După cum vedem, în perioada aceasta, poate mai mult decât oricând, un fapt ce nu poate fi cuprins în planurile noastre este Voia lui Dumnezeu. Ne luptăm de multe ori, în zadar, cu ceea ce Dumnezeu ne...
Suntem în direct din Ierusalim. În taina celei de a doua zile a Săptămânii Patimilor un text le cuprinde pe toate: „La ceasul sfârșitului, suflete, gândind, și de tăierea smochinului temându-te,...
V-ați întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos? Mulți vor spune: din spini! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor! Această specie este fără floare, fără frunze...numai...
Nu-l văzusem niciodată personal pe Patriarhul Pavel, deşi auzisem multe despre el. Am ajuns pentru prima oară în Serbia în toamna anului 2006. Vroiam mult să-l văd pe Preafericirea sa, cu atât mai...
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă...
Starea noastră seamănă în aceste zile cu cea a unei iubite care și-a așteptat iubitul un an întreg, iar în ultima zi i se spune că trenul nu mai oprește în gară, că nu mai oprește deloc. Bucuria de...
Suntem în direct cu Evanghelia – așa ar trebui să scriu, corespondent la Ierusalim fiind. Încercăm să vă ținem în apropierea Sărbătorii ca adânc de cunoaștere a voii lui Dumnezeu. Îngăduiți să...
Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viata...
Mulţumiţi Domnului pentru mila Lui şi nu o refuzaţi din mândrie. Nu vă apucaţi să-i învăţaţi pe alţii, căci aceasta este uneltirea vrăjmaşului, care v-a ţinut sub tutelă până de curând şi v-a împins...
Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi vieţuim în lumina sfintelor Sale porunci. Lucru...
Gheronda, cum poate cineva să păstreze înlăuntrul său bucuria? Dacă înfruntă totul duhovniceşte. Atunci bucuria nu i-o pot lua nici bolile şi nici încercările. Pentru a înfrunta duhovniceşte...
Dacă cer sfinţilor să se roage pentru o boală a sufletului şi a trupului şi cred că-mi va veni vindecarea îndată, oare aşa va fi, chiar dacă nu-mi este de folos să fiu vindecat îndată? Răspunsul lui...
Întrucât este a treia procesiune a Cuvioasei Parascheva în ultimii 400 de ani, am putea considera un moment istoric această ieșire cu Sfintele Moaște prin evlavioasa Moldovă. Am numit-o Procesiune,...
Astăzi am primit un apel telefonic să nu permit accesul creștinilor de Paști pe teritoriul bisericii...că voi fi amendat. Oameni buni... eu nu sunt agent sau paznic ... eu sunt preot... biserica e a...
Înainte cu câţiva ani, de sărbătoarea Sfintei Varvara, a venit la Biserică o doamnă tânără, care a aprins lumânări, cât ea de mari, înaintea icoanei sfintei. După un timp, a venit la mine şi mi-a...