Părintele Ioan, preot slujitor la Mănăstirea Durău din județul Neamț, ne povestește:
Eram în Iași, mergeam la Sfânta Parascheva și ieșisem dintr-un magazin, aproape de Mitropolie. Era iarnă. Un bătrânel slab, aproape străveziu, stătea lipit de ușa de la intrare. Înaintea mea a ieșit o fetiță ca la 12-15 ani. L-a văzut și a avut așa, o ezitare. A făcut trei pași și s-a întors la el, i-a luat mâna și i-a zis: „Tăicuțule, iartă-mă, n-am ce să-ți dau”. Și i-a sărutat mâna. „Te rog frumos, spune-mi și mie cum te cheamă?” Apoi bătrânul a izbucnit în plâns, apoi și ea, și eu. Credeți-mă, mai mare dar pentru acel bătrân nu putea fi!
Sunt două tipuri de comportament, iar limba română, care e subtilă, are două cuvinte. Unul e compătimirea, cumva așa, mai pe deasupra, când spui: „Bietul de el, vai de el!” ‒ și simpatia, care e acea stare de a te bucura că împărtășești cu el durerea sa. Îl iei de mână, îl ajuți, îi spui ceva. „Tăicuțule, n-am bani să-ți dau. Poate ți-e greu. Să merg să-ți cumpăr niște pantofi? Ce să fac?”Timpul e cel mai prețios la noi. Noi timpul nu vrem să-l dăruim. „Ce vrei de la mine, n-am timp, lasă-mă-n pace! Timpul – aceasta este cea mai mare jertfă a omului pentru fratele lui.
„Dă cât poți de mult să dai și bucură-te că ai cui da”
De aceea și în familii e greu cu timpul acesta. Părinții, la serviciu, copiii – acasă. Când se întorc, nu mai au timp să vorbească unii cu alții; sunt obosiți. „Păi, ce rost are să câștigi atâția bani dacă nu ești cu mine? Mai bine mai puțini bani și stai mai mult cu mine”, vor zice copiii. Facem casă peste casă, iar apoi copilul pleacă de-acasă, ne părăsește. Ceea ce trebuie să construim este sufletul, este dragostea.
Timpul petrecut cu aproapele tău e jertfă, e iubire, e răbdare. Asemenea este Împărăția lui Dumnezeu. Dacă cineva ți-a spus să mergi cu el o milă, mergi două. Dă cât poți de mult să dai și bucură-te că ai cui da. Aceasta este chemarea de astăzi, chemarea la pescuit oameni, cu dragoste multă, cu răbdare, cu îngăduință, cu iertare. Sunt două cuvinte cu care omul străpânge cerul: te rog frumos și iartă-mă. Dar nu așa: „Ce vrei? Lasă-mă-n pace! Iartă-mă, ce vrei? Na, am greșit și eu, și ce?” Aceasta nu este cuvânt, aceasta nu este iertare, nu este inimă, ci batjocură și pumn în gură. Nu așa! Haideți să ne pară rău. Mie, în primul rând, că sunt preot, și vouă, căci cu toții nu împlinim cuvântul Domnului.
sursa doxologia.ro
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de propolis, 30 ml | Mănăstirea Dragomirna Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale datorită studiilor și cercetărilor efectuate care atribuie...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de sânziene - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele din această plantă au dovedit o influență benefică asupra activității glandei tiroide, respectiv a aparatului...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de salvie, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Datorită compoziției complexe în substanțe active din plantă, extractele din frunze de salvie au proprietăți: digestive, expectorante, ușor...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de papadie 100 ml
Tincturi
Păpădia este cunoscută drept una dintre plantele medicinale cu acţiunea detoxifiantă cea mai puternică. În plus, aceasta are efect puternic depurativ, remineralizant, calmant, hepatic şi sedativ....
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura paducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de păducel - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna F lorile de păducel ca atare, cât şi extractele obţinute din acestea au o acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular (hipertensiune...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de leurda 100 ml
Tincturi
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de lavanda - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de lavandă - 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări...
36,00 RON
40,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de isop 100 ml
Tincturi
Datorită principiilor active conținute, planta are acțiune expectorantă, diuretică, antiseptică, digestivă, de normalizare a tensiunii arteriale, tonică și antispastică. Ca urmare, tinctura de isop...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de gălbenele, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Gălbenele sunt unul din cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor. Date fiind...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de echinaceea, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna De-a lungul anilor, preparatele cu echinacea şi-au dovedit eficacitatea în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de apărare a organismului faţă...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna
Tincturi
Tinctura de catină, 100 ml | Mănăstirea Dragomirna Fructele de cătină conțin o serie de substanțe biologice active valoroase, cu rol foarte important în reglarea metabolismului uman, cu acțiune...
40,50 RON
45,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Alergo-complex, 90 cps
Capsule
Cum acţionează? Ajută la preîntâmpinarea reacțiilor alergice Pentru ce se recomandă? Alergii Astm bronșic alergic Cum se utilizează produsul? Intern Adulti: 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Calmo-complex, 90 capsule
Capsule
Cum acţionează? Echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicitante de viață. Contribuie la îmbunătățirea somnului prin relaxare, fără a provoca stare de somnolență. Pentru ce se recomandă?...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Cardio-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale. Relaxant şi adjuvant în obţinerea stării de bine mental. Pentru ce se recomandă? Hipertensiune arterială Tulburări...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale Cure de detoxifiere Cum se utilizează produsul?...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule
Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează. Ajută la menţinerea capacităţii de autoapărare a organismului, întârziind procesele degenerative la nivel celular și îmbătrânirea...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge Chlorella vulgaris. Valori...
58,50 RON
65,00 RON
valabil pana la 30 nov.
SPIRULINA BIO 150 COMPRIMATE
Capsule
BIO SPIRULINA 150 COMPRIMATE Spirulina – algele Spirulina Platensis există de peste 3,5 miliarde de ani fiind unele dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ. Ingrediente: pulbere din...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Digesto-complex, 90 cps.
Capsule
Cum acţionează? Ajută la eliminarea disconfortului gastric. Susțin buna funcționare a aparatului digestiv. Pentru ce se recomandă? Balonări, flatulență Digestie lentă Colite spastice Gastrite şi...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Capsule Nera Plant BIO Vitamin C -complex, 90 capsule
Capsule
Descriere Efecte benefice: Sursă naturală de vitamina C, ajută la întărirea sistemului imunitar. Cum acţionează? Susțin sistemul imunitar (Măceșe, Cătină) Protejează celulele și țesuturile împotriva...
54,00 RON
60,00 RON
valabil pana la 30 nov.
Comentarii