Sindromul Down şi debilitatea mintală la copii vindecate printr-o deasă împărtăşire cu Sfintele Taine

Sindromul Down şi debilitatea mintală la copii vindecate printr-o deasă împărtăşire cu Sfintele Taine

Tămăduieşte harul lui Dumnezeu

În mod tradiţional se consideră că majoritatea patologiei psihotice este puţin vindecabilă, şi aceasta mai ales în privinţa psihozelor grave, ale bolilor degenerativ-distrofice ale scoarţei cerebrale, ale formelor congenitale de debilitate mintală ş.a.m.d. Însă harul lui Dumnezeu, găsind la oameni credinţă, face minuni, şi legile firii dau înapoi. Voi da câteva exemple.

Cu aproximativ cinci ani în urmă am văzut în biserică o femeie cu o pruncă în braţe. Aspectul copilului era binecunoscut oricărui medic. Cum se spune în asemenea cazuri, fetiţa avea diagnosticul scris pe faţă. De obicei, diagnosticul acesta sună ca o sentinţă: Boala Down. Această patologie apare ca rezultat al unor defecte genetice.
În săptămâna următoare am dat din nou atenţie acelei fetiţe, iar mai apoi am văzut-o mereu la slujbă. Copila (pe atunci avea 3-4 ani) era mereu împărtăşită cu Sfintele lui Hristos Taine. Mutându-mă în alt oraş din considerente legate de serviciu, am pierdut-o din vedere pe ,,pacientă” – dar iată că într-o vară, patru ani mai târziu, am văzut-o iarăşi. Micuţa se întorcea cu mama ei de la Vecernie. Faţa îi era drăgălaşă, zâmbitoare, frumoasă! Era greu de recunoscut în ea ,,invalida condamnată”. Numai un specialist ar fi putut să discearnă urmele bolii ei…


Mă voi folosi aici de un exemplu cât se poate de grăitor, care a fost descris într-o cărticică numită Când sunt bolnavi copiii. Autorul ei este medicul şi preotul Alexie Graciov. ,,Acum doi ani şi jumătate a venit la mine să se spovedească o fetiţă bolnavă, în vârstă de doisprezece ani, dintr-o casă de copii. Nu putea să lege două cuvinte, se învârtea ca un titirez; privirea anormală, grimasele pe care le făcea tot timpul, întregul ei aspect vorbeau despre ‘handicapul’ său. Şi iată că a început să se spovedească şi să se împărtăşească în fiecare duminică.

După un an a început să simtă necesitatea descoperirii gândurilor (cine se roagă şi se mărturiseşte des ştie ce înseamnă asta). Fata a început să ducă o asemenea viaţă de trezvie duhovnicească cum nici nu bănuiesc oameni care se socot profund credincioşi şi ortodocşi. A început să se roage cu rugăciunea lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa!), să se împotrivească ispitelor drăceşti, să ierte, să rabde totul. De-a lungul a câteva luni, ea a învăţat să citească şi să scrie, au trecut toate semnele debilităţii mintale, pe faţă i s-a întipărit pecetea duhovniciei. În tot ce spunea şi făcea era simţire şi discernământ…” . Acest exemplu nu este izolat.

Dr. Dmitri Avdeev – Nervozitatea la copii şi adolescenţi, p. 109-111.




Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps. 10%
Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Calmează și tratează tusea şi durerile în piept...
49,90 RON
44,91 RON
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Suport pentru eliminarea substanţelor toxice din...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Memo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Ajută la menținerea stării de spirit pozitive și a...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează....
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Femina-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Menține/restabilește normalitatea intervalului...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Endocrino-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii....
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susţine funcţionarea normală a ficatului și a...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Păstrează sănătatea și funcția ochilor prin efect...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Salicilo - complex (Aspirina vegetala), 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Antifebril Antiinflamator Antiseptic al...
49,90 RON
Lotiune Nera Plant pentru par, 200ml
Lotiune Nera Plant pentru par, 200ml Lotiuni
Redă sănătatea și vigoarea firului de păr. Produs natural bogat în...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Vito-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Facilitează eliminarea toxinelor din organism,...
49,90 RON
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin...
49,90 RON
 


Deodorant Nera Plant cu roinita si iasomie, 50ml
Deodorant Nera Plant cu roinita si iasomie, 50ml Deodorante
Antiperspirant pentru femei. Deodorantul Nera Plant cu roiniță și...
44,90 RON
Deodorant Nera Plant cu menta si lamaie verde, 50ml
Deodorant Nera Plant cu menta si lamaie verde, 50ml Deodorante
Antiperspirant pentru bărbați. Deodorantul Nera Plant cu mentă și...
44,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO de propolis, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO de propolis, 200ml Tincturi
Antibacterian. Antibiotic. Cicatrizant. Produs natural obţinut prin...
129,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Memo-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Memo-complex, 200ml Tincturi
Stimulator al activității cerebrale. Complex natural cu...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Femina-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Femina-complex, 200ml Tincturi
Sănătatea intimă a femeii. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Hepato-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Hepato-complex, 200ml Tincturi
Detoxifiant al ficatului. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Imuno-complex, 200ml Tincturi
Tonic general. Complex natural cu concentrație mare de principii...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Oftalmo-complex, 200ml Tincturi
Îmbunătăţirea acuității vizuale. Complex natural cu concentrație mare...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Renalo-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Renalo-complex, 200ml Tincturi
Diuretic și dezinfectant urinar. Complex natural cu concentra ție...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Glicemo-complex, 200ml Tincturi
Susține metabolismul glucidic. Complex natural cu concentrație mare...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Helmi-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Helmi-complex, 200ml Tincturi
Adjuvant împotriva parazitozelor intestinale. Complex natural cu...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Vito-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Vito-complex, 200ml Tincturi
Vitalizează celulele organismului. Complex natural cu concentra...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Alergo-complex, 200ml Tincturi
Antialergic. Imunostimulator. Complex natural cu concentrație mare de...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Digesto-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Digesto-complex, 200ml Tincturi
Pansament gastric. Complex natural cu concentrație mare de principii...
54,90 RON
Tinctura Nera Plant BIO Cardio-complex, 200ml
Tinctura Nera Plant BIO Cardio-complex, 200ml Tincturi
Tonic cardiac Complex natural cu concentrație mare de principii active....
54,90 RON
 

Comentarii