„A te pocăi de păcatele tale înseamnă a nu le mai repeta.“„Deznădejdea“, după Sfântul Ioan Scărarul, „se naşte fie din conştientizarea mulţimii păcatelor noastre, deznădejde a conştiinţei şi o insuportabilă tristeţe, sau din mândrie şi trufie, atunci când cineva crede că nu merita să fi făcut păcatul în care a căzut” (adică, e surprins de păcatul sau, căci el se crede că nu este atât de rău la urma urmelor)
.„Prima se vindecă prin înfrânare şi nădejde bine întemeiată, iar cea de-a doua prin smerenie şi neosândirea aproapelui.“„Domnul are grijă de mântuirea noastră. Dar vrăjmaşul ucigaş de oameni încearcă să aducă omul la deznădejde. Un suflet tare şi nobil nu deznădăjduieşte în necazuri, oricare ar fi acestea. Iuda trădătorul a fost laş şi nepriceput în războiul duhovnicesc; şi, de aceea, vrăjmaşul, văzându-i deznădejdea, l-a atacat şi l-a făcut să se spânzure. Dar Petru, piatra cea tare, fiind dibaci în războiul duhovnicesc, nu a deznădăjduit şi nu s-a pierdut cu firea atunci când a căzut în păcat, ci a vărsat lacrimi amare dintr-o inimă fierbinte.
Şi, văzându-i lacrimile, ochii vrăjmaşului au fost arşi ca de foc şi s-a depărtat de el cu un vaiet dureros.“„Prin urmare, fraţilor“ ne învaţă Sfântul Antiohie, „atunci când ne atacă deznădejdea, să nu ne lăsăm pradă ei, ci fiind întăriţi şi acoperiţi de lumina credinţei, să-i spunem cu curaj duhului celui rău:”Ce avem noi de împărţit cu tine, cel care eşti înstrăinat de Dumnezeu, un alungat din Cer şi un rob viclean? Să nu îndrăzneşti să ne răneşti cumva! Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are putere atât asupra noastră, cât şi asupra a tot ce există pretutindenea. Împotriva Lui am păcătuit şi înaintea feţei Lui ne vom cere iertare. Dar tu, duh vătămător, să pleci de la noi! Întăriţi de scumpa Sa Cruce, noi îţi strivim capul tău de şarpe”.Dar, deşi noi trebuie în fel şi chip să alungăm deznădejdea, e nevoie să trăim în pocăinţă, aşa precum Biserica se roagă:„Sfârşit creştinesc vieţii noastre, în pace şi întru pocăinţă, Domnului să ne rugăm.”
Arhimandritul Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov, O biografie spirituală, Editura Agapis, București, 2002
Să ne și rugăm toată ziua, în orice moment, cu rugăciuni scurte ca: Doamne miluiește, Doamne ajută, Doamne iartă-mă! Acestea, spun Părinții, sunt pentru duhul nostru ca respirația pentru trup.
Din păcate sunt mulți oameni care nu mai pot respira, sunt oameni cărora dacă le dai aer curat să respire, mor. Nu cunoașteți? Fumătorii! Măicuță, mor dacă nu le dai țigară! De ce mor? Fiindcă îi obligi să respire aer curat. Așa sunt și oamenii care nu mai respiră Duh Sfânt, mor dacă le zici să-L respire, dacă le zici să spună Doamne miluiește! Vor zice: „La ce bun să spun asta?”. Dar nu se rușinează și nu se întreabă nimic atunci când spun sau aud înjurături sau drăcuiri. E uluitor! Astăzi, din zece cuvinte, șase sunt cu „d…”! Și nu numai la supărare, ci auzi și „vai, lua-te-ar ăla, ce bluză frumoasă ai!”. Nu-ți vine să crezi! De ce s-o ia!? Că zice cu admirație, nu zice cu ciudă, să zici că vrea să-i ia bluza… nu! Vrea s-o dea necuratului și atât! O, Doamne iartă-mă! Nu ne dăm seama ce spunem, ăla chiar există și chiar ne ia!
Mai vine câte o mămică la mine plângând: „Maică, nu știu ce e cu băiatul meu, parcă-i apucat de cel rău!”. O întreb: „L-ai dat vreodată la cel rău?”. „Ăhăhă, dinainte să-l fac!” „Ei, gata, l-a luat acum! Du-te și cheamă-l înapoi, du-te și te roagă să ți-l aducă Maica Domnului acasă.” Și să credeți, că Maica Domnului, săraca, împreună cu toți sfinții noștri aleargă pentru noi! N-ați auzit că Sfântului Spiridon i se rup papucii de cât aleargă după noi să ne aducă acasă? Să aveți nădejde!
Să punem și noi acum început bun, că iată, începe postul, începe pocăința, ușile bucuriei sunt larg deschise! Sigur, nu va fi ușor. Lepădarea de păcat doare, pentru că „salariul” pe care ni-l dă diavolul pentru slujirea păcatului este „pe loc“! Plăcerea păcatului e imediată, pe când Domnul îți dă talanții, pleacă departe, vine și cere socoteala și abia apoi, dacă ai fost slugă bună și credincioasă, îți dă avansul bucuriei. Zice: „Acum intră în bucuria ta!“ și-ți dă bucuria, dar nu-ți dă „multele“ pe care le dorești decât mai târziu! Să ne dea Dumnezeu putere să intrăm în bucuria Lui cea sfântă și în ea să așteptăm cu credință și nădejde, împlinirea făgăduințelor Lui!
Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013
Comentarii