care erau botezaţi în noaptea Paştilor, îmbrăcaţi în haine luminoase, aveau conştiinţa faptului că, prin Botez, sunt îmbrăcaţi duhovniceşte în lumina lui Hristos. Ei petreceau toată săptămâna în biserică, participând la Liturghie, împărtăşindu-se şi citind din Sfintele Scripturi”.
Totodată, Ierarhul Huşilor a vorbit despre conţinutul slujbelor din întreaga Săptămână Luminată, care fac trimitere la slujba Învierii:
„Săptămâna aceasta se mai numeşte «luminată» pentru că fiecare zi în parte este ca o duminică. Sunt ca o reduplicare a Duminicii Paştilor.
În aceste zile, exceptând vinerea, de Izvorul Tămăduirii, când sunt intercalate anumite fragmente de slujbă cu referire la această sărbătoare, pe tot parcursul săptămânii se repetă slujba Învierii, la fel ca în noaptea de Paşti. Fiecare zi este ca o duminică.
Cântăreţii de la strană ştiu că textele slujbelor sunt împărţite în 8 glasuri. Ele se schimbă întotdeauna sâmbătă seara. În această săptămână, fiecărei zile îi este alocat un glas.
Zilele acestea ne ajută să adâncim şi mai mult ceea ce ni s-a descoperit în noaptea Învierii”.
La final Părintele Episcop Ignatie a atras atenţia asupra modului în care este bine să ne raportăm la sărbătoarea Învierii, semnalând faptul că sunt persoane care, deşi nu cred sau nu dau importanţă realităţii profunde a Învierii, împlinesc formal cele ce ţin de tradiţiile legate de această perioadă:
„Slujbele nu sunt simple ritualuri. Sunt aşa de profunde pentru că ele ne ajută, pe lângă relatările din Scriptură, să înţelegem sărbătoarea Învierii.
Nu ne dăm seama, din păcate, de importanţa acestei zile pentru că punem accent pe altceva.
Sunt creştini care nu cred în Înviere, dar ei spun «Hristos a înviat».
Sunt creştini care nu înţeleg nimic din ceea ce înseamnă schimbarea vieţii lor prin asumarea luminii din noaptea de Paşti, dar se pregătesc din punct de vedere culinar, prin tot ceea ce ţine de cele gastronomice, specifice acestei perioade.
Nu îi interesează în niciun fel ce înseamnă pentru ei, la nivel personal, Învierea Domnului.
Am pierdut semnificaţia faptului că noi am fost botezaţi, că L-am primit deja pe Hristos Cel înviat, Care a biruit moartea, întunericul şi păcatul pentru fiecare dintre noi. El ne dă puterea ca şi noi, prin exercitarea libertăţii noastre, să ne bucurăm de roadele pe care Hristos le-a adus prin Învierea Sa”.
sursa https://episcopiahusilor.ro/
Comentarii