După cum vedem, în perioada aceasta, poate mai mult decât oricând, un fapt ce nu poate fi cuprins în planurile noastre este Voia lui Dumnezeu.
Ne luptăm de multe ori, în zadar, cu ceea ce Dumnezeu ne pune în faţă și s-ar putea să ieșim "şifonați". Bine ar fi să ne lăsăm în Voia Lui și să așteptăm cu răbdare și nădejde să vedem lucrarea Sa cu noi. Trebuie să învățăm să primim ceea ce ni se întâmplă. Încerci o dată voia ta, de două, de trei, dar până la urmă bine ar fi să şi primești, cu resemnare, mulțumire şi bucurie, că toate sunt de la Dumnezeu. Sunt oameni care luptă toată viața lor împotriva voii Lui şi felul acesta de viețuire, lupta aceasta zadarnică, se vede, lasă în om urme adânci. Omul n-are liniște, pace , este tulburat de la o zi la alta mai tare și tulbură și alți oameni în jurul lui. Nu poate exista întâmplare în viața ta, care să te tulbure atât de tare şi să te arunce în deznădejde, din moment ce tu știi că acea întâmplare se petrece sub îngăduința Lui. Mare înțelepciune este să putem cuprinde lucrul acesta.
Cei vârstnici nu mai luptă cu lumea, cu civilizația, cu viața, pentru că ei au înțeles că Voia lui Dumnezeu este fundamentală pentru viața omului și adesea îi auzim spunând: “Așa a vrut Dumnezeu!”
Nu te chinui, așadar, să schimbi lucruri ce nu pot fi schimbate, ci înțelege ce nu poate fi schimbat, nu te mai lupta în zadar. În momentul în care ai înțeles că unele lucruri nu stau în puterea ta, smerește-te, primește-le şi poartă-le cu mulțumire ca şi cum Dumnezeu le-a îngăduit asupra ta, ca să împlinească o Mare Lucrare.
Tare mult ne chinuim să schimbăm viața noastră (cel mai adesea,încercând să-i schimbăm pe toți ceilalți, mai puțin pe noi) şi de aceea niciodată nu suntem mulțumiți, de aceea trăim triști. Spune Sfântul Siluan Athonitul:
"Omul vede un munte şi spune: "Ce bine mi-ar fi sus, în vârf.” Apoi se străduiește din răsputeri să ajungă acolo şi când reuşeşte spune: "Of, Doamne, de-aş avea aripi...”
Monahii au o tradiție binecuvântată pe care o fac aproape zilnic și la care ar trebui să luăm seama: atunci când deschid ochii, dimineața, înainte de orice, privesc pe fereastră, îngenunchează şi mulțumesc lui Dumnezeu zicând: " SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE!", pentru că o nouă zi se revarsă peste ei și peste întreaga lume. Nu pentru virtuțiile noastre, nu pentru că merităm, ci doar din Iubirea şi Mila lui Dumnezeu. La fel răsare şi apune soarele şi peste drepți, şi peste cei nedrepți, la fel plouă peste buni, ca şi peste răi.
Oamenii au stiluri de viețuire, ritmuri de viață, lungimea vieții diferite şi vedem că toate acestea nu stau în puterea noastră.
Bine ar fi, așadar, să fim mulțumitori, recunoscători pentru fiecare nouă zi pe care o trăim, cu bucuriile și tristețile din ea. În toate există un rost.
Omul s-a desprins de felul acesta de a viețui, liber. Suntem foarte supuşi, foarte stresaţi de gândul acesta că suntem dependenţi de tot ceea ce ne creem noi, de ceea ce ne oferim noi și credem că altfel nu mai putem trăi. Aceasta este o mare pierdere pentru sufletul nostru, pentru că nu ne mai lăsăm în grija lui Dumnezeu, nu ne mai punem nădejdea că El va împlini ceea ce noi nu mai putem, ci ne îndepărtăm de El, crezându-ne atotputernici.
Vedeți dumneavostră, avem casele asigurate, maşinile asigurate, ba chiar viața asigurată, dar marea asigurare pe care nimeni nu ne-o poate face este chiar sufletul nostru.
Perioada aceasta ne poate fi de mare folos. Dacă până acum nu am învățat, acum este vremea să ne trezim, să învățăm să trăim cu atenție, să punem accentele în viață pe ceea ce contează cu adevărat, să începem să cultivăm în noi cele ce ne duc spre Dumnezeu.
Pr. Visarion Alexa
Comentarii