Dacă vrei să începi o viață nouă, te duci într-o mănăstire pentru că acolo este adevărata trăire și începutul unei cunoașteri de adâncime a interiorului tău. Îl ai pe aproapele acolo, Îl ai pe Domnul...
Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea şi ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruieşte viaţa, aceasta constituie o garanţie a lui Dumnezeu că ne aşteaptă. Dacă...
– Spune Sfântul Isaac Sirul: „Împacă-te, omule, cu sine-ţi, şi ai împăcat cerul cu pământul!”. Sunt patru principii sau căi de a ne împăca cu noi, adică de a dobândi pacea inimii şi a sufletului, şi...
Odată, i-au zis ucenicii: – Părinte, dă-ne un cuvânt de folos. Iar bătrânul le-a răspuns: – Fraţilor, să aveţi credinţă în Dumnezeu, că ce nu pot face oamenii, face El într-o clipă. De nimic să nu vă...
O baie caldă? O dimineaţă răcoroasă pe un vârf de munte? Clinchetul tălăngilor unor vaci păscând într-o poieniţă pe coasta muntelui? Sau poate o excursie în Alpi? sau o plimbare cu barca pe apele...
Dimineața când te urci În mașină să conduci, Nu uita să-ți amintești De cele duhovnicești Și să te gândești așa: Greu lucru e a șofa O mașină; dar mai greu Este ca sufletul tău Să-l șofezi pe drumul...
Este nevoie să ne pregătim inima a se uni în Sfânta Împărtășanie cu Domnul. Postul este necesar pentru smerenia trupului, căci atunci când trupul se smerește, se smerește și sufletul. Biserica a...
Nu lua aminte cine e cu tine sau împotriva ta, ci să ai grijă mare ca Dumnezeu să fie cu tine în tot lucrul ce-l faci. Să ai conștiință bună și Dumnezeu te va apăra. Dacă știi a tăcea și a pătimi,...
Cea mai mare fiară este sinea noastră. Dacă o vom război, atunci vor pleca toate. Dacă am vedea ce izbucnește din noi și ce gândește mintea noastră, atunci am conștientiza că suntem mereu vinovați...
Mulți sunteți supărați în acest moment, nemulțumiți, agitați, deranjați, panicați, judecați sau disperați. Oriunde ați fi luati o pauză de 10-15 minute, vă retrageți puțin din văzul tuturor şi...
S-a expandat un pic teologia aceasta a suferinței, mai ales într-un an trecut în care s-a vorbit foarte mult despre Taina Sfântului Maslu și s-a scociorât tot timpul, ca și cum ai băga într-o rană...
Ce să facem dacă vrem să iertăm, dar tot timpul ne aducem aminte ce ne-a făcut respectivul om? Este luptă, nu putem ierta de la început. Dar dacă avem această lucrare, Dumnezeu prin harul Său ne...
Când sunteţi obosiţi cu trupul şi nu puteţi să vă faceţi aşa cum se cade canonul vostru, mai ales seara după truda întregii zile, iată cum să vă rugaţi, înainte să începeţi rugăciunea, ieşiţi pentru...
Nu mergem la biserică pentru că ascultăm nişte cântări pe care nu le înţelegem si o predică ce nu ne învaţă despre Dumnezeu. Ce părere aveţi? Rău faceţi! De parcă la şcoală înţelegeaţi tot! Am să vă...
Vă voi povesti despre un bătrân care avea un corb în chilia sa. Bătrânul rostea mereu Rugăciunea, iar corbul auzind toată ziua: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, i s-a făcut obicei și spunea...