Să vii cu Mine dacă vrei, nu dacă poţi

Cu cât eşti mai tânăr şi cu cât eşti mai hărţuit, cu atât Dumnezeu îţi dă mai multă putere. Cu o condiţie: ca tu să intri în relaţie cu El, să fii în El şi El în tine. Gândiţi-vă, dintre Apostolii Mântuitorului cine stătea cu capul pe pieptul Lui? Cel mai tânăr. Iată care e locul dumneavoastră.

De câte ori aţi stat cu capul pe pieptul Mântuitorului? Nu trebuie să visăm, să ne imaginăm, ci pur şi simplu ţi-e capul greu de gânduri, ţi-e capul greu de griji, aşează-l pe pernă cu gândul la Mântuitorul. Şi zi „Doamne, Iisuse Hristoase, nu-mi trece durerea de cap şi nu-mi intră nimic în cap la materia asta”. Şi o să vedeţi că la examen faceţi mai bine, pentru că El face minuni în capul care se culcă pe pieptul Lui. Dar dacă te culci pe fiţuică, ai căzut!

Aici e taina biruirii necazurilor. Aveţi prieteni, aveţi rude, aveţi colegi; când sunt necăjiţi încercaţi să-i sfătuiţi să-şi aducă aminte că Mântuitorul a biruit lumea şi că noi nu trebuie decât să primim această biruinţă, să primim acest dar. Nu există reţetă, nu există metodă.

Uneori nu trebuie decât să zici „Doamne ajută”, dar noi uităm în momentul cel mai important, în momentul de tensiune uităm să-I cerem ajutorul. Ne aducem aminte seara sau dimineaţa, slavă Domnului că ne aducem şi atunci aminte. V-am spus parcă povestea că era un călugăr foarte îmbunătăţit, dar nu putea să scape de mânie. A plâns la icoană şi a zis: „Doamne, Te rog, vindecă-mă de patima asta!” şi a primit în inima lui răspuns de la Mântuitorul: „Gata, ţi-am dat putere, ai scăpat de mânie”. Şi a ieşit afară şi în mănăstire erau doar trei persoane care nu-l înfuriaseră niciodată. Şi s-a întâlnit cu ei şi l-au înfuriat de moarte… S-a întors deznădăjduit şi a zis: „Doamne, de ce?”. „Ca să ai ocazia să foloseşti puterea pe care ţi-am dat-o. De ce n-ai folosit-o?”.

Noi nu încercăm deloc. Zicem „n-am mai putut”. De unde ştii că n-ai putut? Ai încercat? Ai ţinut piept păcatului până la sânge? Este o chestiune elementară. Când eşti la rugăciune nu mai poţi de somn – că atunci e cel mai dulce somnul când eşti la rugăciune! – dar după ce te duci în pat poate mai dai drumul puţin la televizor. Dar dacă vrei cu adevărat să te rogi, după două minute de moţăit în rugăciune te scoli. Este un prag de punere la încercare în care Dumnezeu îţi zice „Să vii cu Mine dacă vrei, nu dacă poţi”. Ȋnţelegeţi, putinţa nu e a noastră, al nostru este să voim. Voinţa este pârghia, voinţa este cea prin care zicem „Vreau, Doamne! Ajută neputinţei mele!”, „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”.

Putinţa nu e la mine, e la El.

Din Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Editura Doxologia, Iași, 2012



Tinctura de lavanda 100 ml Tincturi
Preparatele pe bază de Lavandă au proprietăţi calmante fiind utilizate în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, migrene, tulburări funcţionale (cardiace, respiratorii, digestive, etc), pe...
21,59 RON 26,99 RON valabil pana la 31 mai
Deodorant Nera Plant cu menta si portocala, 50ml Deodorante
Descriere Deodorantul Nera Plant cu mentă și portocală conține ingrediente naturale cu efect dezodorizant și antibacterian, care permit pielii să respire și elimină mirosul neplăcut al...
47,00 RON
Deodorant Nera Plant cu grapefruit, 50ml Deodorante
Descriere Deodorantul Nera Plant cu grapefruit conține ingrediente naturale cu efect dezodorizant și antibacterian care permit pielii să respire, este emolient și antiinflamator și are un miros...
47,00 RON
TINCTURA DE IMUNITATE - IMUTIN , 100ml Tincturi
Compoziție: Echinaceea purpurea Acțiune: antiseptic, întărirea sistemului imunitar, Indicații: diverse infecții acute și cronice, stări de imunodeficienta.
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA ASTM BRONSIC - BRONHODIM , 100ml Tincturi
Compoziție: trei frati pătați, isop, ciuboțica cucului, podbal, pătlagină, coada șoricelului, iarba mare, lumânărică, șovârf, cimbrișor, ulei esențial de fenicul, salvie lipicioasa, muguri de plop...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA DE CATINA - ANTIGRIPAL - SALIPIN , 100ml Tincturi
Tinctura de Salipin contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar și a căilor respiratorii, mai ales în sezonul rece, îmunătățește circulația sângelui și a sistemului nervos, acționează ca un...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA ANTIALERGICA - ZIMAR, 100ml Tincturi
Compoziție: trei frati pătați, urzica, brusture, iarba mare, alcool etilic 40% vol. Indicații: astm bronșic alergic, dermatoze (eczema uscata, psoriazis, impetigo, pitiriazis verzicolor,...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA DE CATINA PENTRU ANEMIE - ROSANEM, 100ml Tincturi
Tinctura Rosanem este creată pentru întărirea organismului, mai ales după perioade lungi de boală sau după episoade de intens surmenaj fizic sau psihic. Tinctura conține numeroase vitamine și...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA DE SANZIANA, 100ml Tincturi
Tinctura Sânziană este un calmant natural, un bun antiseptic și ajută la funcționarea normală a glandei tiroide. Administrată intern, tinctura Sânziană ajută la menținerea funcționării normale a...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA VITAMINIZARE - SUNCANTIN, 100ml Tincturi
Prin puternicul efect detoxifiant, antiinflamator și de întărire a organismului, tinctura Suncatin are proprietăți anti-tumorale, ajutând la vindecarea mai multor tipuri de tumori benigne. ...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA PENTRU LITIAZA BILIARA - COLECALM, 100ml Tincturi
Tinctura Colecalm a fost creată în special pentru eliminarea pietrelor (calculilor) din interiorul vezicii biliare (colecist) și a căilor biliare. Tutița mare, folosită ca ingredient, este un leac...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA PENTRU AFECTIUNI HEPATOBILIARE - HEPATOFOR, 100ml Tincturi
Compoziție: rostopasca, anghinare, sunatoare,salvie, papadie, zburatoare, turita mare, galbenele, gentiana, alcool etilic 40% vol. Anghinarea este unul dintre cele mai importante remedii...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA DE CATINA PENTRU HEPATITA CRONICA - ROSTOFINA, 100ml Tincturi
Tinctura contribuie la menținerea sănătății ficatului prin detoxifierea lui, stimularea producerii şi eliminării de bilă, protejarea celulelor hepatice, menţinerea în concentraţii normale a...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA PENTRU AFECTIUNI RENALE - MERIPIN , 100ml Tincturi
Compozitie: splinuta, coada calului, coada soricelului, pin, urzica, merisoare, cimbru de gradina, ulei volatil de ienupar, lemnul Domnului, alcool etilic 40%vol. Indicatii: afectiuni...
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
TINCTURA COLESTEROL- NONCOLEST, 100ml Tincturi
Compoziție: anghinare, păpădie, pătlagină, mesteacăn, zburătoare, alcool etilic 40% vol. Indicații: hipercolesterolemie si prevenirea bolilor cardiac
20,00 RON 25,00 RON valabil pana la 31 mai
 



CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge...
35,99 RON 39,99 RON valabil pana la 31 mai
VITAMINA C + ZINC 40 CAPSULE Capsule
VITAMINA C + ZINC 40 CAPSULE Supliment alimentar cu vitamina C şi zinc cu eliberare prelungită, în capsule tari de gelatină. Ingrediente: vitamina C cu eliberare prelungită 60%. Capsule...
17,99 RON 19,99 RON valabil pana la 31 mai
Supliment nutrițional pentru îmbunătățirea mișcării și flexibilității articulațiilor | Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi Suplimente
Supliment nutritiv care îmbunătățește flexibilitatea și mișcarea articulațiilor, bazat pe mulți ani de experiență și cunoștințe ale călugărilor de la Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi de pe Muntele...
120,00 RON
Lotiune Nera Plant BIO pentru par, 500ml Lotiuni
Redă sănătatea și vigoarea firului de păr. Produs natural bogat în uleiuri volatile, vitamine şi minerale, obţinut prin macerarea plantelor în Oţet Nera Plant de mere şi miere. Acțiunea,...
89,00 RON
Lotiune pentru par, 100ml Lotiuni
Loțiunea pentru păr, cu urzică, nuc și alte ingrediente naturale, recunoscute pentru efectul lor benefic în protejarea părului, este indicată în special persoanelor care au probleme cu căderea...
18,00 RON 20,00 RON valabil pana la 31 mai
Lotiune antiacneica, 250ml Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut. Compoziție: ...
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 31 mai
 

Comentarii

Articole similare