Unora Dumnezeu le trimite neplăceri care nu țin câtuși de puțin de oameni. Altora le fac greutăți oamenii, și asta e mai dificil de suportat. Cea mai grea situație este atunci când îți fac necazuri cu dinadinsul oamenii cărora le-ai făcut bine. Totuși, cruzimea, răutatea și nerecunoștința celorlați dezrădăcinează cu mult succes trufia noastră și fac să crească supunerea noastră față de voia lui Dumnezeu – dacă, bineînțeles, suntem senini și smeriți.
Un împărat puternic avea un sfetnic înțelept, ce răspundea adeseori la întrebări cu fraza magistrală: „Orice s-ar întâmpla, este spre bine!”. Odată, cârmuitorul s-a dus la vânătoare și în urma unei săgeți trase greșit, a rămas fără deget. Ca de obicei, sfetnicul s-a străduit să-l consoleze: „Totul este spre bine!”.
Împăratul, uluit, s-a mâniat și a poruncit ca obraznicul să fie închis în temniță. După câteva săptămâni, rana s-a vindecat, și cârmuitorul a plecat iarăși la vânătoare – de această dată în adâncul codrului, unde sălășluiau o mulțime de fiare, dar și sălbatici, care l-au luat rob pe oaspetele nepoftit.
Idolatrii au hotărât să-l aducă pe împărat jertfă zeilor lor. După ce l-au dezbrăcat și l-au uns cu uleiuri aromate, l-au culcat pe altar – însă în ultimul moment marele preot a observat cu groază că victimii îi lipsește un deget. Zeilor nu le putea fi adusă ca jertfă un trup cu haibă, așa încât, cu mare părere de rău, sălbaticii l-au lăsat pe împărat să plece viu și nevătămat.
După ce s-a întors la curte, acesta l-a chemat pe sfetnic și i-a povestit perepețiile sale: ” Ai avut dreptate…Asta în ce mă privește. Dar în ce te privește? Doar ai stat la închisoare! Ce lucru bun vezi în asta?” „Și asta a fost spre bine, a răspuns înțeleptul fără urmă de îndoială. Dacă nu m-ai fi băgat în închisoare, m-ai fi luat cu tine la vânătoare, și nu se știe care ar fi fost deznodământul pentru mine, pentru că degetele mele sunt întregi…”
Din Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârşite. Războiul şi pacea omului cu el însuşi, Editura Sophia, 2015
Comentarii