Schimbarea nu începe cu a nu mai face păcatele de zi cu zi, ci schimbarea aceasta atât de vorbită de toți la fiecare colț de stradă, pomenită în fiecare citat, începe, în primul rând, cu iubirea smerită pe care o aduci în viața celor din jurul tău.
Noi, oamenii, când iubim, facem tămbălău, strigăm în gura mare, scriem pe pereți, ne dăm cu fundul de pământ, postăm zeci de poze îmbrățișați, îndrăgostiți, trăim de la un selfie la altul, ca să arătăm marea noastră iubire, împlinire, fericire.
Omul simte să demonstreze, să arate cât de mult își iubește soțul/soția/copilul, să-și pună iubirea pe panou.
Iubirea adevărată însă este o iubire smerită, nu se afișează spre ochii celorlalți, nu strigă pe străzi.
Dumnezeu a ales să-i arate omului că este alături de el nu stând în casa lui cerească, în Înaltul Împărăției Lui veșnice, ci plonjând într-un salt al iubirii , în adâncul și în tenebrele omenești.
Vă dați seama ce înseamnă să iubești atât de mult pe cineva încât să te faci ca el, să intri în iadul lui, să te bagi în existența lui fără să-l judeci, fără să te lași copleșit de întunericul lui, ci să încerci să-l scoți din el cu iubire și cu discernământ?
Câtă jertfă, câtă putere sufletească îți trebuie pentru a renunța la confortul casei tale, la binefacerile locului binecuvântat în care trăiești și să te dăruiești celui suferind cu dragoste dumnezeiască, fără pic de spectacol, fără zgomot.
În felul în care Domnul ne-a arătat iubirea Sa. Smerită i-a fost nașterea, smerită i-a fost viața, smerită i-a fost moartea.
Toate au fost făcute în mare taină arătând că marea transformare, marele spectacol se dă înlăuntrul omului.
Când vă vine să râcâiți în oameni, să căutați tot răul din ei, așezați-vă înaintea judecății universale a lui Dumnezeu.
Când nu faci lucrurile în smerenie plină de jertfă, iubirea se trasformă în otravă și chinuie pe cei din jur.
Noi suntem setați de micimile omenești pe certuri, pe râca dintre noi, pe invidie, pe stăpânire și pe orgolii, pe săpat în nimicuri.
Cele mai mari pierderi, distrugeri pentru familie, pentru comunități, se petrec din pricina orgoliilor și a mândriei.
Trec zilele una după alta și, cu fiecare zi ce trece, ne apropiem mai mult de moarte și în păcatele noastre vom muri, pentru că puțini dintre noi fac efortul de a înțelege și de a schimba real adâncul lor sufletesc.
Atât de puțini dintre noi înțeleg că stăm în fața Dumnezeului atotputernic care a făcut cerul și pământul, pe cele văzute și pe cele nevăzute.
Puțini înțeleg că aparținem unui fenomen universal, cosmic, că participăm la viața lui Dumnezeu cel veșnic.
Amintiți-vă rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: “Doamne, dă-mi să văd păcatele mele și să nu judec pe fratele meu!” căci, fără smerenie, universul acesta nemărginit al lui Dumnezeu se va întoarce împotriva ta.
Cuprindeți în inima dumneavoastră măcar un om, iubiți-l cuminte și smerit și veți vedea că toată umanitatea va încăpea în lăuntrul dumneavoastră încet, încet…
Pr. Visarion Alexa
Comentarii