Dumnezeu, iertător, nu pedepseşte mereu păcatele şi greşelile noastre. Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o faptă bună. (De partea cealaltă a ecuaţiei, semnul valorilor se inversează.)
De aceea este atât de greu de făptuit binele, pentru că întâlneşti la tot pasul îndârjitele împotriviri şi iscusitele piedici ale celui viclean. Nietzsche spune „Suntem îndeosebi sancţionaţi pentru virtuţile noastre”.
De îndată ce ia hotărârea de a face binele, omul îşi asumă o răspundere imensă şi-şi bagă de bună voie capul în laţ. Ce-i drept, binele fiind de esenţă divină, voitorii de bine dau dovadă ‒ e un punct asupra căruia trebuie să dăm dreptate diavolului ‒ de mare cutezanţă, şi chiar de trufie. Oricum, înainte de a te avânta în domeniul binelui este necesar a şti că treci pe teren minat.
Răul poate să-l facă oricine, cât de nevolnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite. Răul: lapte pentru copii; binele: carne pentru adulţi.
Din Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 162
Comentarii