Cel ce nu se încrede nici un moment minţii şi inimii sale, ci, dimpotrivă, îi descoperă altuia toate gândurile şi sentimentele sale pentru a fi judecate şi cântărite, nu va suferi daune din partea diavolului, chiar dacă acesta îl ţine legat prin vreo lucrare vicleană, pentru că experienţa şi înţelepciunea unuia mai încercat vor risipi înşelăciunea diavolească şi-l vor avertiza de primejdie.
Din această cauză se spune că vrăjmaşul nu se apropie de cei ce au un duhovnic bun, deoarece nu vrea să fie ruşinat iar şi iar, şi să-i fie arătate pe faţă toate uneltirile. Stă însă nedezlipit de cei ce se încred în sine şi iau singuri toate hotărârile în viaţa duhovnicească, neascultând de sfatul altcuiva. Vrăjmaşul ticluieşte diferite imagini şi simţăminte, pe care i le seamănă în imaginaţie sau puterea închipuirii şi cu care îl tot ademeneşte, atrâgându-l pe tot felul de poteci întortocheate şi pierzându-l.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, p. 109
Comentarii