Eu vă spun acelora care aţi ajuns de acum la treaba asta şi nu mai puteţi citi şi vă rugaţi mai rar, vă spun, când vă aduceţi aminte de Bunul Dumnezeu, de milele Lui, cum să reintraţi uşor, cu paşii ăştia simpli. Şi să aveţi la voi şi o carte de sfinţi, şi mai ales cărţi de tâlcuire ale Scripturii care să vă îndulcească mintea, să daţi hrană minţii, să lucreze ea în meditaţii bune. Asta este o stare de până la rugăciune. Dar şi Prorocul David, în psalmi, amestecă rugăciunea cu meditaţia. El se roagă: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”, dar pe urmă spune: „cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie”.
Şi în alţi psalmi iarăşi ce fac stelele, cocostârcul şi-a făcut cuib în chiparoşi, şi începe a vedea zidirea, adică nu este tot timpul pentru o stare de „iartă-mă, dă-mi, mulţumesc”, dar pleacă cu mintea şi în contemplarea zidirii care este a lui Dumnezeu, ca mintea să îşi facă ale ei, căci mă întorc, mintea are o parte care formulează gândurile, alta care le sistematizează, alta care le rememorează şi le reasamblează şi construieşte din aceste gînduri, amintiri, nişte raţionamente, nişte universuri, care la rândul lor pot trezi nişte simţiri, dar este şi partea de mulţumire, partea simplă, negrăitoare a inimii, aceea care se roagă, care pur şi simplu are descoperirea lucrurilor.
De aceea, să aveţi întotdeauna prilejuri bune de gîndit, fie că vă gîndiţi la mila lui Dumnezeu, fie că vă gândiţi la dragostea dintre fraţi şi toate celelalte. Şi după aceea o să vă puteţi şi ruga câte puţin. Rugaţi-vă cu rugăciunile care vă plac: îţi place să te rogi la Maica Domnului, roagă-te la Maica Domnului; iţi place să te rogi la Mântuitorul, ai un sfânt care îţi place, care te ajută… Aţi văzut când citiţi viaţa unui sfînt, când aflaţi mai multe amănunte despre el, dintr-odată vi se încălzeşte inima, începeţi a căuta acatiste, icoane. Sunteţi într-o legătură de rugăciune cu el de acum făcută, pentru că l-aţi cunoscut, el s-a descoperit şi vă rugaţi foarte uşor. Şi spuneţi: „A, mie îmi place foarte tare sfântul ăsta!” O să vă spun de ce vă place: pentru că aţi aflat de el! Dacă citeaţi de altul, vă plăcea şi celălalt sfânt. Asta înseamnă să ne cunoaştem, să fim o biserică şi cu cei văzuţi, şi cu sfinţii care apar şi răspund la rugăciuni.
Faceţi lucrurile acestea simple şi nu lăsaţi inima să se împovăreze prea mult de tristeţe, de necazuri, de apăsări. Nu este om care să nu se mâhnească. Nu e aşa om pe pământ, pentru că este normal şi omeneşte, nu suntem nişte lemne, suntem oameni. Şi chiar este bine că sufletul nostru se mai întristează, se mai sfâşie, că suntem sensibili, suntem deschişi, suntem atenţi, dar să nu fie nimic peste măsură. Să nu ne apese în aşa fel încât noi să nu mai fim noi. Ne schimonoseşte, noi devenim numai durerea asta, noi devenim numai apăsarea asta, nu mai putem lucra alte părţi ale noastre. Nu mai suntem destul de atenţi, nu mai suntem destul de harnici, nu mai avem atâta voinţă bună de a face un lucru bun, de a ne duce undeva, nu mai găsim în noi cheful de viaţă.
Aţi văzut, când ai o idee bună care te-a înflăcărat, când îţi pare că merge bine, nici nu dormi, nici nu mănânci, te duci ca săgeata să o faci. Şi aceeaşi treabă, te trezeşti într-o zi, eşti mort, eşti moleşit, ţi-a spus că nu eşti bun, că o faci degeaba, că faci numai pentru tine, că de fapt urmăreşti alte scopuri, dintr-odată te-ai făcut plăcintă. Acelaşi lucru. Tu eşti acelaşi, cu aceleaşi mijloace, dar după câteva vorbe ale unui om invidios, rău, ne-am făcut praf! Nu mai putem mişca, nu mai avem nici un chef şi spunem: „Lasă să facă ei! Nu mai fac! Am vrut să fac bun pentru ei, gata! Dacă a zis că fac rău, nu vreau să mai fac, nu mai pot, nu mai fac.”
Vedeţi cât de uşor slăbeşte omul, pentru că totul este foc, totul este dorinţă, totul este iubire, şi noi trebuie să putem trece peste vorbitorii ăştia de rău, invidioşi, cârtitori, care vin şi ne sting nouă focul dragostei, al puterii. Ne-am dus noi şi am făcut. Lasă că nu e chiar aşa! Trecem cu vederea. Facem pentru cei buni, pentru unul care se bucură, ne bucurăm în doi, mai vine unul, ne bucurăm în trei. Unde sunt doi sau trei e şi Hristos printre ei. Aşa că asta este lupta noastră acum într-o viaţă atît de încărcată, în care avem atâta program făcut de alţii, şi nu de Dumnezeu, în care nu mai apuci să faci toate câte le citeşti prin cărţi, dar sufletul să ştiţi că e ca o luminare, se aprinde îndată. Că o luminare nu trebuie s-o aprinzi cu o făclie mare, ci cu un foc mic se aprinde: poc, şi s-a aprins. Aşa că uneori şi un efort mic, un gând ne pot mişca.
Parintele Savatie Bastovoi, "Preţul iubirii", Editura Cathisma, 2019
{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Capsule,Lotiuni"
Comentarii