Să nu socotiţi, fraţilor, că este puţin păcat, să nu mergeţi la biserică

Să nu socotiţi, fraţilor, că este puţin păcat, să nu mergeţi la biserică

Şi pentru Sfânta Liturghie, să ştii lămurit că nu-i destul să stai la biserică numai cu trupul, ci şi cu mintea și cu tot sufletul și cu evlavie multă. Să nu grăieşti cu nimeni, ci să iei aminte cu frică şi cu cutremur mult, având mintea pironită pururea la prea curatele și Dumnezeieștile Taine care se săvârșesc la Sfinţitul Altar.

Vai, celor fără de minte care vorbesc şi grăiesc necuviinţe în biserica Domnului, tulburând slujba. Şi mai ales unii lipsiţi de evlavie care cântă şi joacă la sărbătorile Sfinţilor, şi nu simt, nebunii şi orbii, fărădelegea lor. O, necucernicilor şi nelegiuiţilor și urmăritori ai diavolilor și poftelor lor! Ce mulțumire o să aibă Sfântul acela, că-i duceți o făclie sau o altă făgăduință, apoi, nu numai că nu stați la Sfânta Slujbă precum sunteți datori, ci jucați afară? Creștinii cei evlavioși împreună cu preoții să cânte în biserică slăvind pe Domnul, și voi cei fără de minte, să serbați din afară pe diavoli, și să-i bucurați cu dansuri și cântece și cu alte fapte elinești, cum făceau închinătorii de idoli în zilele cele vechi? Creștini să vă numească cineva pe voi? Mai bine ar fi de ați fi ședea la casele voastre, decât să nădăjduiți că ați mers spre slava Sfântului aceluia, ca să-l aveți ajutor sufletului vostru.

Să nu socotiţi, fraţilor întru Hristos, că este puţin păcat, să nu mergeţi la biserică, la Sfinţita Liturghie şi la sărbători. Foarte greu păcat este acesta, şi vă păziţi cu luare aminte; părăsiţi această obişnuinţă drăcească şi nu vă leneviţi de slujba voastră. Mai bine să te păgubeşti de o sumă de bani, decât să te lipseşti de sfânta slujbă; căci orice slujbă trupească se face în zi de sărbătoare, se afuriseşte.

Din Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 26-27



Deodorant Nera Plant cu roinita si iasomie, 50ml
Deodorant Nera Plant cu roinita si iasomie, 50ml Deodorante
Antiperspirant pentru femei. Deodorantul Nera Plant cu roiniță și...
44,90 RON
Deodorant Nera Plant cu menta si lamaie verde, 50ml
Deodorant Nera Plant cu menta si lamaie verde, 50ml Deodorante
Antiperspirant pentru bărbați. Deodorantul Nera Plant cu mentă și...
44,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Pneumo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Pneumo-complex, 200ml Tincturi
Sănătatea căilor respiratorii. Complex natural cu concentra ție mare...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Memo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Memo-complex, 200ml Tincturi
Stimulator al activității cerebrale. Complex natural cu...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Femina-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Femina-complex, 200ml Tincturi
Sănătatea intimă a femeii. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Hepato-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Hepato-complex, 200ml Tincturi
Detoxifiant al ficatului. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 200ml Tincturi
Tonic general. Complex natural cu concentrație mare de principii...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 200ml Tincturi
Îmbunătăţirea acuității vizuale. Complex natural cu concentrație mare...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Renalo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Renalo-complex, 200ml Tincturi
Diuretic și dezinfectant urinar. Complex natural cu concentra ție...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 200ml Tincturi
Susține metabolismul glucidic. Complex natural cu concentrație mare...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Vito-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Vito-complex, 200ml Tincturi
Vitalizează celulele organismului. Complex natural cu concentra...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 200ml Tincturi
Antialergic. Imunostimulator. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Digesto-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Digesto-complex, 200ml Tincturi
Pansament gastric. Complex natural cu concentrație mare de principii...
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Cardio-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Cardio-complex, 200ml Tincturi
Tonic cardiac Complex natural cu concentrație mare de principii active....
54,90 RON
49,41 RON
Tinctura Nera Plant BIO Prostal-complex, 200ml 10%
Tinctura Nera Plant BIO Prostal-complex, 200ml Tincturi
Decongestiv al prostatei. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
49,41 RON
 



Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Suport pentru eliminarea substanţelor toxice din...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează....
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Menține/restabilește normalitatea intervalului...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii....
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susţine funcţionarea normală a ficatului și a...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al...
49,90 RON
Lotiune Nera Plant pentru par, 200ml
Lotiune Nera Plant pentru par, 200ml Lotiuni
Redă sănătatea și vigoarea firului de păr. Produs natural bogat în...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Facilitează eliminarea toxinelor din organism,...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin...
49,90 RON
Lotiune Nera Plant pentru ten, 200ml
Lotiune Nera Plant pentru ten, 200ml Lotiuni
Reîmprospătează. Hidratează. Catifelează tenul. Produs natural obţinut...
49,90 RON
 

Comentarii