Uneori simţi cum îţi plânge sufletul, vrea şi el să fie auzit şi luat în seamă. Însă suntem prea ocupaţi de multe şi mărunte şi uităm să luăm un răgaz pentru cel mai de preţ dar pe care-l avem, propriul suflet. Iar el acumulează răni şi dureri pentru că are un dor de Dumnezeu pe care nu ştie cum să-l umple... Căutăm atunci remedii peste tot şi nimic nu e în stare să ne ajute... Alergăm la oameni, dar ei sunt schimbători şi cei care azi îţi sunt prieteni, mâine nu-ţi vor observa durerea...Uităm că avem un singur Vindecător, Cel către care şi tinde sufletul chinuit şi lipsit de vlagă...E greu să te rogi atunci când simţi că nu ai puteri şi s-au stins luminile din jur, dar numai Bunul Dumnezeu, poate să se milostivească de noi şi să ne dea pacea şi liniştea sufletească, darul nădejdii, credinţei şi rugăciunii şi a iubirii faţă de El.
Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus, în valea plângerii, în locul care i-a fost pus. Că binecuvântare va da Cel ce pune lege...(Psalmul 83)
***
Am devenit indiferenţi, reci şi nepăsători şi de multe ori sensibilitatea o îmbrăcăm în masca grosolăniei, alungăm bunătatea prin nepăsare, permiţându-i întunericului să stingă şi ultima lumină din viaţa noastră. Suntem atât de împietriţi că nu ne mai auzim sufletul, care strigă şi varsă lacrimi amare, însă nu mai e auzit de nimeni. Noi ne prefacem că totul e bine, şi nu ne pasă de el.
- Nu am timp acum, şi aşa mă simt prost, - îi aruncăm în grabă...
***
Astăzi e la modă să ai grijă de sănătatea ta. Mass-media ne îndeamnă să folosim alimente sănătoase, să practicăm un sport, propunându-ne tot felul de produse și instrumente utile şi la modă.
Ziua ta este reuşită dacă ai consumat doar alimente sănătoase, ai băut puţin vin şi ai făcut jogging sau ai mers la sala de sport. Ar fi ceva greșit în toate acestea? Este destul de rezonabil să ai grijă de tine, doar viața ni se dă doar o singură dată.
Primeşte plăcere de la viață, simte-i gustul, savurează-i farmecul şi bucuria. Cam aşa suntă mantrele epocii noastre care ne îndeamnă spre o viaţă “fericită”. Un cadru demn pentru adepții teoriei lui Darwin.
Păcat că nimeni nu ne mai spune care este adevăratul gust al veţii fericite şi cine-l poate simţi.
Desigur dacă vom priva organismul de alimente, nu vom avea grijă de el, cu timpul el îşi va pierde forţele vitale şi se va îmbolnăvi. Dar dacă nu ne vom hrăni sufletul, oare ce se va întâmpla cu el? Dacă sufletul nu se face părtaş faptelor şi gândurilor bune, dacă nu va cunoaște bucuria şi osteneala rugăciunii, va slăbi şi se va îmbolnăvi...iar vindecarea lui cere de multe ori mult mai multă osteneală.
***
Foarte rar uităm să-i oferim trupului cele necesare, însă cu uşurinţă ne ignorăm sufletul, iar la şoapta plină de durere a acestuia răspundem nepăsător: „mai așteaptă, acum nu am timp pentru tine!“
Trecem pe lângă bunicuţa încovoiată, care cere ajutor în şoaptă şi rugăciune, şi ne spunem în sinea noastră: altă dată, mai e timp...
Cu altă ocazie vom merge să ne vizităm părinţii, care aşteaptă fiecare apel telefonic ca mana din cer, altă dată ne vom cere iertare, mai e timp să ne îndeplinim promisiunile, să citim o carte bună sau să facem un bine celor din jur ...
Însă suntem foarte nerăbdători când cerem de la alţii împlinirea promisiunilor, suntem mereu grăbiţi să le indicăm altora greșelile, sa primim aprecierile şi recunoaşterea altora. Aici ne grăbim înaintea tuturor.
Nu ne pasă pentru ce trăim. Indiferența ne încătuşează voința. Trăim din inerţie, unde suntem îndreptaţi, ne şi rostogolim.
Nu şcunoaştem adevăratul gust al vieţii, iar sufletului ne străduim să nu-i îngăduim să ne chinuie prea mult...Şi doar puţini înţeleg că la un moment dat vom trece în nefiinţă.
Atunci va trebui să răspundem la cea mai grea întrebare a vieţiii noastre. Nu prea ne vor ajuta stilul de viață sănătos și nutriția corectă. Atunci vom auzi glasul sufletului. Toată durerea și amărăciunea sa.
Poate nu mai e timp...poate ar trebui să ştergem astăzi lacrimile amare ce le varsă sufletul îndurerat...
Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu? Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: "Unde este Dumnezeul tău?" (Ps. 41: 2-3)
Natalia Lozan
Comentarii