Tot ce facem să facem cu rugăciune şi blagoslovenie

Tot ce facem să facem cu rugăciune şi blagoslovenie ca să se pogoare harul Sfântului Duh peste noi. „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, zice Domnul. Astăzi s-au înmulţit ispitele pentru călugăr, pentru că ispititorul a căpătat putere şi îndrăzneală. Răutatea în om nu este atât din noi, cât de la ispititorul care continuu ne pândeşte ca să ne clatine poziţia.

Nimeni nu vrea să ştie că cel mai mare lucru este să te cunoşti cu adevărat pe sine, cine eşti cu adevărat. Asta este cea mai mare virtute. Nicăieri Ortodoxia nu ne obligă să vedem greşelile altuia, ci să ne vedem pe noi şi să ne smerim şi să ne considerăm mai răi ca toţi. Fără dragoste nicio nevoinţă nu are valoare. Dragoste, pace şi acoperământul ascultării.

Dumnezeu este iubire, dar iubire cu măsură, cu hotar. Hotărârile Sfintelor Sinoade spuneau: „Părutu-S-a Duhului Sfânt şi nouă” şi erau convinşi că hotărârile lor erau de la Dumnezeu. Şi nu s-a făcut nici unul din cele şapte mari Soboare Ecumenice fără mari minuni. Şi noi acum lepădăm hotărârile Sfintelor Soboare în numele dragostei.

Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 297


Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicitante de viață. Contribuie la îmbunătățirea somnului prin relaxare, fără a provoca stare de somnolență. ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susţine funcţionarea normală a ficatului și a vezicii biliare. Pentru ce se recomandă? Afecțiuni hepato-biliare: dischinezie biliară, colecistită,...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Renalo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează diureza (eliminarea retențiilor hidrice). Dezinfectează căile urinare. Îndepărtează calculii renali și previne apariția acestora. Reglează...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează. Ajută la menţinerea capacităţii de autoapărare a organismului, întârziind procesele degenerative la nivel celular...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge...
45,00 RON 50,00 RON valabil pana la 30 sept.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Vitamina C + Zinc – Supliment alimentar – 40 capsule Capsule
Vitamina C + Zinc – Supliment alimentar – 40 capsule Imunitate susținută. Energie naturală. Protecție zilnică. Îmbunătățește-ți imunitatea și protejează-ți organismul în mod natural cu ...
27,00 RON 30,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de glucide în sânge. Pentru ce se recomandă? Diabet zaharat Cum se utilizează produsul? ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Prostal-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susține buna funcționare a prostatei și vezicii urinare. Pentru ce se recomandă? Afecțiuni ale prostatei Inflamaţii ale căilor urinare ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Entero-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Diminuează sindromul inflamator la nivelul tractului digestiv. Calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale (carminativ). Previne...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Gastro-complex, 90 cps. Capsule
Descriere Cum acţionează? Reduc disconfortul gastric (Zmeur) Asigură protecția mucoasei gastrice (Gălbenele) Pentru ce se recomandă? Gastrită (hiperacidă) Enterocolită ...
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
Capsule Nera Plant BIO Pneumo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Calmează și tratează tusea şi durerile în piept care o însoţesc. Elimină durerea în gât, cauzată de inflamaţia faringelui. Decongestionează tractul respirator....
54,00 RON 60,00 RON valabil pana la 30 sept.
 

Comentarii