Vremurile sunt grele... mai merită să ne căsătorim și să avem copii?

Părinte, astăzi mulţi oameni tineri nu vor să facă copii, deoarece se gândesc în ce fel de lume vor aduce pe copiii lor. Poluare de la chimicale, de la cen­trale nucleare, viaţă plină de stres, societate sălbatică, războaie... Dacă suntem deja în timpul lui Antihrist, mă gândesc şi eu, că nu s-ar merita ca cineva să se căsătorească şi să facă copii.

Nu, Atanasie, nu este aşa!... Creştinii din timpul prigoanelor nu se căsătoreau? Și nu făceau copii? Se căsătoreau şi făceau şi copii! Îşi aveau nădejdea în Hristos... şi nu în oameni. Acest gând arată puţină credinţă. Dumnezeu într-o clipă le poate îndrepta pe toate; le poate şterge pe toate cele rele. Oamenii îşi fac planuri, dar şi Dum­nezeu are planurile Lui. Dacă ai şti de câte ori a învăluit diavolul pământul cu coada lui ca să-l distrugă... însă nu-l lasă Dum­nezeu, ci îi strică planurile. Iar răul pe care diavolul îl face, Dumnezeu îl pune în valoare şi scoate din el un mare bine. Să nu te nelinişteşti!

(Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus..., Editura Evanghelismos, București, 2006, p. 6)


Tinctura Nera Plant BIO Endocrino-complex, 100ml Tincturi
Reglator hormonal. Complex natural cu concentrație mare de principii active. Cum acţionează? Promovează echilibrul hormonal al femeii. Stimulează glanda pituitară...
35,00 RON
Tinctura de trei frati patati 100 ml Tincturi
Recomandata în afecţiuni alergice (urticarie, rinită alergică, alergii digestive), afecţiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală), stări febrile, boli reumatice (gută, reumatism degenerativ,...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de propolis 100 ml Tincturi
Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie acestuia nenumărate acțiuni biologice și efecte...
72,00 RON 80,00 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de sanziene 100 ml Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului renal și respirator. În plus, ele au și un rol de...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de salvie 100 ml Tincturi
Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor hipoglicemiante, venotonice, carminative, antisudorifice...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de papadie 100 ml Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ. ...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura paducel 100 ml Tincturi
F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, tulburări de ritm cardiac,...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de leurda 100 ml Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de lavanda 100 ml Tincturi
Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări funcţionale (cardiace, respiratorii, digestive, etc), pe...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de galbenele 100 ml Tincturi
Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind acțiunile antiinflamatoare (datorată...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de echinacea 100 ml Tincturi
De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă de diverşi agenţi infecţioşi, principiile active...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de coada soricelului 100 ml Tincturi
Atât planta de coada şoricelului ca atare, cât si extractele obţinute din aceasta sunt utilizate ca adjuvante în: afecţiuni gastrointestinale sau biliare, hemoragii (nazale, digestive, hemoroidale,...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Tinctura de catina 100 ml Tincturi
Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune terapeutică și curativă în prevenirea și tratarea...
24,29 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mar.
Deodorant Nera Plant cu grapefruit, 50ml Deodorante
Descriere Deodorantul Nera Plant cu grapefruit conține ingrediente naturale cu efect dezodorizant și antibacterian care permit pielii să respire, este emolient și antiinflamator și are un miros...
47,00 RON
Tinctura Nera Plant BIO Gastro-complex, 100ml Tincturi
Descriere Cum acţionează? Reduce disconfortul gastric (Zmeur) Asigură protecția mucoasei gastrice (Gălbenele) Pentru ce se recomandă? Gastrită (hiperacidă) Enterocolită ...
35,00 RON
 



Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de glucide în sânge. Pentru ce se recomandă? Diabet zaharat Cum se utilizează produsul? ...
60,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Hepato-complex, 90 capsule Capsule
Cum acţionează? Susţine funcţionarea normală a ficatului și a vezicii biliare. Pentru ce se recomandă? Afecțiuni hepato-biliare: dischinezie biliară, colecistită,...
50,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 210 cps Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? ...
110,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 210 capsule Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicitante de viață. Contribuie la îmbunătățirea somnului prin relaxare, fără a provoca stare de somnolență. ...
110,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Detoxi-complex, 210 capsule Capsule
Cum acţionează? Suport pentru eliminarea substanţelor toxice din organism Pentru ce se recomandă? Afecțiuni ale aparatului digestiv, ale ficatului și bilei Afecţiuni...
110,00 RON
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge...
35,99 RON 39,99 RON valabil pana la 31 mar.
VITAMINA C + ZINC 40 CAPSULE Capsule
VITAMINA C + ZINC 40 CAPSULE Supliment alimentar cu vitamina C şi zinc cu eliberare prelungită, în capsule tari de gelatină. Ingrediente: vitamina C cu eliberare prelungită 60%. Capsule...
17,99 RON 19,99 RON valabil pana la 31 mar.
Capsule Expectorid 60 caps – Turnu Apiplant Capsule
Ingrediente: Pătlagină (Plantago major) – frunze, plămânărică (Pulmonaria officinalis) – flori, podbal (Tussilago farfara) – frunze, cimbrișor (Thymus serphyllum) – flori,...
50,00 RON
Capsule Tusistop 60 caps – Turnu Apiplant Capsule
Ingrediente: Podbal (Tussilago farfara) – frunze, sovarv (Origanum vulgare) – flori, cimbrișor (Thymus serphyllum) – flori, trifoi rosu (Trifolium pratense) – flori, busuioc ...
50,00 RON
Supliment nutrițional pentru îmbunătățirea calității somnului | Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi Suplimente
Supliment alimentar care îmbunătățește calitatea somnului, bazat pe mulți ani de experiență și cunoștințe ale călugărilor de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped de pe Muntele Athos. Fiecare pachet...
120,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Glicemo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea unui nivel normal de glucide în sânge. Pentru ce se recomandă? Diabet zaharat Cum se utilizează produsul? ...
49,00 RON
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență ...
49,00 RON
Apa de fata Nera Plant cu roinita si menta, 100ml Cosmetice
Apa de față Nera Plant cu mentă și roiniță este calmantă, antiinflamatoare și regenerantă, contribuind la îngrijirea zilnică a pielii normale sau sensibile. Testat dermatologic. Cum...
40,00 RON
Lotiune antiacneica, 100ml Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut. Compoziție: ...
20,00 RON
 

Comentarii

Articole similare