„Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi judecăţile Mele nu sunt ca judecăţile voastre, că pe cât este de departe cerul de pământ, tot atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55,8-9)
Îţi doreşti să fii mai bun? Sfatul oferă o nouă semnificație. Pentru unii virtutea este incomodă. Orice neputință, viciu, păcat va avea întotdeauna scuza sa. Voință slabă, oameni înlănțuiți în temnița propriilor slăbiciuni. Justificări. Prezență la absență. Păcatul, versatil de cele mai multe ori, picură în suflet ideea reușitei și amestecă gândurile, sentimentele, emoțiile. Autoiluzionări cu privire la sine. Păcatul știe că e urât, de aceea își pune mască sau măști. Păcatele sunt cuie pe care le țintuim în suflet. Virtuțile pot fi plasturi, pansamente, medicamente, stare de bine, sănătate. Păcatul este mai contagios decât o faptă bună. Păcatul moare odată cu trupul, pe când virtutea ne înveșmântează sufletul spre veșnicie, spre bucurie. Succesul adus de păcat este înșelător, iar insomnia conștiinței trezește răbdarea și înfrânarea. Identitate, stil de viață, alegeri. Boli morale, boli sufletești, boli trupești.
Toate pe lume au o completare, o atracție și o opoziție. Bine fără rău, iubire fără ură, frumusețe fără urâțenie nu prea există. Orice om cu neputințe are virtuțile lui, după cum orice om cinstit are slăbiciunile lui. Bunătatea, omenia sunt cele care fac diferența dintre lumină și întuneric. Curățenie interioară, cumințenie, credință. Faptele se dăruiesc, nu se vând. Răul poate lua în lumea aceasta diferite forme, dintre cele mai degradante: de la dispreţ, până la satisfacţie sadică, patologică. Omul rău este nefericit chiar şi atunci când este fericit. Omul rău e cu desăvârşire rău, atunci când se preface că e bun. Însă ceea ce s-a dobândit prin rău, rău se va sfârşi. Aşa e legea universului. Rău faci, rău găseşti! Bine faci, bine găseşti! Şi cu acestea ne înveşmântăm sufletul.
Sunt invidiaţi şi cei din morminte, darămite cei vii! Critic, caustic. Vremuri în care excesul de egoism metabolizează interese de moment. Forme fără fond. Sacrificii la nivelul conștiinței individuale. Unele amintiri sunt uitate, altele nu. Te-ai accidentat? Vindecă rana și mergi mai departe! Ceea ce alege omul, fie rău sau bine, îl va urma. Viața este nedreaptă doar dacă rămâi jos. Sus! Ridică-te! Nu îți mai plânge de milă! Fii observator și nu judecător! E viața ta! Petele se scot cu detergent, iar necazurile cu gânduri bune, cu rugăciune. Alege un drum și mergi pe el. Poți deveni mai bun, mai frumos, mai puternic. Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni oricând temelia unei cetăți frumoase. Nobilă disponibilitate a sufletului omenesc.
Aşadar, suflete, nu numai să nu faci o nedreptate, dar nici măcar să nu te îndulceşti în mintea ta cu gânduri întunecate. Pentru că prima haină a faptei este intenţia. Iar dacă vorbim despre o faptă rea consumată, să nu te răzbuni! Răzbunarea te face egalul adversarului, iar iertarea te face superior lui pentru că aduce îndreptarea celuilalt. Răzbunarea ţine rana deschisă, care s-ar vindeca şi s-ar închide dacă am elibera răul şi am schimba chimia sufletului. Şterge datoriile interioare. Binele lărgeşte inima, pe când răul o micşorează. Iertarea este o călătorie spre eliberare care te eliberează de furie, resentimente, amărăciune, precum şi de toate modelele comportamentale autodistructive care însoţesc aceste sentimente. Procesul iertării funcţionează în cazul oricărei persoane și a oricărei probleme! Prima persoană pe care iertarea o schimbă este chiar persoana care iartă. Dacă cineva iartă, se maturizează ca persoană, fiind capabilă de curaj, iubire şi preocupare pentru cei din jur. Tensiune între dreptate şi milă, între compasiune şi reconciliere.
Sunt păsări care niciodată nu-şi vor împleti cuibul în colivie, pentru a nu lăsa sclavia moştenire puilor săi… Să căutăm şi să urmăm binele. E atât de frumoasă liniștea! Fiecare clipă din viaţa noastră este un timp pe care Dumnezeu doreşte să-l petreacă alături de noi. Dumnezeu nu întoarce spatele nimănui, ci doreşte să rămână în casa inimii fiecăruia dintre noi. Astăzi în casa inimii Tale vreau să rămân, zice Domnul! Ne mai dorim noi, oare să deschidem ca să intre în noi un pic de Doamne?!… Cât de mult ne iartă Dumnezeu și cât de puțin iertăm noi celor din jur. Hristos S-a răstignit și pentru mine, și pentru tine, și pentru el, și pentru ea. Pe toți caută să-i mântuiască. Și mai curge sânge pe cruce, și o mamă mai varsă o lacrimă fierbinte la picioarele crucii. Atât de mult ne iubește și ne vrea Acasă, încât Mântuitorul Iisus Hristos dacă pierde un singur suflet, nici îngerii nu-I sunt consolare…
Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Putine lacrimi, multa bucurie, Ed. PIM, Iași 2014, p. 148-151
Comentarii